fbpx

Newsletter

Alătură-te celorlalți 4.165 de abonați

Am absolvit cursul PADI Open Waters Diver

De aproape zece ani îmi doream să fac scufundări în Marea Roșie. Dar cum să le faci, când nu știi să înoți, iar pe deasupra îți mai și simți frică teribilă de apă? Încă de când am ajuns în Sharm El Sheikh prima dată, mi-am pus o mască pentru snorkeling și mi-am afundat capul sub apă, mi-am dorit mai mult. Ceea ce-am văzut, atunci, sub luciul apei m-a urmărit mulți ani la rând și ori de câte ori am revenit în Egipt, dorința de a mă scufunda la adâncimi și mai mari, prindea contur și mai pronunțat. Iată-mă așadar proaspătă absolventă a cursului PADI Open Waters Diver, care-mi conferă dreptul și pregătirea de a mă scufunda până la 18 metri adâncime, oriunde în lume! Yuppy! I did it! 🙂

 

Frica de apă m-a ținut multă vreme pe loc

 

Ani la rând mi-am dorit și-am tânjit să fac și eu scuba diving, să am curaj să mă bag în apă fără vestă de salvare. Primul pas l-am făcut anul trecut, la Hurghada, când mi-am propus să învăț să înot. N-am reușit eu prea bine, dar a fost un progres. Învățasem să fac pluta și reușisem să trec peste sentimentul acela de panică, atunci când îmi intra apă în urechi.  M-am chinuit ceva până să-mi iasă pluta, tot aveam senzația că eu nu pot pluti, că mă duc la fundul apei și mă speriam. Și-o luam de la capăt și tot așa. Mă și mir de unde a avut Răzvan atâta răbdare cu mine. Rar se întâmplă asta! 🙂

Într-un final mi-a ieșit și faza asta, ba chiar mai mult, am reușit și să înot câțiva metri fără vesta de salvare.

A trecut un an, pe la început iernii începusem să facem planuri pentru vacanță. Că așa suntem noi…. doar iarna putem să plecăm.

N-am știut de la început că vom sta o lună în Egipt. Ideea ne-a venit pe parcurs. Și dacă tot e a 10-a oară, hai s-o facem cum trebuie! Îmi doream să fac și diving, am început să mă documentez puțin, ce presupune toată treaba asta, am aruncat ideea și uite că a prins contur. Răzvan vroia și el, Traian la fel, așa că am început să punem planul în aplicare.


Citește și:

Salutări din Egipt! Voi fi aici timp de o lună!


 

Odată ajunsă în Egipt, am profitat de timpul generos și mi-am mai exersat tehnicile de înot. Se pare că nu uitasem, totul era cum trebuie. E ca mersul pe bicicletă, se pare! … cred… că nu știu nici asta 🙂

 

La început am fost 3…

 

Băieții au renunțat din păcate. Am mai auzit ulterior de multe persoane care n-au reușit. Ne-am înscris tustrei și ne-am prezentat emoționați ca-n prima zi de școală, pe vaporul-școală. Mă rog… nu-i doar pentru cursuri, se fac scufundări pentru profesioniști. Doar noi eram învățăceii. Era ciudat… toată lumea știa ce avea de făcut, fiecare-și vedea de treburile lui.

Deși ne luasem manualul cu vreo 10 zile înainte, prinși fiind cu periplul nostru prin Egipt, n-am apucat să-l răsfoim aproape deloc. Așa că prima acțiune a fost de a viziona cd-ul cu partea de teorie, bineînțeles după ce-am terminat cu formularele.

Am avut chiar în prima zi o scufundare și aici s-a întâmplat “buba” pentru băieți. Nu prea îmi pot explica ce s-a întâmplat în mintea lor, ideea e că nu le-a plăcut absolut deloc senzația săritului în apă cu tot cu echipament, faptul că respiratul se face exclusiv pe gură, că presiunea din urechi e asurzitoare și absolut deloc plăcută. Așa că, unul după celălalt s-au declarat învinși la treaba asta.

Bineînțeles, au urmat multe discuții după, atât instructorul cât și managerul școlii au vrut să știe de ce au renunțat, ce s-a întâmplat, au încercat să-i convinsă să mai încerce încă odată. Dar nimic, decizia era luată și asta a fost pentru ei.

 

Cursul PADI Open Waters Diver

Cursul PADI Open Waters Diver

 

Am fost puțin bulversată după abandonul lor și probabil că asta m-a ambiționat și mai mult

 

Eu, cea căreia îmi era teamă de apă, care nu știam să înot și pe deasupra mai sunt și varză la chestiuni tehnice, despre echipament, presiune și tot felul de  lucruri, am continuat.

Și mă felicit din toată inima că nu m-am blocat, pentru că da… m-a bătut un gând să renunț și eu. Era destul de greu și-n prima zi am avut un atac de panică, când am înghițit apă.

Dar hai s-o iau treptat și să-ți povestesc tot. Cum s-a întâmplat, unde, cât a durat și tot ce e de știut, în caz că te hotărăști și tu să faci asta. Și chiar te încurajez s-o faci! Divingul e una dintre cele mai fascinante experiențe dintre cele pe care le-am încercat eu vreodată!

 

Cursul PADI Open Waters Diving

 

Diving Star – Centrul de scufundări Diving Star din Hurghada, Egipt

 

Marea Roșie deține unele dintre cele mai bogate recifuri de corali din întreaba lume. Iar Hurghada este raiul împătimiților de diving. Și cum pentru mine Hurghada este locul din Egipt, de care mă simt atât de atrasă și ajung aici destul de des, alegerea a venit cumva natural.

În Hurghada sunt câteva zeci de centre de scufundări, ceea ce va face ca alegerea unuia să nu fie o treabă prea simplă. Dar e bine atunci când oferta este generoasă, ceva-ceva tot ți se va potrivi. Când am luat decizia de a încerca și eu această activitate am luat internetul la puricat. Bineînțeles, am dat peste o mulțime de centre, habar nu știam ce să aleg.

Așa am ajuns să merg pe recomandarea primită de la un alt român care făcuse cursul anul trecut în toamnă. Am luat legătura cu Ashraf, el este  managerul centrului, discuția a decurs bine, așa că mi-a câștigat încrederea. Am verificat și recenziile din online, pe tripadvisor nota e maximă, așa că nu aveam motive de îndoială.

Din 228 de reviews câte a primit centrul (la data la care scriu articolul), 221 sunt excelente, 6 very good, 1 average.

Ceea ce-i fooooaarte bine! bravo lor! Mai rar așa ceva!

Înainte de a lua decizia finală, mi-am dorit să mă întâlnesc personal cu un reprezentant al centrului. Să mă asigur că feeling-ul nu mă înșeală. Așa sunt eu mai retincentă, mai ales după atâtea experiențe cu egiptenii… Agnieszka, o poloneză tare simpatică și extrem de vorbăreață, pasionată și ea la rândul ei de scuba diving, e soția lui Ashraf. Deh, afacere de familie.  Întâlnirea a decurs bine, am stabilit ultimele detalii și-am bătut palma.

Ambii, scufundători profesioniști și instructori cu multe competențe,  sunt prezenți zilnic pe vapor, supraveghează din scurt tot ce se întâmplă acolo și fac o treabă minunată. Încă o bilă albă!

 

Diving Star

Sursa foto: Diving Star

Diving Star

Sursa foto: Diving Star

 

Barca – Sweet Maya

 

Stiam de multă vreme că bărcile egiptenilor sunt mari, spațiose și arată foarte bine. Le-am tot văzut pe la mal, prin Marina, ori în larg, dar am fost și eu de multe ori pe mare cu barca, la pescuit ori pentru snorkeling. N-aveam dubii în privința asta, dar e foarte important ca barca pe care urmează să te pregătești să fie sigură, spatioasă, să-ți ofere tot ce ai nevoie pe parcursul zilei. Pentru că în fond, vei cam petrece acolo câteva ore bune pe zi.

Sweet Maya arată foarte bine și asta m-a bucurat mult. Pare bine întreținută și e dotată cu tot ce trebuie. Dimensiunile generoase (27 m x 7,2), împărțite pe două punți, fac să nu pară prea aglomerată. În prima zi, eram în jur de 30 persoane la bord(vreo 15 pasionați de diving de prin toată lumea și încă vreo 10 din echipaj). Pe partea inferioară a bărcii se găsește o bucătărie, unde se pregătesc preparatele ce vor fi servite la masa de prânz. Apropo, foarte bună mâncarea, cu gust! Salonul este de asemenea spațios, dotat cu mese și canapele confortabile. Aici am petrecut destul de mult timp, studiind manualul, când nu eram în apă.

Există două toalete cu dușuri(cu apă caldă) ce pot fi folosite după sesiunile de scufundări și desigur zona din spatele bărcii, unde sunt depozitate toate echipamentele pentru scuba.

Partea superioară a bărcii este perfectă pentru relaxare, la soare. Există spațiu suficient și chiar dacă e multă lume, nu-ți vei da seama de aglomerație.

 

Diving Star

Sursa foto: Diving Star

Diving Star

Sursa foto: Diving Star

Diving Star

Sursa foto: Diving Star

 

Cursul PADI Open Water Diver

 

Pentru a putea face scufundări la adâncime, în apele deschise ale mărilor și oceanelor, oriunde în lume, trebuie să deții un certificat care să ateste pregătirea ta. Iar pentru asta, trebuie să te înscrii la un curs PADI Open Waters Diver. Acesta este primul, urmează altele… Advanced, Resque, Master etc…

Deci, nu poți să faci scufundări, fără să ai un atestat!

Cursul PADI Open Waters Diver se face pe durata a 4 zile

În aceaste 4 zile, va trebui să străbați întreaga parte de teorie și desigur de practică. Se poate opta pentru teoria on-line, ori se poate merge pe varianta clasică, manualul. Eu am ales să fac cursul în engleză, în română nu se tipărește manualul, sau cel puțin eu nu l-am găsit. Mai există și altele, de circulație internațională, alege care crezi că-ți va fi mai bine. Dar e mai bine și te încurajez să alegi limba engleză, desigur dacă o cunoști cât de cât…) pentru că oriunde în lume vei vrea să te scufunzi, cunoștințele în engleză îți vor fi extrem de utile.

În mod normal, manualul se parcurge în două zile, mie mi-a luat vreo 4. Nefiind vorbitoare nativă de engleză, mi-a luat ceva mai mult să-mi însușesc toate cunoștințele. Mai ales că erau termeni pe care nu-i înțeleg nici în română, dap’ în engleză. Sunt tot felul de chestiuni tehnice, despre echipament, despre presiune, Treaba asta cu măsurarea presiunii în funcție de adâncime, mi-a dat ceva bătăi de cap, dar într-un final, le-am dat de cap. Recunosc, la fizică, în școală, am fost praf! : ) Dar Google și Google Translate mi-au fost alături. De asemenea și instructorul.

 

 

Cursul PADI Open Waters Diving

Cursul PADI Open Waters Diver

Cursul PADI Open Waters Diver

 

Instructorul contează foarte mult în această etapă

 

Am avut mare noroc și de instructorul meu, Mohammed Shabana, care și-a dat tot interesul să mă facă să înțeleg și desigur să-mi placă. Pentru că-n fond, scuba diving-ul este despre plăcere!  Pfaaai câtă răbdare!!! Vi-l recomand cu mare drag, noi am făcut echipă bună împreună. Erau multe momente, în apă, când nu făceam bine câte ceva și mă încăpățânam că nu reușesc, dar el reușea să mă domolească, și nu renunța până când nu reușeam. Și a fost foarte bine! Când o să mai revin, tot cu el vreau să mă scufund!

Este foarte important să poți comunica bine cu instructorul tău și să ai încredere că totul va fi bine. E ciudat la început, e normal, nu știi ce te așteaptă și cu cât cobori mai mult, descoperi că depinzi de ajutorul celui care e acolo să te învețe. Așa că trebuie să fii docil, să-ți lași toate gândurile și temerile pe barcă și să faci totul exact așa cum ți se explică.

Am avut ceva emoții în privința instructorului, îmi făceam griji că n-aș fi pe aceeași lungime de undă, că nu vom reuși să comunicăm prea bine sub apă, dar s-a dovedit  a fi totul ok. Probabil că fiecare elev își vede profesorul său cel mai bun și poate că așa este. Mohammed a fost pentru mine cel mai bun. El m-a învățat cum să-mi pregătesc echipamentul și mi-a ieșit perfect de fiecare dată, cum să fac săritura, cum să respir sub apă, cum să mă bucur de experiență și desigur să fiu relaxată și de ce anume să mă feresc. Nota 10+ pentru toată răbdarea și priceperea! 🙂

 

Cum decurge cursul în cele 4 zile?

Prima zi a fost cea decisivă. După ce-am trecut puțin prin partea de teorie, am trecut la prezentarea echipamentului și desigur ansamblarea/dezasamblarea acestuia. Am avut tot felul de curiozități despre toate accesoriile acelea, despre BCD, tancul de oxigen, inhalator etc.. Asta sunt eu, nu mă pricep la treburile astea, dar încerc să le găsesc o logică, pentru a putea înțelege ce face fiecare. Fiecare funcționează într-un fel.

A urmat echiparea în costumul acela din neopren, echipamentul de scuba și … la apă!

Prima lecție a fost direct în apele mării, clar la o adâncime mai mică. A durat ceva să mă obișnuiesc sub apă, să respir prin tub, să scot apa din mască. Ufff aici a fost cam greu, pentru că inhalam apă pe nas și mă panicam. În prima zi am coborât până la 8 metri, n-am reușit eu să mă bucur prea mult, dar măcar am prins curaj.

De a doua zi a fost altfel, de abia așteptam să mă dau la fund! La fel și-n celelalte două. Au urmat două sesiuni de diving pe zi, iar când ieșeam de acolo eram leșinată de foame. Într-adevăr activitatea asta e mare consumatoare de energie. Cei mai mulți reușesc să slăbească chiar, n-am avut cântar! 🙂

Am reușit să fiu mai relaxată și să mă bucur de experiență, să văd și să admir și eu frumusețile naturale din jurul meu. Într-adevăr, reciful de corali de la Marea Roșie e fabulos!

 

Am avut parte de 4 zile pline, cu normă întreagă

În fiecare dimineață venea cineva și mă lua din locul unde locuiam, ajungeam pe vapor și începeam activitatea. La sfârșitul zilei (în jur d eorele 14-15), la fel mă transfera cineva și eram epuizată. Mă simțeam ca după o zi de muncă efectivă. De fapt era ceva de muncă acolo, activitatea de sub apă e foarte solicitantă.

Am avut noroc pe de-o parte că eu am fost singura cursantă și instructorul s-a putut ocupa doar de mine. Am petrecut destul de mult timp împreună și astfel, am reușit să-mi placă. Pentru că da, inițial aveam ceva rețineri.

E fain, senzația aceea să fii la adâncime, printre recifurile de coraliși mii de pești de toate culorile, formele, mărimile, să poți să înoți printre ei ca și când ai fi una de-a lor, e fantastică. De multe ori, cu ochii după tot felul de forme și culori, mă îndepărtam de instructor și-mi dădeam seama că-s singură. Desigur, el mă urmărea de la o distanță sigură și probabil că intenționat mă lăsa să plec, să-mi vadă reacțiile.

Sub apă, totul capătă alt sens. Sunetul, dimensiunile, culorile sunt percepute diferit. E fascinant să descoperi că un pește de nici 5 cm tu îl vezi de fapt mult mai mare, sau că sunetul se propagă de până la 4 ori mai rapid decât o face în aer. Ori culorile, care se estompează, iar roșul dispare pur și simplu. Aveam unghiile date cu ojă ciclam, iar în apă se vedeau mov. Toate astea te fascinează desigur.

 

Echipamentul pentru scuba diving

 

Scuzate să-mi fie greșelile și modul rigid de exprimare. V-am spus deja, sunt atehnică total!

Desigur pentru a te putea scufunda, ai nevoie de un echipament special. În timpul pregătirii, respectiv a cursului, toate cele necesare îți vor fi puse la dispoziție de centrul unde te pregătești. Ulterior, când vei fi pregătit ca un profesionist, vei putea avea propriile accesorii. Mai puțin tuburile de oxigen, pentru că nu poți călători cu acestea.

 

Cursul PADI Open Waters Diving

BCD – Buoyancy Control Device

BCD-ul reprezintă practic echipamentul pentru scufundare, care arată ca o vestă de salvare, mult mai complexă, pe care se montează tot felul de tuburi. Aceste tuburi fac parte dintr-un complex numit regulator, care se montează pe tubul de oxigen. Ei bine, cu ajutorul acestora vei putea respira sub apă. Fără ele este imposibil și desigur se acordă o foarte mare atenție asamblării regulatorului pe vestă și tub. De aici și acea dublă verificare. În funcție de situație (adâncime și greutate), vesta se umflă sau se scoate aerul din ea, altfel plutirea în/sub apă nu se poate controla.

Toate acestea sunt explicate foarte clar în timpul cursului și desigur exemplificate. Oricum, toți pașii sunt explicați și re-explicați, instructorul îți va fi alături pe tot parcursul cursului, fii relaxat și nu te necăji dacă nu înțelegi sau uiți ceva. Întreabă orice chestie pe care n-o înțelegi!

 

Sub apă se vor face tot felul de exerciții și ți se vor verifica aptitudinile

Deși îmi părea absolut imposibil, în apă, se poate să stai fără mască, poți să schimbi sursa de aer, cu cea secundară a ta sau a parternului, am învățat să-mi scot echipamentul (BCD-ul), centura cu greutăți și tot așa.

Desigur, pentru a ți se înmâna certificatul PADI, trebuie să treci prin câteva teste. Am trecut peste ele fără probleme. Adică să înoți o distanță anume singur, orientându-te după o busolă, să indici presiunea și adâncimea, să citești și să pui în ordine un șir de cifre puse amestecate, asta pentru a-ți verifica aptitudinile la adâncime. Au fost multe exerciții, care deși păreau aproape imposibil de realizat, în apă le-am făcut fără probleme. Cea mai mare grijă mi-am făcut-o că n-o să pot să-mi scot echipamentul (vesta cu tot cu tub) sub apă. Dar nu-i deloc greu!

 

 

La sfârșitul cursului mi-a fost înmânat certificatul și bineînțeles a urmat poza de absolvire!!!

Am fost extrem de bucuroasă când vedeam că-mi completează certificatul, aproape că nu-mi venea a crede că am reușit că-i al meu. Huh!!!

A fost o experiență waw!

 

Cursul PADI Open Waters Diving

Cursul PADI Open Waters Diving

 

La întoarcerea în România, certificatul primit de la Centrul de Scufundări din Hurghada, l-am trimis prin poștă, în Marea Britanie, la Bristol. Professional Association of Diving Instructors (PADI) îmi vor trimite ulterior brevetul de diving! Până atunci, dacă voi dori sa fac scufundări, pot să-mi folosesc certificatul temporar, primit de la curs. Acum l-am trimis, îmi aștept licența. 🙂

 

 

Scuba diving este despre plăcere, despre distracție, curiozitate, necunoscut, descoperie!

 

În fond faci toată această activitate pentru plăcerea ta! Deci va trebui să lași deoparte toate grijile, dar nu și garda jos, trebuie să fii mereu atent, dar totodată să te și distrezi! Să te bucuri de fiecare moment petrecut la adâncime, să explorezi viața acvatică, care deh… este absolut fantastică.

Și am reușit din plin să mă bucur de toate astea! 🙂 Sunt conștientă că va trebui să aștept ceva timp până la următoarea scufundare. Din păcate la noi nu prea există centre de diving, am înțeles că e unul pe la Vama Veche. Voi vedea, aș încerca, numai timpul îmi va lipsi. Dar voi reveni cu și mai mare drag în Egipt, mai am o mulțime de făcut acolo și desigur unul dintre principalele motive de acum înainte, va fi să fac scufundări. Mi-am propus să mai schimb puțin destinația, probabil că o să fac o pauză de Egipt, nu știu dacă voi rezista prea mult, dar voi vedea în timp.

Clar, de acum încolo o să-mi aleg destinațiile de vacanță și în funcție de potențialul acestora pentru scuba diving.

 

Cursul PADI Open Waters Diving

 

Costuri

 

Intenționat am lăsat la final acest aspect. Nu vroiam să vă pierd interesul pe parcurs.

Cursul PADI Open Water Diver se poate face oriunde în lume și desigur prețul acestuia va fluctua în functie de zonă și de nivelul prețurilor de acolo. Am susținut-o în repetate rânduri: Egiptul poate fi și este o destinație accesibilă din punct de vedere financiar. Important este să cunoști puțin piața și să ai răbdarea necesară pentru a te tocmi. Pentru că deh… În Egipt totul se negociază! Inclusiv scuba diving!

La Centrul Diving Star din Hurghada costul standard al cursului este 290€.

  • în preț sunt incluse cele 4 zile de pregătire (teorie+ practică), manualul tipărit, instructorul, toate echipamentele și suportul din partea echipajului, transferul la/de la hotel sau unde locuiești, oriunde în Hurghada, masa de prânz, băuturi răcoritoare pe tot parcursul zilei și certificatul (atestatul de la final).

Ulterior, dacă vrei să mai faci scufundări în plus, o vei putea face fără probleme. Prețul pentru o zi completă este 50€, iar dacă îți rezervi două zile vei plăti 90€(pentru ambele zile).

 


P.S. 

Sper și-mi doresc să nu vă fi pierdut pe parcurs, e într-adevăr un articol destul de lung, printre cele mai lungi ale mele.  Și cu toate astea, nu cred că am reușit să cuprind toate informațiile și părerile mele personale aici. Mai mult ca sigur, voi mai aduce completări, când voi constata că ar mai fi ceva de spus.

Aștept întrebările voastre, dacă vreți să știți ceva anume ce nu am abordat aici, nu ezitați să-mi lăsați comentariu, la sfârșitul articolului.

Seria cu povești despre escapada mea prin Egipt, e de abia la început, sunt multe de spus, așa că fi-ți cu ochii pe blog, cât și pe Facebook și/sau Instagram!

 

Vă îmbrățișez!

 

Fotografii scuba diving:

 

Cursul PADI Open Waters Diving

Cursul PADI Open Waters Diving

Cursul PADI Open Waters Diving

Cursul PADI Open Waters Diving

Cursul PADI Open Waters Diving

Cursul PADI Open Waters Diving

Cursul PADI Open Waters Diving

Cursul PADI Open Waters Diving

 

 

 

20 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

UA-80424723-1
%d blogeri au apreciat: