De vreo zece ani încoace, de când am început și eu să străbat lumea, am tot avut ocazia să zbor cu diverse tipuri de aeronave. Îmi aduc aminte perfect de primul zbor spre Irlanda, cu un Airbus al Aer Lingus. Doamne ce emoții m-au încercat atunci! Dar ce emoții m-au încercat acum, când am văzut avionul ăsta mic!… Da, am zburat cu un ATR! În general nu-mi este teamă de zborul cu avionul, ba chiar îmi place, aă putea spune. De n-ar fi drumul atât de lung și greu de acasă la aeroport, aș face-o mai des probabil.

 

 

O mică paranteză. Am zburat și cu Airbus A380 🙂 

De cele mai multe ori am zburat cu avioane tip Airbus, n-am făcut o listă, că nu mi-aș mai aduce aminte, dar știu că pe acestea le-am întâlnit cel mai des. Și mă bucur tare mult că am avut ocazia să zbor și cu cel mai mare avion de pasageri din lume la ora actuală – Airbus A380. Prima dată când l-am văzut în Doha, am rămas cu gura căscată la propriu, e mare tare de tot! Nu-mi venea a crede că mastodontul ăla cu patru motoare, în care pot încăpea odată până la 853 de persoane dacă e configurat cu o singură clasă, sau 555 pasageri dacă este configurat pentru 3 clase, se poate ridica de la sol.  Aeronava este împărțită pe doua punți complete, cu câte două culoare fiecare, spațiu suficient pentru toata lumea, toalete suficiente, ce mai……te poți rătăci în interiorul lui.

 

 

Cursa fiind operată de Qatar Airways, una dintre primele cele mai bune companii aeriene din lume, serviciile de la bord au fost la superlativ, nimic de spus. Mâncarea îndestulătoare și bună, ne-au dat de două ori să mâncăm în cele 7 ore până la Bangkok, iar meniul am avut posibilitatea să mi-l aleg în prealabil, după preferință (vegan, pentru copii, pentru musulmani…). Îmbarcarea se face pe zone, întâi cei de la First Class, urmați de cei de la Business Class, femeile gravide, femei cu copii mici, persoane  cu dizabilități, iar la urmă, restul lumii. Asta chiar mi-a convenit pentru că am dispus de mai mult timp să hoinșresc prin aeroportul acela proaspăt inaugurat din Doha-Qatar.

Hai că m-a luat valul….

 

Cum a fost cu ATR-ul?

 

Schimbând total registrul, pentru că nu despre A380 trebuia să vă povestesc azi, mă scuzați!  Vreau să vă dezvălui câte ceva din experiența avută cu ultimul meu zbor, avut acum vreo lună când m-am întors din Egipt. La dus, ambele segmente de zbor le-am făcut cu Turkish, nimic de spus, v-am povestit într-un alt articol de beneficiile unei escale mai lungi de 6 ore în Istanbul și de Turistanbul. Despre turul gratuit pus la dispoziția pasagerilor săi, de cei de la Turkish Airlines. La întoarcere, am avut zbor combinat Turkish+Tarom.

Când mi-am achiziționat biletele cu vreo lună înainte, erau menționate și tipurile avioanelor cu care urma să zbor: Airbus A330, A 320 si un Boeing 737-800, inclusiv segmentul de întoarcere ce urma să-l fac cu Tarom era programat cu un Airbus. Cu vreo două săptămâni înainte de plecare, primesc alt set de bilete, aproape identice cu primele. La o privire mai amănunțită vad: AEROSPAȚIALE/ALENIA ATR 42…. WTF? Am crezut că nu văd bine. Cum, avion cu elice? Mai există?  Da, da avion cu elice, unul care-i aproape de aceeași vârstă cu mine. Mai sunt și alte companii pein Europa care mai operează cu astfel de avioane (Tap Portugal spre ex.).

 

Câteva date despre avioanele ATR 42-500

 

• Capacitate : 48BY
• Anvergură : 24,56 m
• Lungime : 22,68 m
• Înălțime: 7,6 m
• Viteza de croazieră : 550 Km/h
• Altitudine de croazieră: 7000 m
• Greutate maximă : 18,6 t
• Distanță maximă de zbor : 1200 Km

 

ATR 42-500 zici? Să deslușesc misterul, ca tot omul care are acces la internet, apelez la prietenul meu Google, să văd și eu ce și cum. Le mai văzusem eu parcate prin Otopeni și chiar mă întrebam dacă mai sunt funcționale. Ei bine, da chiar sunt. Dar știam/presupuneam că aperează doar curse interne. De când s-au scos din uz în toamna anului trecut , cele două A310, flota Tarom a mai rămas cu numai 19 aeronave, dintre care 9 sunt din cele mici ( 2 x ATR 72-500 și 7 x ATR 42-500), iar din lipsa de avioane și pasageri pe altă parte, operează și pe rute externe cu avioane mici (și vechi). Și cu toate acestea, procentul de ocupare tot era sub 80%. Venisem anul trecut cu aceeași cursă din Istanbul, cu un avion mare, iar mai bine de jumătate era gol. Problema veche și fără rezolvare la Tarom 🙁

Avionul cu care am zburat eu pe ruta Istanbul – București are numărul de înregistrare YR-ATF, botezat Argeș. Avioanele mici din flota Tarom au nume de râuri, iar cele mari au nume de orașe sau aviatori faimoși ai României. Acest “Argeș” este destul de vechi, livrat Tarom-ului încă din 1999, cu o capacitate de numai 48 locuri, dintre care 6 sunt la Business Class. Da, avem și clasă superioară 🙂 Nu era nimeni la Business.

 

Cum s-a comportat în zbor?

Am avut niscaiva emoții înainte și în timpul zborului. Încă de la îmbarcare, începând cu scara de acces și continuând cu interiorul. Scaunele vechi și atât de folosite, compartimentele pentru păstrarea bagajelor și numerotarea acestora mi-au transmis un sentiment de vechi și nesiguranță. La înălțimea mea de 1,72 metri am cam resimțit lipsa spațiului dintre scaune, iar asta mă enervează tare atunci când zbor. Am mai întâlnit situația asta la Wizz Air. Dar ce puteam face? Serviciul la bord era deservit de două stewardese draguțe și amabile, care ne-au oferit câte un sandwich și băuturi, suficient pentru puțin peste o oră de zbor.

 

 

Odată cu pornirea motoarelor și a elicelor (normal), emoțiile mele au început să se intensifice, mai ales că pasagerul de lângă mine, un tip de aproape 2 metri, tremura tot de frică. Știe el ceva, mă gândeam eu!

Decolarea a decurs în siguranță, zgomotoasă ce-i drept dar altfel nu se putea, iar zgomotul produs de urcarea trenului de aterizare m-a făcut să tresar. În rest…totul a fost în limite normale, câteva sunete mai ciudate pe care nu le-am mai întâlnit până atunci. Câteva zgâlțâieli când eram la altitudinea de croazieră (care apropo este de numai 7000 metri, spre deosebire de 11-12.000 metri la jet-uri) , mi-au dat iar senzații ciudate. Avionul fiind mic, turbulențele se simt mult mai bine, ceea ce-i cam neplăcut, dar totul e bine când se termină cu bine, nu?

 

Decolarea și aterizarea unui ATR sunt mai intense

Aterizarea a fost bruscă, până să-mi dau seama, eram deja la sol, zgomotoasă și “zgâlțâitoare”. Iar la coborârea trenului de aterizare, am avut senzația că s-a desprins OMG! Asta-i semn că treaba merge unsă!

Dacă vă întrebați cam cât zgomot se aude în interiorul aeronavei în timpul zborului, ei bine înmulțiți cu 3, zgomotul pe care-l auziți într-un avion obișnuit. Îmi era aproape imposibil să mă înțeleg cu prietenii mei care erau două rânduri mai în față.

N-a fost chiar atât de rău precum aveam eu așteptări, dar nici nu mi-aș mai dori să repet experiența. Dacă voi avea de ales, o voi face!

Așa că până atunci….  „Keep calm and travel on!”

Și iată-l, Arges-ul cu care am zburat eu!