Newsletter

Vrei să primești noutăți și să fii la curent cu activitatea mea? Pentru a te abona, completează câmpul de mai jos cu adresa ta de email!

  • Home
  • /
  • Travel
  • /
  • Austria, primul concediu peste hotare

Austria, primul concediu peste hotare

poze-viena-3Perioada: ianuarie 2008

Numar zile/noapti: 6 zile, 5 nopti

Structura grupului: 4 persoane

Transport: masina personala

Mijloace de transport local: masina personala, trasura trasa de cai

 

Inca de la inceput, doresc sa mentionez si sa aduc la cunostinta tuturor, ca acest prim articol se vrea a fi in general unul de tip jurnal in care am vrut sa relatez prima mea experienta din afara tarii. Nu voi da sfaturi, tips-uri pentru ca nu sunt inca in masura, dar daca ajungeti sa-l cititi pana la sfarsit cu siguranta inseamna ca am reusit sa va captez atentia si v-am intrigat. Iar asta nu face decat sa ma bucure.

Abia trecuta de varsta majoratului, imediat dupa acceptarea Romaniei in Uniunea Europeana cu buletinul in mana “cuceream” o lume noua mie, singura cu mai proaspatul meu iubit si inca un cuplu de prieteni, plecam in acesta formula, intr-o prima vacanta dintr-un sir de multe altele. Intr-adevar in aceasta formula am avut parte de multe concedii placute si tot felul de experiente mai mult sau mai putin interesante.

Plecam la un drum lung, cu masina, intr-o zi cetoasa de iarna, intr-un ianuarie mohorat, parca trist de plecarea mea, spre o lume inedita, civilizata, mult mai educata si democrata decat ceea ce vazusem eu pana atunci. Urma sa traversam tara de la est la vest si in mai bine de 13 ore ne vedeam ajunsi aproape de granita vestica. Avand in zona un bun amic care-si celebra ziua de nastere exact in aceeasi zi in care ajungeam in zona, am zis de ce nu, sa facem un mic popas…Toate bune si frumoase, trec si aceste doua zile anoste intr-un sat aproape pustiu, Cermei, judetul Arad. Poate ca nu era chiar asa, dar eu nerabdatoare sa cunosc vestul….nu aveam cum sa-l vad altfel. Am trecut frontiera romano-ungara pe la punctual de trecere Varsand, cu buletinu-n mana, mandra nevoie mare de treaba asta, am ajuns in Ungaria, o tara cam la fel ca a noastra, doar ca aveau drumuri mult mai bune. Cel putin asta a fost prima mea impresie, un novice intr-ale umblatului prin lume.

Dupa un scurt popas la un han din drumul nostru, pentru a lua pranzul si a ne dezmorti oasele, unde am mancat un gulas de vita bun, cu legume multe si boia de ardei (si mai multa), am pornit din nou la drum, eu cu aparatul foto mereu pregatit sa mai surprind ceva inedit. Drumul pe cat de obositor a fost, pe atat de frumos mi s-a parut. Mai spre seara am ajuns in Austria, in Rudersdorf, o localitate mica, dar cocheta, curata si  linistita.  Am inoptat aici vreo 5 nopti, la o pensiune draguta, Landgasthof Leitgeb (http://www.zumaltenweinstock.at ) cu camere mici, dar curate, cu o curte interioara decorata cu gust, chiar daca era iarna, se putea petreci timp afara, intr-o dimineata chiar am putut lua micul dejun pe terasa.

In apropiere se afla o cafenea”La Perla”  (http://www.cafe-laperla.at) apartinand unui cuplu dragut, ea austriaca, el italian care ne-au rasfatat cu tot felul de bunataturi. Atunci am baut prima data “mirto” o bautura pe post de digestiv originara din regiunea Mediteranei, care mi-a placut mult si ne-am luat si pentru acasa cateva sticle J

Am strabatut zona in cele cateva zile cat am putut de mult, am vazut peisaje frumoase, am cunoscut oameni draguti, poate reticenti un pic la inceput, cand le spuneam ca suntem romani. In localitatea vecina Furstenfeld, este o zona buna de cumparaturi, sunt multe supermarketuri, restaurante si baruri. Am fost aici la un restaurant foarte dragut, unde aveau si o mica instalatie artizanala in care faceau berea, pentru consumul propriu dar am vazut ca veneau multi localnici cu sticlele la schimb si-si luau bere pentru acasa; foarte buna bere Furstenbrau. Intr-una din seri am fost intr-un bar, dotat cu tot felul de aparate de jocuri de noroc, iar la demisol era o sala de bowling. Aici am jucat pentru prima data bowling si chiar am castigat, m-am distrat pe cinste.  In acelasi oras era un alt restaurant pe care noi l-am numit “ La copacul rasturnat” pentru ca aveau ca decor un copac infipt cu trunchiul in pamant si radacina in aer…. J  Aici am mancat supa de clatite, ciudat…da, dar exact asa se numea, si un platou cu tot felul de preparate vanatoresti, afumaturi, rulada din mistret, pate din nu mai stiu ce vanat… gustoase toate. Tot atunci am luat primul contact cu uleiul de dovleac care ne-a placut tare si ne tot aprovizionam oricand vine cineva de prin Austria sau Germania, e foarte bun la salate. Am fost chiar acasa la un localnic unde avea o astfel de fabricuta, o afacere de familie des intalnita prin zona, in care producea acest tip de ulei, il imbutelia si mergea cu el la diverse targuri.

In Furstenfeld am fost pentru prima data la un restaurant chinezesc cu servirea tip buffet suedez in care am mancat habar n-am ce, tot felul de ciudatenii. Nu sunt fan mancare chinezeasca nici acum si sigur niciodata…

Intr-una din zile am facut un scurt tur al  Vienei, primul mare oras European pe care aveam sa-l vad, cat am putut sa vad intr-o singura zi. Putin, dar cuprinzator,  centrul orasului. Cand am iesit cu liftul din parcarea subterana… Eram atat de zapacita si de fascinata de tot ce vedeam in jurul meu, atat de fericita, de emotionata. Era atata liniste, peste tot, curatenie, niciun claxon, nimeni nu striga, toata lumea mergea fiecare in treaba ei, iar cladirile acelea erau de vis. Am vizitat Palatul Imperial Hofburg – o adevarata opera de arta. Era imens. Stiu ca in fata lui trasurile cu cai erau aliniate frumos in asteptarea doritorilor de plimbare. Niciuna nu era la fel, fiecare avea ceva deosebit fata de alta. In curtea interioara a acestui Palat am intalnit cei mai multi turisti. Se fotografiau, admirau statuile acelea si curtea interioara. Multi asiatici si rusi am vazut atunci. Am luat o frumoasa trasura trasa de doi cai si condusa de un birjar, avand impresia ca sunt intr-o alta lume. Acesta ne-a facut un tur al centrului orasului, ne-a povestit despre toate obiectivele turistice, despre toate cladirile, am facut o multime de fotografii. Am mers pe Mariahilfer Straße, pe langaPalatul Parlamentului,  strada Lorzilor, Teatrul National din Viena, Primaria din Viena, Gradina Poporului din Viena, am vazutBiblioteca Nationala din Viena. Nu mi-a venit sa cred cu cat calm asteptau masinile, autobuzele in urma trasurii noastre cand nu ne puteau depasi, nu am auzit nici un claxon. Am ramas profund impresionata de locuri, de curatenia impecabila de pe strazi,  de oamenii civilizati, de modul prudent de a conduce.

Am vrut sa vizitam si Palatul Schonbrunn, dar…ghinion…era in renovare, deci inchis publicului. Doar am putut sa-l vedem din exterior sa facem cateva fotografii,  spectaculos.

Pentru ca doream sa bem si sa mancam ceva, am intrat intr-un restaurant din apropierea Gardinii Poporului, unde am mancat celebrul snitel vienez, gustos si mare J Atat de impresionata si fascinate ce eram, ca mi-am uitat aparatul de fotografiat in local; mare noroc de faptul ca nu plecasem prea departe si l-am putut gasi, cand m-am intors dupa el, unul dintre ospatari ma astepta deja cu el….Ce ma faceam eu fara aparat foto in vacanta?

Cum tot ce este frumos trece atat de repede, zilele petrecute aici s-au scurs una cate una, ca la plecare mi-as fi dorit sa raman in aceste locuri minunate, cu oameni frumosi, civilizati, educati.

 

 

 

Impreuna cu birjarul trasurii, care ne-a facut turul centrului Vienei

 

Parlametul Austriei

Catedrala Sf Stefan din Viena

Un loc fain din imprejurimile Furstenfeld-ului

La copacul rasturnat

Va astept cu mare interes comentariile si de ce nu…aprecierile!

Angela este o persoană obișnuită, cu un job full-time și o pasiune colosală pentru călătorii, din care adună o mulțime de experiențe și pe care le împărtășește cu voi!

Leave a Reply

%d bloggers like this: