Newsletter

Alătură-te celorlalți 4.541 de abonați.

Ferma de midii de la Dalboka

Este aproape imposibil să fi fost pe litoralul bulgăresc și să nu fi trecut pe la Dalboka. Sau măcar să fi auzit de aceasta. Cum, ce e Dalboka? La doar vreo 50 km de Vama Veche, situată pe malul Mării Negre bulgărești se află ferma de midii de la Dalboka.  Se vorbește românește, meniul este și-n varianta în română, ba chiar se poate plăti și cu RON. Locul e tare fain, peisajul începe să te capteze încă dinainte de a ajunge jos pe malul mării, iar mâncarea este principalul factor care atrage aici turiști aflați în tranzit sau care vin aici special pentru a se delecta cu câteva preparate din midii.

Ferma funcțioanează aici încă din anul 1993 și este specializată în producția și cultivarea ecologică de midii, din soiul “Muthilus Gallaprovincialic”. Mediul în care trăiesc aceste midii trebuie să fie unul foarte curat, fapt pentru care, ferma este amenajată într-una dintre cele mai curate zone ale Mării Negre.

 

Cum se ajunge la Ferma de midii de la Dalboka?

De ajuns, e foarte simplu și-n afară de asta este și foarte aproape. Se poate ajunge cu mașina dacă ești pe litoralul românesc, faci mai puțin de-o oră de la ieșirea din țară pe la Vama Veche. Dacă te afli deja pe litoralul bulgăresc, la întoarcere spre casă, poți face un mic popas pentru a-ți lua la revedere de la Bulgaria într-un stil mare. Și anume, printr-un prânz pescăresc fabulos așa cum doar la Dalboka poți avea parte.

Indiferent de unde veniți și unde plecați, principalul punct de reper trebuie să fie orașul Kavarna, iar de aici, după caz, vă abateți puțin de la drum, spre Capul Kaliakra. Din Kavarna, la vreo 3 km, înainte de localitatea Bulgarevo veți face dreapta pe un drum neasfaltat. Mai aveti de mers încă vreun km și ar trebui să ajungeți la ferma de midii de la Dalboka. Există și o pancartă timidă care îndrumă turiștii spre locul acesta superb, dar cei mai mulți o ratează.

Este posibil să vi se pară cam dubios drumul, este cam în pustietate, dar începând să coborâți panta abruptă și îngustă, pe care abia au loc două mașini, se va vedea treptat marea, iar peisajul devine unul realmente spectaculos.

 

Ferma de midii de la Dalboka

Ferma de midii de la Dalboka

 

Stânga sau dreapta?

Odată ce veți ajunge jos, pe malul mării, veți constata că sunteti într-o mare dilemă. Care dintre cele două restaurante să-l alegeți, cel din stânga sau pe cel din dreapta? Recomandările au venit în favoarea celui din dreapta, ferma din largul mării aparține celui care administrează și restaurantul și implicit, au tot ce e mai bun și mai proaspăt. Nu contest nici calitatea produselor celorlalți, dar n-am fost, n-am probat.

 

Încă de la intrare vei fi întâmpinat cu un “Bună ziua” mai mult sau mai puțin stâlcit, iar după ce vei lua un loc la o masă, vei fi întrebat dacă preferi meniu în limba română. Terasa este una cu un aer de cârciumă dobrogeană, tradițională cu mese și bănci din lemn și o curte plină cu pietriș.  Dalboka este un loc magic, unde iubitorii de scoici se simt în al nouălea cer, midiile sunt gatite sub tot felul de forme( supe, frigărui, sarmale, ardei umplți, la tigaie, chiftele….) pește, raci, creveți etc. Toate pot fi savurate într-un loc ascuns de ochii celor aflați în trecere, nepretențios dar foarte primitor. Nu sunt vreo mare fană a midiilor și scoicilor, dar aici chiar mi-au plăcut. Felul în care le pregătesc, le face să fie absolut delicioase. Iar asta, pentru că-s proaspete!

 

Preparatele sunt proaspete și bine gătite. Cu gust

Ar fi și păcat să nu fie așa, pentru că au și de unde. Iar de clienți nu duc lipsă. Predominau mașinile cu numere de România, semn că cei ce vin de pe litoralul bulgăresc știu de acest loc, iar în drumul lor spre casă fac popas aici pentru  a se delecta cu ceva special.

Micul dejun al lui Neptun a fost de-a dreptul spectaculos: hamsii și stavrizi prajite, scrumbie marinată, triton marinat, midii, icre de pește, pește sărat – toate gătite foarte bine. Iar supa din midii și pește, servită cu mujdei de usturoi a fost dumnezeiască, bună sa te lingi pe degete. Meniul era și în limba română, este clar că vin foarte mulți români aici. Ospătarii vorbeau și ei un soi de română, suficient cât să te întelegi, iar de plătit se poate și cu lei românești.

Dacă aveți drum prin zonă vă recomand să încercați ceva specific pescăresc! Este o experiență plăcută, zona este cu adevărat faină. O alternativă inedită pentru o zi frumoasă de vară.

Informații despre ferma de midii de la Dalboka găsiți și aici.

 

În depărtare, în largul mării se văd amenajate fermele de midii. De acolo vine materia primă!

Meniul în limba română. Faceți abstracție de greșelile gramaticale!

Iată,  delicatesele își așteaptă clienții!

Micul dejun al lui Neptun. Ferma de midii de la Dalboka

Supă de midii

Am tras piciorul după noi, iată că încep să apară noi clienți. Spațiu e din belșug!

 

Din aceeași categorie:

Bulgaria- Grecia Iunie 2015 Ep. 1

Bulgaria, Sunny Beach- iunie 2015 – Ep.2

 

Hai să ținem legătura și pe Facebook sau Instagram și să descoperim lumea împreună!

 

3 Comments

  • Mirela

    23 februarie 2018 at 17:07

    Inca nu am ajuns la Dalboca, rusine mie dobrogeanca ce sunt :). Merg la pescariile de la noi foarte des in schimb. Cred ca o sa dau totusi ins ecolul acesta o vizita si la vecini

    Răspunde
    • Angela Călătorește

      23 februarie 2018 at 21:42

      Va veni și Dalboka pe lista ta la momentul potrivit! Este cu adevărat un loc frumos și nu doar atât. Se mănâncă foarte bine și ieftin pe de altă parte. Trebuie să treci pe acolo!

      Răspunde

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

UA-80424723-1