“Cum semeni, așa culegi!” – zice un proverb românesc vechi, pe care mi-l tot repetau ai mei zi de zi…(o să vedeți puțin mai târziu de ce mi-am adus aminte asta 🙂 )
Să tot fie un an jumătate de când am pătruns timidă, cu al cu al meu blog de călătorii în lumea asta mare (și necunoscută) a bloggingului și pe canalele de social-media. Am pornit cu elan din plin, fără mari așteptari însă, dar cu o dorință fără limite.
Am învățat o mulțime de chestiuni (și mai am…), am avut parte de multe momente frumoase, care mi-au dat satisfacție și m-au motivat să merg mai departe. Dar, trebuie să recunosc și faptul că au existat clipe, de moment probabil, în care am vrut să renunț la toată munca depusă și să dau bir cu fugiții. Slavă Domnului că n-am facut-o și iată-mă acum scriind despre un moment fericit din viața mea de blogger de travel. Nu mă pot obișnui cu asta 🙂 O roadă a muncii mele, că tot ziceam ceva mai devreme. Vă anunț pe această cale că …. Angela Călătorește în revista Ioana !
Omul potrivit în locul potrivit
O parte din satisfacții, au venit și din partea/cu ajutorul unor oameni minunați din jurul meu, dar și din partea unora pe care i-am cunoscut ulterior, dar care cu toții, laolaltă, m-au susținut și m-au încurajat, mi-au confirmat ceea ce bănuiam sau cel puțin speram și-mi doream, anume că fac o treabă tare bună. Vă mulțumesc! Odată intrată pe piața aceasta online, am cunoscut însă și mulți oameni talentați, frumoși, de la care am avut foarte multe de învățat, pe care-i admir, dar cu care împărtășesc și aceleași pasiuni: de a călători și de a împărtăși cu ceilalți experiențele trăite în timpul călatoriilor.
Unul dintre acești oameni minunați este Corina Matei, editor la Burda România. Am fost plăcut surprinsă să primesc un email în care mă anunța și-mi cerea acordul să publice unul dintre articolele mele. Am fost și sunt, foarte mândră că mi-a remarcat activitatea, dar mai ales alegerea articolului. Este vorba așadar despre un articol în care am investit mult suflet și timp, în care am cerut și părerea unor prieteni din locurile cu pricina pe care i-am cunoscut în vacanțele mele și cu care am legat prietenii.

Angela Călătorește în revista Ioana
Despre articolul “Sharm el Sheikh vs Hurghada, este vorba
Acesta a apărut în revista Ioana, în numărul de luna aceasta, pe 7 decembrie mai exact. Plecată fiind la Roma, abia azi am intrat în posesia ei. Ținând cont de frigul de afară și zăpada ce stă să ne bată-n poartă, sunt sigură că visați la mare, soare, plajă, mai ales aceia dintre voi care nu v-ați permis astă-vară concediu, așa cum sunt și eu. 🙂 Ei bine, articolul, e foarte probabil să vă ofere inspirație pentru alegerea unei destinații interesante. Cu o vreme însorită tot timpul anului și cu un potențial turistic atât de impresionant, Egiptul este perfect chiar și iarna.
Așa cum probabil știți deja,
Egiptul este destinația mea de suflet, unde am avut șansa să merg de 8 ori până acum,
să mă bucur de minunățiile locurilor, să cunosc atâția oameni fascinanți, extrem de primitori și prietenoși, dar mai ales să rămân fascinată de frumusetea si diversitatea fără seamăn a Mării Roșii. Nu am cum să nu aduc aminte de pescuitul la marea Roșie sau de fructele de mare și peștele proaspăt pe care le-am devorat de fiecare dată când am ajuns în Egipt. Mi-au rămas iremediabil în suflet, drept dovadă am acordat un întreg articol despre ce să nu ratezi să mănânci în Egipt.

Angela Călătorește în revista Ioana

Angela Călătorește în revista Ioana
V-am cam făcut curioși, nu? Asta și urmăream! Pentru a vă stăpâni curiozitatea, dați o fugă la chioșcurile de distribuție a presei și luați-vă revista Ioana!
Țin să vă mulțumesc încă odată tuturor acelora dintre voi care m-ați sprijinit și m-ați încurajat să merg mai departe. Mulțumesc și Corinei pentru frumoasa colaborare și c-a avut încredere în munca mea.
Cât despre călătorii, tocmai m-am întors dintr-o vacanță de la Roma. Dar despre ea o să vă povestesc cât de curând, pe blog.
Îți mulțumesc că ai citit acest articol, iar dacă ți-a plăcut aș aprecia un Like & Share! Totodată, te invit să ținem legătura și pe Facebook și Instagram!
Stați pe aproape!
4 Comments
Andreea
15 decembrie 2017 at 17:19Felicitari, Angela! Tine-o tot asa! ☺️
Angela Tudose
15 decembrie 2017 at 19:34Mulțumesc 🙂 Asemenea!
Tiu iuliana
15 decembrie 2017 at 17:47Sunt mandra de tine!❤
Si tu esti minunata!
Mult succes in continuare, si la cat mai multe articole!!!:))
Angela Tudose
15 decembrie 2017 at 18:17Mulțumesc Lili pentru cuvintele frumoase, mă fac să mă simt specială! Și eu sunt mândră și recunoscătoare să fiu înconjurată de oameni minunați!