fbpx

Newsletter

Vrei să primești noutăți și să fii la curent cu activitatea mea? Pentru a te abona, completează câmpul de mai jos cu adresa ta de email!

  • Home
  • /
  • CUBA
  • /
  • Am plecat să descopăr Cuba!
Capitoliu - Havana, Cuba

Am plecat să descopăr Cuba!

Ca orice alt pasionat de călătorii din lumea asta, am adunat și eu pe lista de dorințe, o mulțime de destinații. Îmi doresc să ajung în multe locuri din lumea asta, la unele visez încă de când eram copilă, altele au apărut pe parcurs. Cuba este una dintre acele destinații la care visez de ani buni, aceasta fiind acea destinație exotică, la care visează fiecare. Să tot fie vreo zece ani de când a încolțit în mintea mea dorința de a ajunge în Cuba. Mi-aduc aminte când îl ascultam pe Răzvan povestind de tot felul de întâmplări și situații, petrecute parcă într-o altă lume. Ei bine, Cuba se cam află într-o altă lume, cel puțin așa o văd eu, în urma a tot ce-am auzit și ce-am citit. C-o fi sau nu așa, merg să văd cu ochii mei, să mă conving.  A venit și rândul meu!

 

Varadero - Cuba

 

Iată-mă, așadar la doar câteva ore distanță de a-mi vedea visul îndeplinit! În timp ce voi citiți articolul, eu ar trebui să fiu în drum spre Cuba. În drum, impropriu spus … în avion mai exact, spre Roma, unde voi avea o escală de câteva ore. Mai devreme decât aș fi sperat, iată că revin la Roma, la doar două luni. Voi profita de ocazie și voi da o fugă în Roma, s-o salut. Și să mănânc ceva bun, în mod sigur și-o înghețată! Mai spre seară, mă voi îmbarca spre Istanbul, de unde urmează să am zborul principal spre Havana. Va fi primul meu zbor trans-atlantic, cu siguranță nu și ultimul. Am ceva emoții! Peste vreo alte 13 ore, la ora locală 8 (ora 15:00 a României), ar trebui să fiu pe pământ cubanez!

 

Cuba

 

Sunt nerăbdătoare să descopăr acea Cuba autentică, a trabucelor, a plajelor exotice, a romului, a mașilor de epocă…. De abia aștept să mă delectez cu-n cocktail, sub un palmier, pe-o plajă așa cum am văzut numai în poze! Să surprind răsăriturile de soare, să mă bronzez pe nisipul fin, să înnot cu delfinii! Am multe planuri, sper să le duc spre realizare pe toate!

 

Mohito - Cuba

 

Itinerariul meu din Cuba

 

Îmi place ca mereu să-mi fac lecțiile de acasă atunci când urmează să plec într-un loc nou. Aștept de prea multă vreme momentul acesta și-mi doresc să profit de fiecare moment petrecut pe insulă. Am împărțit cele 14 zile așa cum am crezut de cuviință. Îmi doresc să văd cât mai mult, dar nu-mi doresc nici să fiu toată ziua pe drumuri. Vreau să am timp să interacționez cu oamenii locului, să mă bucur de fiecare experiență.

Așadar:

  • primele 5 nopți le voi petrece în Havana, să mă acomodez cu schimbul de fus orar și cu celelalte inevitabile noutăți; să mă plimb la apusul soarelui pe faimosul bulevard al cubanezilor – Malecon;  vreau sa ajung prin Valea Vinales din Pinar del Rio. Restul…voi vedea la fața locului. Mă voi caza bineînțeles la o casa particular.

Havana - Cuba

 

 

  • pentru următoarele  două nopți, mă voi muta ceva mai spre centrul insulei, la Trinidad. Trinidad-ul este un orășel care seamănă foarte mult cu Sighișoara din câte am văzut prin poze. Și aici, tot într-o casa particular voi sta.
  • de aici, voi pleca spre Varadero, faimoasa stațiune a cubanezilor, o fâșie de pământ, cu resorturi de lux. Va fi singurul loc din Cuba, unde voi sta la hotel și de abia aștept să ies pe mare, să merg la pescuit, să fac plajă….
  • ultimile două nopți le voi petrece la aceleași gazde din Havana, unde mă voi pregăti pentru lungul și greul drum spre casă.

 

Cam acesta este traseul pe care mi-am programat să-l fac, sper să mă și pot ține de el. Cât voi reuși, voi vedea la final!

cuba

 

Ce așteptări am?

 

Sper să am parte de două săptămâni fabuloase. Nu am foarte multe așteptări, nici planuri mari mărețe nu mi-am făcut. Îmi place ca locurile unde merg sa mă surprindă și-am lăsat loc pentru neprevăzut. Vom fi un grup de 4 persoane, 3 dintre noi pentru prima dată în Cuba și cu Răzvan pe post de ghid. El a mai fost odată în 2007, așa că va putea face o comparație.

Mai am câteva emoții și-n privința componenței grupului, este prima dată când călătorim în această formație. Voi fi eu cu Răzvan și fratele acestuia cu soția, doi oameni excepționali, cu care sper să petrec un concediu excepțional.

Am citit peste tot de lipsa multor lucruri de prin magazinele cubaneze. Și-mi place ca atunci când merg undeva să duc și o parte din România, din tradițiile noastre, din bunătățile noastre. Și aici mă refer cu precădere la dulciuri. Am pregătit să iau cu mine o mulțime de dulciuri, pe care vreau să le împart copiilor. Cam un sfert din bagaj e plin cu dulciuri! OMG 🙂 Voi lua cu mine și câteva dulciuri mai speciale, de la Art&Craft , pe care le voi împarti cu cei care-mi vor fi gazde în Cuba și de ce nu, cu ceilalți oaspeți. Sunt foarte curioasă să văd care vor fi reacțiile lor la dulciurile tradiționale românești!

 

 

 

Voi avea acces limitat la internet, așa că dacă aveți ceva tips-uri, nu ezitați să mi le lăsați în comentarii! Le aștept cu mare interes! Nu știu dacă voi reuși să postez pe blog, dar voi încerca să postez pe Facebook și Instagram, cât de des voi putea.

Vă promit că mă voi întoarce cu o mulțime de povești inedite, așa că…puțină răbdare!


Sursa foto: pixabey.com

-pe care aștept cu mare nerăbdare sa le înlocuiesc cu ale mele 🙂

 

 

10 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: