Astăzi este ziua mea. O altă zi, absolut normală. Ca toate celelalte. N-am făcut niciodată o sărbătoare din ziua mea de naștere. Și probabil că nici n-o voi face de acum înainte. Nu mă simt prea confortabil să fiu în centrul atenției, acesta fiind cu siguranță principalul motiv pentru care toate zilele mele de naștere sunt atât de discrete. La fel ca și restul, aceasta va fi și ea una obișnuită, pe care o voi sărbători cel mai sigur prin muncă și printre telefoane. Dap, brusc toată lumea parcă-și aduce aminte de mine azi (noroc de Facebook 🙂 ) . Asta nu face decât să mă bucure desigur, mai ales că majoritatea-mi sunt oameni dragi sufletului meu, oameni cu care împărtășesc din timpul meu, sau cu care am petrecut momente de neuitat.

Viața este o călătorie cu probleme de rezolvat, lecții de învățat, dar mai ales cu multe experiențe de savurat

Am avut câteva ezitări dacă să scriu ori nu acest articol. Îl am de multă vreme draft și de mai multă vreme în minte, l-am întors pe toate fețele și iată-l! Nici acum nu sunt ferm convinsă că este exact ceea ce-mi doream, dar nu mai are importanță. Iată-l, e publicat și-l poti citi. Vei găsi aici o parte din mine, din experiențele mele personale, cele care nu se văd în povești sau fotografii.

Rar mi se întâmplă să vorbesc despre mine, dar așa cum vă spuneam, astăzi este ziua mea și vreau să fiu generoasă. Să dau din casă. O să vă povestesc despre cum și în ce mod m-au schimbat pe mine călătoriile, experiențele, oamenii, drumurile, locurile. Pentru că da, toate acestea au adus modificări nu doar stării mele de spirit de moment, ci și perspectivei mele de a privi în viitor, cum interacționez cu oamenii, cu situațiile, cu absolut orice.

Cred că sunt vreo 10 ani de când am dat de gustul călătoriilor și vreo 5 de când numai la asta mă gândesc. S-au petrecut o mulțime de lucruri, unele mai plăcute, alte mai puțin plăcute, am ajuns prin locuri pe unde nici nu-mi închipuiam în urmă cu vreo 10-15 ani că există, dap’  că voi și ajunge, am interacționat cu oameni și culturi noi, am călătorit alături de oameni atât de diferiți, am trecut prin tot felul de trăiri, bucurii și tristeți, eșecuri și realizări. Dar cert e, că din toate am avut de învățat, fiecare experiență trăită a fost acea cărămidă, pusă una câte una, la temelia mea de om responsabil. Mdaa, știu bunică-mea n-ar spune că-s responsabilă, cheltuind atâția bani pe plimbări 🙂

Hai că vedem așadar, că tot astăzi este ziua mea, ce am învățat eu din călătorii?

Călătoriile au ajutat la dezvoltarea mea personală, mi-au lărgit cu mult orizonturile, mi-au schimbat prioritățile într-un mod în care nici nu visam 

Dacă-mi spunea cineva în urmă cu 15 ani, sau chiar cu 10 ani c-o să ajung să călătoresc prin toate locurile pe unde am fost, l-aș fi trimis probabil să-și facă un control. Dacă la 20 de ani îmi doream să strâng bani pentru o locuință, să-mi iau o mașină și să mă așez la casa mea, să am copii și o familie frumoasă, ei bine, acum, după iată… 11 ani, nu prea îmi mai doresc aceleași lucruri. Ca să vezi cum ne schimbăm și cum ni se schimbă viziunile.

Este clar că odată cu ieșitul în lume perspectivele mele s-au dus într-o altă direcție. S-a dus naibii și acea scară de valori pe care o aveam eu în minte la 20 de ani. La fel cum s-au dus și acele vise. Acum sunt multe altele. Dar nimic nu se întâmplă degeaba nu?

Lumea mea de acum se învârte între multe ore de muncă zilnică în sezonul cand și călătorii când vine frigul peste mine. Și constat că nu prea-mi mai place iarna. Muncesc pentru a-mi satisface dorințele, strâng bani pentru bilete de avion și vânez oferte. Mă agăț de fiecare posibilitate de a pleca undeva, de a profita de orice ocazie și încep să intru în depresie când știu ca n-am nimic rezervat.

Și cam atât! Când nu călătoresc, planific escapade noi, povestesc despre cele care tocmai s-au încheiat și răsfoiesc prin amintiri. Și visez spre acea zi, în care mă voi urca din nou într-un avion care mă va duce spre o destinație mai mult sau mai puțin necunoscută. Asta este tot ceea ce-mi doresc acum. Nu stiu cât mă va mai ține asta, cât o voi mai putea face, dar mă bucur de perioadă și vreau să profit din plin de ea. După…. voi mai vedea!

View this post on Instagram

A post shared by Angela Traveller (@angela_calatoreste)

Călătorind am învățat să fiu (și) mai respectuoasă

Dintotdeauna ai mei m-au învățat să fiu respectuoasă cu toți cei din jurul meu. Nu contează cum sunt ei! Și mereu am avut grijă să salut pe toată lumea, să vorbesc și să mă comport civilizat în societate. Nu mi-o fi ieșit mie poate întotdeauna, dar niciodată n-am uitat de cei 7 ani de acasă. M-am întâlnit cu multe situații care mi-au amintit cât de importantă este educația primită acasă în primă fază, mai târziu în școală, cât și cea pe care ti-o tot însușești de-a lungul vieții. Și cât de mult înseamnă respectul față de ce te înconjoară, dar mai ales acel respectul față de tine însuți.

Bunele maniere și respectul nu trebuie să le uităm niciodată acasă. Cu atât mai puțin atunci când plecăm în vacanță. Cine le are le are oricând, oriunde!

Mi-a fost dat să tot întâlnesc oameni și situații create de aceștia, care pur si simplu m-au oripilat. Și întâlnesc, prin prisma muncii mele, zilnic diferite tipologii de oameni, cu care, vreau, nu vreau, trebuie să interacționez și să încerc să le fac vacanța mai frumoasă! Nu vreți să știți ce oameni!!!

Și din toate astea, am învățat că, la rândul meu, client fiind undeva, nu trebuie sub nici o formă să uit de respectul față de ceilalți, care muncesc și se străduiesc, își lasă toate problemele deoparte și-mi fac mie șederea mai plăcută. Nu mă costă nimic, ba dimpotrivă, să folosesc formule de politețe precum: “Bună ziua”, “Mulțumesc”, “Vă rog”, “Mă scuzați”, “Îmi permiteți”.

Și mai știu că nu mi se cuvine orice, oricând, oricum. Că dacă am plătit pentru o cameră într-un hotel, n-am închiriat întreg complexul, deci puțin respect pentru ceilalți clienți e obligatoriu. La fel cum, cel care-mi aduce mâncarea la masă ori îmi face curat în cameră, merită la fel de mult respect și recunoșțință din partea mea, ca orice alt om pe care-l întâlnesc.

Călătorind am învățat să fiu mai tolerantă cu cei din jurul meu

Nu întotdeauna reușesc, dar de fiecare când nu-mi iese, îmi impun să să fiu mai tolerantă. Pot să tolerez multe tipuri de situații și de comportament, dar prostia omenească si mitomania îmi sunt cel mai greu de tolerat. Și aproape de fiecare dată, astea două merg mână-n mână. Ohohooo și nu-s cazuri rare! Le întâlnesc zilnic, la tot pasul. Și e grav tare de tot! Din păcate lipsa de educație e acută printre ai noștri (și nu numai, că orice pădure are uscături).

Nu le putem cunoaște pe toate, suntem sortiți greșelilor, ne pândesc la orice pas, este imposibil să le evităm. Dar și mai important este să le conștientizăm și să învățăm din ele.

Dar când X susține sus și tare nu știu ce tâmpenie inventată în mintea lui/ei limitată și nu doar că o spune, dar se mai și chinuie să mă convingă că e ca el, când eu știu foarte bine că o bălărie mai mare nu există, ei asta mă scoate rău din pepeni. Eu știu un lucru: când nu știu ceva, nu mă pronunț. Tac și ascult. Poate am ceva de învățat, sau poate nu. Dar după, mă duc și caut informația, să nu mor proastă.

Dar odată cu ieșirile mele prin lume, am început și mă străduiesc în continuare să iau aminte de la cei pe care-i întâlnesc și de la care am ce învăța, să fiu mai îngăduitoare. Schimbarea pe care mi-o doresc, începe mine însămi. N-o să reușesc eu să schimb mentalități, dar măcar să învăț să le tolerez și să le ignor pe acelea care nu-s pe aceeași lungime de undă cu mine.

Și la ce dovadă de toleranță m-aș putea gândi mai mult, dacă nu la faptul că am fost până acum de 10 ori în Egipt și că am reușit să tolerez majoritatea tipurilor de comportament întâlnite? Asta da, lecție de toleranță!

Abu Simbel, Egipt 2019

Călătorind am învățat că răbdarea chiar este o virtute

Recunosc, nu mă caracterizează prea mult răbdarea, dar n-am ce face. Asta sunt! Uneori mă mir si eu câtă răbdare pot să am, dar nu pentru multă vreme. Dacă înainte aveam răbdare să ascult pe toată lumea, ori să fac anumite lucruri, acum nu o mai fac. Și n-o mai fac pentru că nu mai vreau. O doză de egoism s-a infiltrat voit în caracterul meu, iar viața mi-a demonstrat până acum că n-am greșit lăsându-l să-mi pătrundă în vene.

Când călătoresc sunt mai răbdătoare și pot să tolerez o multime de situații. Dar deh… e normal, fac exact ceea ce-mi place cel mai mult. Sunt relaxată, mă simt ca peștele în apă călătorind. Și e normal să fiu mai relaxată. Și încerc să-mi încarc bateriile cu o doză uriașă de răbdare. Nu mă ține mult.

Uite, spre exemplu, nu suport să fiu lăsată să aștept. N-am răbdare! Dar dacă trebuie să plec într-o excursie și trebuie să aștept pe cineva să vină să mă ia, am răbdare de fier. La fel și cu drumurile lungi. Dacă sunt pentru plăcerea mea, atunci n-am nici o problemă. Dar nu mă pune să merg ore în șir cu autocarul în X loc, că ajung la crize de nervi.

Călătorind, întâlnesc tot felul de alte persoane, care și ele fac același lucru ca și mine. Și mai facem schimb de vorbe, de sfaturi, ponturi, experiențe. Îi admir din tot sufletul pe acei oameni relaxați, care-și așteaptă rândul, care tratează fiecare situație apărută cu relaxare.

Călătorind am învățat să mă orientez în spațiu mult mai bine decât o făceam înainte

Nu prea mi s-a întâmplat să mă rătăcesc. Sau dacă  am făcut-o, m-am descurcat repede să ies din situație.

Dar întotdeauna sunt precaută, îmi iau măsuri de siguranță, mereu există pentru mine un plan B. De aceea nu plec undeva fără să stiu dinainte traseul, cum ajung din locul X în locul Y, cât durează, cât costă, diferite puncte de reper. Trebuie să știucă am eu situația sub control, altfel nu mi-e bine. Chiar dacă am instalate pe telefon două aplicații pentru orientare, eu mai am cu mine și o hartă tipărită. În caz că….

Odată  cu călătoriile și experiențele acumulate, am învățat să mă orientez mult mai bine. Bine, asta nu înseamnă că nu o mai iau și pe cărări, dar merg pe instinct.

Iar dacă am fost odată pe un drum anume, a doua oară mi-l amintesc perfect. Poate să fie chiar și după ani de zile. Rețin locuri, clădiri, detalii. Mă și mir câteodată cum de țin minte unele locuri, că de altfel uit și ce-am făcut în cursul zilei.

Călătorind mi-am dezvoltat și mai mult memoria vizuală

Încă din școală rețineam mult mai repede lecția dacă o vedeam scrisă, ori o scriam eu, decât dacă mi-ar fi fost povestită. Și rețin foarte repede și pe termen lung locuri. Spre exemplu, îmi amintesc perfect locuri pe care nu le-am văzut decât odată și asta probabil cu 20 de ani în urmă sau chiar mai mult. Și mi le reamintesc dacă le văd, ca și cum ar fi fost ieri.

Îmi aduc aminte de locurile pe care le vizitam în copilărie, spre exemplu când mergeam în excursii cu clasa. Iar când le-am revăzut peste ani și ani, mi-am reamintit tot, inclusiv traseul.

Călătorind am început să fac fotografii mai frumoase

Oh Doamne, când mă uit la pozele de pe la începuturile mele de “fotograf” mă apucă râsu-plânsu. De abia dacă pot să aleg una-două mai răsărite. Ba erau șterse, ba se vedea jumătate dintr-o clădire, ba n-au nici o noimă.

Nu că acum m-aș pricepe eu prea mult la fotografii, dar deh… e diferență ca de la cer la pământ. Multe dintre fotografii sunt făcute cu telefonul, dar de-o vreme încoace îmi doresc tot mai mult un aparat ca lumea. Și pentru că e o investiție substanțială, încă mă documentez și vânez oferte. Este clar că-l voi folosi nu pentru o zi-două și normal că-mi doresc să fiu mulțumită de achiziție.

Mi-ar plăcea să urmez un curs de fotografie. Să învăț de la profesioniști arta fotografierii

Călătorind am învățat că vreau și mai mult. Să călătoresc mai mult, să descopăr mai mult

Când vine vorba de călătorii, nu există limite. Mereu vreau și mai mult. Dacă mă întreb unde îmi doresc să ajung, ți-aș răspunde simplu: oriunde! Mă rog… aproape oriunde. Îmi doresc să ajung în orice colț din lumea asta, pentru că știu clar un lucru: fiecare loc are ceva aparte de oferit, poate ca nu în momentul acesta, dar clar au existat și momente mai bune. Nu m-aș duce acum în Siria spre exemplu, dar vor veni și vremuri mai bune.

Timpul și banii sunt cele mai mari bariere ale călătorului. Eu îmi doresc să fiu peste tot, dar sunt de asemenea conștientă că o viață nu-mi va fi de ajuns pentru a-mi îndeplini acest vis.  Dar important  e să vreau și să mă străduiesc să-mi văd visul cât mai aproape de îndeplinire.

View this post on Instagram

A post shared by Angela Traveller (@angela_calatoreste)

Călătorind am reușit să-mi înfrunt frici. În special cea de necunoscut

Nu sunt cea mai curajoasă persoană din lume. Mă lupt cu o mulțime de frici, dar treptat, cu fiecare încercare a mea de a cuceri lumea, reușesc să mai trec peste câte o temere a mea. Fiecare experiență este o lecție de viață, cu bune și mai puțin bune. Călătoriile nu sunt doar lapte și miere. Pe traseu de lovești de tot felul de impedimente, de bariere. Dar nimic în viață nu-i ușor.

Una dintre cele mai mari frici ale mele, era aceea de apă. M-am chinuit de foarte multe ori să învăț să înot și aproape niciodată n-am reușit. Spun aproape niciodată, pentru că uneori am fost atât de aproape s-o fac. 🙂

Anul acesta mi-am luat inima în dinți și am încercat să fac scufundări. Și am reușit. Mi-am luat certificatul PADI Open Waters Divers cu brio și de abia aștept să mă dau din nou la fund.

Dacă la începutul călătoriilor mele, îmi făceam tot felul de griji cu privire la ce voi găsi la destinație și încercam pe cât de mult posibil să mă documetez, să aflu detalii, acum,  îmi place să mă las surprinsă. Îmi las loc și de neprevăzut. Și am învățat că oricât de mult m-aș pregăti și oricâte impresii și sfaturi aș citi, tot nu vor fi de ajuns să mă pregătească pentru ce urmează. Realitatea este întotdeauna percepută altfel, de fiecare individ în parte.

View this post on Instagram

A post shared by Angela Traveller (@angela_calatoreste)

Călătorind am învățat să fiu mai organizată și mai punctuală

Uneori prea mult! Și asta mă scoate din sărite nu doar pe mine, ci și pe ceilalți cu care călătoresc. Dorința de a sti situația sub control prinde proporții colosale și-mi dictează deciziile.

Să mă știu ieșită din zona de confort nu e cel mai plăcut sentiment pe care să-l simt atunci când călătoresc. Ca de altfel și-n zilele obișnuite.

Sunt înconjurată de planuri și liste, ca nu cumva să uit lucruri importante. Niciodată nu plec la drum, până nu verific și reverific dacă am cele mai importante lucruri: actele, banii și telefonul. Cu acestea m-aș putea descurca în aproape orice situație!

Mereu m-a scos din sărite lipsa de punctualitate a unora. Păi când spun ora 9, e ora 9, sau chiar mai devreme. De-asta eu nu întârzii niciodată. Îmi place să știu ca ajung la timp într-un loc și că nu mă las așteptată. Și asta pentru că nu-mi place să aștept.

Deh…. Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face! Right?

Varadero februarie 2018

Astăzi e ziua mea! Ce dorințe am?

Pfff!!! Aș umple pagini cu dorințele mele! E normal să avem dorințe, iar în cazul meu, cam toate sunt legate de călătorii.

Cel mai important, îmi doresc să fiu sănătoasă și să nu-mi dispară entuziasmul și dorința pentru călătorii. Restul vor veni pe rând, toate la timpul lor.

Și-o să închei cu un citat care mi-a devenit crez de când l-am citit prima dată:

“Călătorește! Banii se întorc, timpul niciodată!”

Vă multumesc din suflet pentru toate urările și susținerea pe care mi le transmiteți. Sper să nu vă dezamăgesc și promit să împărtășesc cu voi, în continuare din experiențele mele!

Călătorii  de neuitat vă doresc!

Hurghada aprilie 2019

Nu uitați că vă aștept pe Facebook și pe Instagram, cu o mulțime de fotografii! ♥