Newsletter

Vrei să primești noutăți și să fii la curent cu activitatea mea? Pentru a te abona, completează câmpul de mai jos cu adresa ta de email!

  • Home
  • /
  • Travel
  • /
  • eVisa pentru Egipt este valabilă pentru 41 de țări

eVisa pentru Egipt este valabilă pentru 41 de țări

Situația politică instabilă, care se pare că nu-și mai revine și multiplele atentate teroriste de pe teritoriul Egiptului, în urma cărora mii de oameni și-au pierdut viețile și alte zeci de mii au fost răniți, printre ei numărându-se și numeroși turiști, au dus la pierderi uriașe pentru economia Egiptului. Poate cea mai grea lovitură pentru bugetul și economia egipteană, a fost decizia autorităților rusești de a suspenda toate cursele aeriene spre/dinspre Egipt. Așa cum știm, în octombrie 2015, un avion civil rusesc a fost doborât deasupra Peninulei Sinai, iar toți cei 224 pasageri ruși aflați la bord și-au pierdut viețile.

egipt

 

24739895_1893618980667804_859722728_o

Lipsa turiștilor ruși s-a simtit acut peste tot în Egipt, iar autoritățile au trecut la treabă, încercând să mai recupereze din pierderi și să atragă noi potențiali turiști. Au încercat multe strategii si colaborări, printre care cea cu compania americană CNN pentru a promova turismul din Egipt. Pentru a încerca să faciliteze accesul turiștilor pe teritoriul egiptean și să atragă pe unii noi, au simplificat procesul de obținere a vizei pentru nu mai puțin de 41 țări, printre care  SUA, Canada, Marea Britanie, Franța sau Rusia. Lista completă o găsiți pe site-ul egyptvisa.com.

 

Când am văzut știrea, am fost foarte curioasă dacă și România se află printre statele privilegiate și da, iată că și noi ne putem lua viza on-line. Semn că încă nu s-au pierdut de tot relațiile comerciale dintre cele două țări, să nu uităm și de prietenia strânsă dintre Ceaușescu și Mubarak. Pentru români nu era greu nici înainte să obțină viza, de fiecare dată din cele 8 ori când am fost în Egipt, mi-am luat viza on-arrival. Ne scutește în schimb de cozile interminabile din aeroport și-am prins niște cozi prin 2013-2014 când bubuia Egiptul de ruși…

Că veni vorba de listă, mi s-a confirmat încă odată ceea ce presupuneam încă de la ultima mea vizită în Egipt din aprilie anul acesta. Gaura mare de turiști străini, care lipsea vizibil anul trecut, a fost umplută cu asiatici. Am fost plăcut surprinsă c-am văzut peste tot prin aeroport, pe stradă, prin restaurante, magazine și hoteluri o mulțime de turiști din Asia. E adevărat că aici există un potențial uriaș, iar autoritațile egiptene au mirosit asta și-au trecut la treabă. Iată că și cetățeni din țări precum Japonia, Coreea de Sud, Noua Zeelandă sau Malaezia, pot aplica pentru viza on-line.

 

Ce trebuie să știm despre această eVisa înainte să aplicăm?

eVisa, la fel ca și cea on-arrival se acordă pentru o perioadă de 30 de zile calendaristice, consecutive.

Este o viză cu o singură intrare.

eVisa se poate obține doar pentru scop turistic, de afaceri sau pentru tranzit, NU și pentru studii sau de muncă!

 

Unde, cum se aplică pentru eVisa de Egipt?

Pe site-ul www.egyptvisa.com, unde trebuie să ne facem un cont de client, citiți toate indicațiile și la secțiunea “Egypt eVisa Application” trebuiesc urmați toți pașii necesari.

 

Ce documente sunt necesare pentru a aplica cu succes pentru eVisa?

  • primul document și cel mai important este pașaportul, ce trebuie să aibă o valabiliate de minimum 8 luni de la data intrării pe teritoriul Egiptului. În cazul vizei on-arrival, erau suficiente numai 6 luni.
  • un card ce credit/debit. Contravaloarea vizei – 25 $ se plătește și ea tot online
  • o adresă de email validă și un număr de telefon activ.

Ulterior aplicării, vor fi necesare un alt set de documente precum: o fotografie tip-pașaport, rezoluție înaltă, pe un font alb, cu dimensiuni: 2 x 2″ ( sau 5 x 5 cm) și detaliile călatoriei ce urmează s-o faceți în Egipt, precum: rezervare hotel, invitatie, trasee, bilete de avion, sau delegație de la companie pentru viza de afaceri

 

Confirmarea vizei se primește prin email, după care trebuie să o printăm și s-o avem cu noi când ajungem în Egipt. La sosirea pe aeroport, trebuie să ne îndreptăm către biroul/birourile controlului egiptean de frontieră – eVisa.

Site-ul egiptean egyptvisa.com ne recomandă să aplicăm pentru viză, cu până la o săptămână înainte de plecare, pentru a evita alte complicații, în cazul unor întârzieri sau modificări.

!!! Mare atenție la toate datele personale completate în acel formular, asigurați-vă că ați completat corect datele din pașaport, înainte de a finaliza procesul.

Pont! 

Cu siguranță ați auzit de zborurile Wizz Air către Eilat – Israel, care-i la o aruncătură de băț de granița cu Egiptul. Există și posibilitatea de a intra în Egipt dinspre Israel si astfel scutiți cei 25 $ pe viză, pentru că dacă intenționam să călătorim doar în Peninsula Sinai venind din Israel nu mai este necesară viză. Yupyy!

 

Iată, așadar că s-a simplificat și mai mult procedeul de obținere al vizei pentru Egipt, iar dacă asta era vreo îngrijorare, acum ne-o putem obtine din confortul căminului nostru, în fața calculatorului. Dacă se mai liniștesc și toate acele tensiuni politice și armate, toate vor reveni la normal, iar țara va dudui de turiști.

Și dacă am reusit să vă stârnesc într-o masură oarecare curiozitatea despre tărâmul acesta al faraonilor, aruncați un ochi și la celelalte articole despre Egipt, veți gasi o mulțime de informații folositoare. Și dacă nici așa n-ați reușit să vă luminați, nu ezitați să-mi scrieți! Vă voi răspunde tuturor negreșit! 🙂

Călătotii inspirate să aveți! 🙂

 

Angela este o persoană obișnuită, cu un job full-time și o pasiune colosală pentru călătorii, din care adună o mulțime de experiențe și pe care le împărtășește cu voi!

4 Comments

    • Angela Tudose

      6 December 2017 at 10:33

      Nu este, ai dreptate! Dar orice destinație alegem ne asumăm riscuri, așa cum o facem când călătorim și-n Europa. Doar sperăm să nu ni se întâmple tocmai nouă, că e o zonă turistică și de obicei aceste zone sunt mai safe. Perfect greșit, dar așa cum am spus, riscăm! Pretutindeni… 🙂

      Reply

Leave a Reply

%d bloggers like this: