Newsletter

Alătură-te celorlalți 4.540 de abonați.
Hurghada

Am plecat (din nou) spre Egipt!

Hristos a înviat!

Sper că ați petrecut frumos și ați trecut cu bine peste sărbătorile pascale de anul acesta. Si eu, deși am muncit din greu zilele acestea, dar tocmai de aceea mă voi bucura și mai mult de vacanța asta. Că am o relatie foarte strânsă cu Egiptul, nu mai e nici o noutate pentru nimeni. A devenit un fel de tradiție pentru mine să merg, măcar odată pe an în Egipt, să mă bucur de vremea frumoasă de acolo, să lenevesc pe plajele acelea superbe, să mă bălăcesc în apa mării, să mănânc numai fructe de mare, pește, legume și fructe proaspete și super, super gustoase…

 

Ați ghicit! Plec în Egipt, din nou, pentru a noua oară și așa cum v-ați obișnuit deja, voi poposi la malul Mării Roșii, la Hurghada. De abia aștept să simt nisipul fierbinte gâdilându-mi tălpile…. ♥

 

Un pic altfel

De data aceasta voi ajunge cumva altfel în Egipt. Pe mine, drumul până la aeroport mă epuizează teribil înainte de a începe greul. Trebuie să plec de acasă întotdeauna cu măcar 7 ore înainte de ora la care este stabilit zborul. De acasă și până în aeroport fac vreo 5 ore. Pe lângă care trebuie să mai adaug alte minimum două ore pentru check-in, formalități de îmbarcare, control bagaje… Și mă enervează cumplit că pentru un zbor de o oră-două, eu mai pierd încă 7-8 ore să ajung la timp.

Spre Egipt nu avem curse aeriene directe, decât cele charter, dar cum eu plec pe cont propriu, nu am decât să iau un zbor cu escală, prin Istanbul fiind cea mai bună variantă. Așa că de data asta, am schimbat puți rutina și am luat bilet din Istanbul. Deci nu mai ajung în București. Nu mai bine folosesc timpul acesta și altfel? Cât de bine o fi…voi vedea după.

De obicei îmi cumpăr biletele de avion de pe acest site. Urmăresc prețurile cu mult timp înainte, verific perioade diferite, doar să găsesc zborul cel mai bun. Și la cel mai bun preț.

Acum, la momentul publicării articolului, eu ar trebui să fiu undeva prin Istanbul. Cum până acum nu am fost plecată la drumuri mai lungi cu autocarul, mi-am spus ca n-ar fi rău să încerc și varianta asta. Cine știe, poate mi-o plăcea!

 

 

O zi în Istanbul

Sunt cel puțin 3 curse zilnice de autocar ce leagă Constanța de Istanbul, așa c-am ales-o pe cea care pleacă cel mai târziu din Constanța. Condor pleacă la ora 19:00, iar în circa 10-12 ore ajunge în Aksaray.

Pentru că zborul spre Hurghada este programat abia la noapte, am închiriat un apartament în apropiere de Aeroportul Ataturk, astfel că am timp de ceva odihnă, eventual o scurtă raită prin bazarele Istanbulului și o masă copioasă. Nu de alta, dar chiar am dus dorul preparatelor turcești.

Anul trecut, tot în drum spre Egipt am profitat de escala mai lungă și de Turistanbul, programul celor de la Turkish și m-am alăturat turului gratuit prin acest oraș atât de frumos. N-am reușit să văd foarte multe din el, dar mi-au plăcut foarte mult Moscheea Albastră și Bazarul. Sper să reușesc în cele câteva ore pe care le am la dispoziție, să mai admir câteva dintre frumusețile Istanbulului.

Oricum, la întoarcere voi mai petrece încă o zi în Instanbul, așa că ceva-ceva tot voi apuca să văd.

 

Citește și:

La pas prin Istanbul. Turistanbul

 

 

Ce voi face 12 în Egipt?

Nu mi-am întocmit vreun plan anume pentru vacanța asta. Oricum, pentru Egipt este puțin cam greu să mă pot ține de vreun program anume. Aici timpul este atât de ralativ și nu pot punea prea mare bază pe ceea ce promite unul și altul. Îmi doresc în primul rând să mă odihnesc, deși,  știu că nu voi reuși s-o fac prea mult. Dar cel mai mult mă bucur că mă voi detașa de toate activitățile obișnuite și-mi voi încărca bateriile pentru noul sezon.

Am optat și de data aceasta să mă cazez într-un resort pe malul mării, cu o plajă generoasă. Așa că mă voi bucura din plin de vremea însorită și de temperaturile de peste 30°C ce se anunță. Măcar într-una din zile îmi doresc să ies pe mare cu barca, să pescuiesc și eventual să fac snorkeling. Poate chiar mai mult…

Chiar dacă hotelul îmi oferă confortul de am avea nevoie, am închiriat și un apartament, unde va locui unul dintre prietenii cu care voi merge. Astfel voi putea folosi bucătăria de aici. Mereu mi-a fost ciudă că nu aveam unde să gătesc peștele pe care-l prindeam, ori fructele de mare și peștele pe care le cumpăram din piață. Se pot găti și acolo, direct în piață, dar parcă în afară de grătar aș mai încerca și alte rețete. Mi-am salvat o mulțime de rețele, pe care, aștept cu nerăbdare să le încerc. În Hurghada este și o piață cu fructe și legume, toate super-proaspete și gustoase, iar prețurile sunt mici de tot.

De vizitat!

Îmi doresc să și vizitez în aceste zile în Egipt, dar nu am nici un plan pentru asta. Distanțele între orașele egiptene (Cairo, Sharm el Sheikh, Luxor, Alexandria, Aswan) sunt destul de mari.  Cu autocarul se pierd multe ore, iar cu avionul este destul de scump. Voi vedea la fața locului, mă voi adapta din mers. Iar dacă mi se va ivi ocazia de a merge undeva, o voi face. Egiptul nu-i o țară în care să te poți deplasa de capul tău oricum, oricând, iar excursiile se pot face doar într-un cadru organizat. Mi-ar plăcea să mă alătur unui grup și să ajung la Luxor sau Cairo. Vă voi ține la curent!

E a 6-a oară când merg în Hurghada, dar n-am reușit să ajung la “Hurghada Grand Aquarium”. Într-una din zile trebuie să-mi fac timp și să ajung aici. În afară de bazinele cu pești colorați, mai există și o expoziție cu fosile marine, mini-zoo și o grădină cu vegetație luxuriantă.

Poate voi mai merge iar și la un safari cu atv-urile prin deșert, poate mă voi plimba cu cămila. Zic “poate” la orice, pentru că mi-am lăsat libertatea de a lege la fața locului, în funcție de atmosfera pe care o voi găsi. Întordeauna îmi place să las puțin loc și pentru ceva imprevizibil. Iar în Egipt parcă, treaba asta funcționează mai bine ca oriunde.

 


 

Mai mult ca sigur nu voi posta mai nimic pe blog cât timp voi fi în Egipt, așa că dacă vreti să aflați noutăți în timp util, abonați-vă la conturile mele de Instagram, Facebook și YouTube. Voi încerca să postez cât de des voi putea fotografii și tot felul de informații de la fața locului.

 

Dacă aveți curiozități și întrebari referitoare la o călătorie în Egipt, nu ezitați să mi le adresați. Fiind acolo, la fața locului, pot culege informatii și pot afla răspuns la ele.

 

Hurghada

Hurghada

 

 

 

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

UA-80424723-1
%d blogeri au apreciat: