Newsletter

Vrei să primești noutăți și să fii la curent cu activitatea mea? Pentru a te abona, completează câmpul de mai jos cu adresa ta de email!

La elefanti

Cui nu-i plac elefantii? Sunt mari, amuzanti si foarte inteligenti. Se considera ca elefantul are memorie uimitoare, de aici venind si expresia “memorie de elefant”.

 

Ideea de a ma plimba calare pe un elefant mi-a parut interesanta, exotica si foarte tentanta prima data. De altfel, aceasta era una dintre cele trei asteptari pe care le aveam de la Thailanda: sa vizitez o piata plutitoare, sa ma plimb cu elefantul si sa lancezesc pe o plaja exotica pustie doar a mea. Ei bine, in mare parte le-am putut experimenta, mai putin ultima, pentru ca plaja n-a fost chiar cea la care visam. Iata ca am un motiv in plus ca sa mai merg odata ( cel putin) in Thailanda.

Sursa foto: www.changpuakelephantcamp.com

 

In credinta asiatica, elefantul este simbolul norocului, iar la thailandezi acesta joaca un rol foarte important pentru cultura si istoria lor. Elefantul este simbolul Thailandei, avand chiar si o zi dedicata acestora, cand pe 13 martie in fiecare an se celebreaza „Ziua elefanţilor“ desfasurandu-se tot felul de parade si reprezentatii in timpul carora, in centrul atentiei se afla elefantii, bineinteles. In Thailanda, animalele se bucura de un semnificativ respect, asemanator poate cu vaca la indieni. Printr-o coincidenta bizara, pe harta lumii, Thailanda are forma unui cap de elefant.

 

 

Centrul de echitatie Chang Puak  Camp se afla la cativa pasi de piata plutitoare Damnoen Saduak, astfel ca intr-o singura zi, puteti bifa doua activitati. Aici, vizitatorii au posibilitatea sa interactioneze direct cu elefantii, sa-i hraneasca, sa se plimbe cu ei in jurul plantatiilor de cocotieri si sa faca fotografii de exceptie alaturi de aceste animale fascinante.

 

Pentru o plimbare de 30 minute si o experienta unica, trebuie sa scoateti din buzunare in jur de 13€/persoana.

Aveam mari emotii despre aceasta experienta si a fost ciudat acolo la inaltime, imi era teama ca nu cumva elefantul sa se razbune pentru nechibzuinta mea si sa ma rastoarne. Starea de teama mi-a fost amplificata de stirea ce-o citisem cu foarte putin timp inainte, cand un elefant si-a ucis conducatorul, fugind inapoi in jungla cu trei turisti inspaimantati in spate.  Ei bine, n-a fost cazul. Aici este un centru bine amenajat, cu trasee prestabilite, totul este imprejmuit asa ca n-are unde sa evadeze. Dar nu poti sti niciodata cum poate reactiona, la urma urmei, animalele sunt destul de imprevizibile cu tot cu dresajul la care au fost supuse.

Urcatul si coboratul pe/de pe elefant se face de pe o platforma inalta, special conceputa, la inaltimea potrivita, astfel ca vizitatorul sa faca doar un pas si sa se aseze cat poate de confortabil. Confortabil n-as putea spune ca este pentru ca totusi esti la o inaltime de 2-3metri, iar suportul acela parea destul de mobil. Iar conducatorul se presupune ca stie ce face si se pricepe sa anticipeze comportamentul elefantului. Ceea ce m-a nelinistit si mai mult, a fost cand am constatat ca omul nostru avea un fel de tepusa cu care il intepa pe bietul animal cand acesta isi intindea trompa dupa ceva de mancare.

Sincera sa fiu, dupa ce am coborat de pe elefant, m-am simtit oarecum vinovata pentru bietul animal luat din salbaticie si tinut prizonier aici in acest centru, fiind nevoit sa care in spate cine stie cati oameni, cate ore intr-o zi. Nu putine au fost cazurile in care oameni au fost raniti sau chiar omorati de elefanti. Este clar, pentru mine nu va exista o a doua plimbare pe elefant.

 

Pe langa plimbarile pe elefanti, aici in tabara mai puteti incerca si alte feluri de activitati: show-uri cu maimute sau cu crocodili, show-uri cu elefanti,  poti hrani pestii colorati dintr-o balta amenajata, ai posibilitatea sa tragi la tinta cu arcul sau cu un pistol adevarat, te poti racori cu o bautura sau inghetata, ori te poti relaxa in timpul unei sedinte de masaj, ca doar esti in Thailanda, nu?

 

Thailanda, feb.2016

 

Curiozitate!

Stiati ca cea mai scumpa cafea din lume se obtine din balegar de elefanti? Un kilogram de astfel de boabe  digerate si rafinate in mod natural de elefanti thailandezi ajunge sa coste peste 1000$ ?

 

 

Sursa foto: www.changpuakelephantcamp.com

Leave a Reply

%d bloggers like this: