Newsletter

Vrei să primești noutăți și să fii la curent cu activitatea mea? Pentru a te abona, completează câmpul de mai jos cu adresa ta de email!

Planuri & aspirații

Cu toții avem dreptul sa visăm nu-i așa? Și cu toții avem dreptul să ne îndeplinim acel vis. Cu toții ne facem planuri și aspirăm la tot felul de lucruri, la o viață mai bună, să câștigăm la Loto, la vacanțe exotice, la cai verzi pe pereți etc.  Chiar și aceia excesiv de realiști sau sceptici ticluiesc în mintea lor tot felul de planuri fără să recunoască și visează la tot felul de treburi.

 

Sunt o persoană pozitivă, optimistă și cred întotdeauna că ceea ce-mi doresc să va înfăptui. Cred din adâncul meu că dacă-mi doresc cu ardoare ceva, acel ceva se va împlini. Totul e să vreau. Corect? Sper (și cred) că viața asta îmi va satisface toate dorințele.

În materie de călătorii am trei  mari dorințe (pe lângă multe altele mai mici): îmi doresc ca în viața asta să ajung să vizitez trei locuri fascinante. Și dacă tot ne aflăm în perioada sărbătorilor de iarnă, când suntem mai buni, ne punem tot felul de dorințe sperând ca darnicul Moș Crăciun să ni le îndeplinească, zic să mă pronunț. Nu se știe niciodată…. Bine, sunt realistă, știu că Moșul n-o să mă trimită la kilometri distanță, mă mulțumesc cu o escapadă la vecinii  noștri din Rep. Moldova.

Până una-alta, hai să vedem pe unde visează Angela să călătorească! ✈

 

  1. India  – un amalgam de diversitate culturală.

Îmi doresc să ajung aici pentru că pentru mine acest sub-continent reprezintă o adevărată enigmă. Se zice că India nu este pentru toată lumea și că ori te îndrăgostești din prima clipă când ai pășit pe pământ indian, fie o urăști pe vecie. Am citit atât de multe despre India și am văzut atât de multe filme/documentare despre acest loc magnific încât m-a făcut să-mi doresc cu tărie să ajung și să simt pe pielea mea ce înseamnă acel amalgam de…..orice. Când le spun cunoscuților că-mi doresc să vizitez India, văd/aud numai reacții de genul: ” Ești nebună? Serios? În mizeria aia? Ce, nu sunt locuri mai civilizate?” Ba da, sunt atât de multe locuri faine în lumea asta, dar pe mine India mă intrigă și mi-a strârnit interesul într-un mod aparte. Principala grijă reală pentru mine ar fi mâncarea și condițiile precare unde este pregătită ea, dar mă descurc eu și cu asta.  Am mâncat o singură dată într-un restaurant cu specific indian, în Irlanda și-mi aduc aminte că mi-a luat foc gura.  Citeam pe undeva că în India nu pleci doar “just like that”…. trebuie să fii pregătit pentru marele șoc: duhoarea omniprezentă care-ți năclăiește nările, nu te va părăsi până la plecare.  Iar o plimbare cu trenurile acelea super-aglomerate aș încerca-o măcar odată. Îndia este tipul de țară în care aș pleca (și singură), cu un rucsac în spate, cu prejudecăți lăsate acasă și cu bilet doar dus. Restul……din mers 🙂

 

  1. Japonia – cealaltă lume.

    Dacă e să mă gândesc la Japonia, primul cuvânt care-mi vine în minte este civilizație. Îmi doresc să ajung în Japonia pentru că am auzit și am citit despre țara asta numai cuvinte la superlativ (la propriu!). Mi se pare impresionantă din toate punctele de vedere, în special oamenii care sunt atât de evoluați. Vreau să mă plimb cu acele trenuri super-rapide Shinkansen, să văd acele faimoase temple, să beau sake, să mă plimb pur și simplu pe străzi și să admir infrastructura lor atât de evoluată. Și dacă aș avea de ales perioada, aș merge primăvara când înforesc cireșii. Am văzut atât de multe imagini cu pomii aceștia înfloriți că mi se pare ireal de frumos. Ei, hai, fie….m-aș duce și-n altă perioadă a anului. Dacă e să împart lumea în două categorii, din punct de vedere al civilizației ar fi cam așa: Japonia și restul lumii.

 

  1. Statele Unite ale Americii. 

Se spune că America este tara tuturor posibilităților, iar totul pare atât de glamorous…ca-n filme.  Ca orice om care-și dorește să ajungă în America și eu vreau să văd Statuia Libertății, locul în care au fost celebrele World Trade Center, să-mi încerc norocul într-un din  cazinouri din Las Vegas, sau să mă fotografiez sub faimosul deal unde este scris “Hollywood”. Dar pe lângă  toate cele de înainte, îmi doresc să închiriez o masină (chiar dacă nu conduc…poate până atunci mă hotărăsc să scot permisul de la naftalină) și să traversez America de la est la vest pe celebra Route 66. În afara șoselei mai recent amintite, visez să mă plimb pe autostrăzile lor suspendate și să fluier după un taxi new-yorkez. Ups! nu știu să fluier!  Visez să merg în perioada reducerilor și să mă întorc acasă cu valizele burdușite de lucruri la preț de chilipir. Deși nu sunt absolut deloc adepta fast-foodurilor, îmi doresc să mă îndop cu hamburgeri de la mama lor, după care să nu-i mai văd în viața mea. Când mă gândesc la peisaje spectaculoase, primul care-mi vine în minte este Marele Canion american de unde să admir priveliștea de pe platforma Skywalk, la aproape 1.500 de metri deasupra prapastiei. Sigur mi-ar fi rău…dar risc! Sunt atât de multe locuri și senzații pe care-mi doresc să le încerc, că acum când scriu articolul îmi vine s-o iau la pas.

Sursa fotografii: www.pixabay.com

 

Ei, acum după ce ați citit articolul, probabil veți spune că n-am gusturi ieftine! Hmmm…Ce să fac?

Voi, la ce destinații visați?

 

2 Comments

  • narcisa

    24 December 2016 at 14:28

    Foarte frumos..Binenteles ca stiam deja ce destinatii sunt pe lista ta de dorinte….Asa cum bine stii, prima pe lista mea e Japonia…Sper ca intr-o zi sa mergem impreuna…..Urmeaza Statele Unite….India nu ar fi pe lista mea de dorinte dar , pentru tine….as face-o .Iti doresc un Craciun fericit si la cat mai multe calatorii….

    Reply

Leave a Reply

%d bloggers like this: