Newsletter

Alătură-te celorlalți 4.540 de abonați.
  • Home
  • /
  • DESTINAȚII
  • /
  • Castel Mimi. Castelul vinicol ce-a renăscut din ascunzătoarea sovietică
Castel Mimi

Castel Mimi. Castelul vinicol ce-a renăscut din ascunzătoarea sovietică

Când ne gândim la Republica Moldova și la cramele ei, Cricova și Mileștii Mici sunt primele care ne vin în minte. Din fericire, Moldova nu se rezumă doar la atât, iar Castel Mimi, este una dintre cele mai importante atracții de peste Prut. În ciuda suprafeței mici și poziționării ei în marginea Europei, Republica Moldova este o adevărată “Mecca” pe harta mondială a vinului. Raportată la suprafața țării, Moldova are cea mai mare suprafață de podgorii din întreaga lume: 107.000 ha.

Când am ajuns pentru prima dată la Chișinău, în decembrie 2017, peste tot se vorbea despre Castel Mimi. Se inaugurase de curând, iar moldovenii erau tare mândri de această realizare. Îmi aduc aminte că oriunde întrebam despre cele mai interesante crame și locuri de vizitat în Moldova, peste tot auzeam același lucru: Castel Mimi. N-am reușit atunci să ajung să văd care-i treaba cu acest castel, dar mi-am promis că următoarea dată când voi ajunge prin Chișinău, să-mi fac timp și pentru acest loc.

De atunci am tot auzit și-am citit diverse povești. Toate spuneau numai cuvinte de laudă la adresa acestui complex. Iată-mă, la doi ani distanță, am ajuns la castel. Un vis îndeplinit, o experiență unică, vinuri de calitate, premiate cu medalii de aur, povești demne de spus mai departe. Până să încep sa vă povestesc despre cum a decurs vizita mea la Castel Mimi, hai să încerc să fac un mic rezumat al istoriei acestui loc. Dar cum nu prea excelez la istorie, scuzate să-mi fie stângăciile din exprimare!

 

Castel Mimi

 

Istoria Castelului Mimi

În pofida a ceea ce credeam eu, că numele Mimi vine de la o doamnă, la castel am aflat că de fapt Mimi era un domn. Constantin Mimi, el este fondatorul castelului ce-i poartă numele și iată, în vremurile noastre a devenit cunoscut în întreaga lume. Castelul Mimi a cunoscut o istorie lungă și tumultuoasă, a trecut prin multe etape și nimeni n-ar mai fi crezut în urmă cu 10-20 de ani, că locul va deveni o atracție turistică a Moldovei. Acum, Castel Mimi este o carte de vizită pentru Moldova.

 

Totul a început cu anul 1893, când Constantin Mimi, a plantat pe pământul moștenit de la tatăl său, primele fire de viță de vie. E vorba de Aligote, o specie adusă de acesta din Franța și nemaicultivată până atunci în Moldova. Proaspăt întors din Franța, unde plecase să-și perfecționeze tehnica de producere a vinului și cu imaginea chatoux-urilor franțuzesti în minte, Constantin Mimi se apucă să-și ridice propriul castel. Dar nu pentru a locui în el, ci avea o cu totul altă destinație: să producă vin. Ceea ce noi numim azi, castel vinicol.

În 1901, Castelul este dat în folosință, vinurile lui Mimi încep să devină din ce în ce mai cunoscute în toată lumea și desigur, premiate la cele mai prestigioase concursuri de specialitate. Pasiunea lui Mimi pentru vinuri nu cunoaște limite, afacerea se dezvoltă continuu, vinurile încep să meargă spre export, în special spre Imperiul Rus, iar Constantin Mimi devine personalitate marcantă a Repubicii Moldova.

 

Castel Mimi

Așezați la masa timpului, am aflat istoria lui Constantin Mimi și a castelului acestuia

 

Constantin Mimi a fost o persoană remarcantă în istoria Moldovei

Mimi n-a stat departe nici de politică, el a fost ultimul guvernator rus al Basarabiei, iar în 1926 Constantin Mimi devine guvernatorul Bănicii Naționale Române. După moartea acestuia, în 1940 Castelul Mimi trece în proprietatea sovieticilor, devenind una dintre cele mai mari fabrici de vin din URSS. Până în anul 2010, când castelul a intrat în proprietatea privată a familiei Trofim, ce-l deține și azi, s-a degradat destul de mult. Astfel, din anul 2010, proprietatea a intrat într-un intens procedeu de restaurare, iar cu ajutorul unor specialiști străini și moldoveni, edificiul și-a recăpătat splendoarea de acum un secol. Se pare că n-a fost deloc o muncă ușoară. Se pare că peste toată fațada castelului, societicii au pus un strat consistent de tencuială, care acum a trebuit înlăturat manual, curățând fiecare cărămidă în parte, ajungându-se la structura lui inițială.

 

 

Iată, în 2016 s-a terminat întregul procedeu, iar în septembrie 2017, inaugurarea s-a făcut cu mare fast. Dacă doriți, vă puteți și caza în castel, există 7 spații de cazare, tip bungalow, iar curând se mai dorește extinderea spațiului cu încă vreo 10 camere. Tot aici mai există și un WineSpa și-o piscină.

 

Vizitarea Castelului și curtea interioară

Castel Mimi se află în localitatea Bulboaca, la aproape 35 km de Chișinău. Pentru a ajunge aici, am închiriat o mașină cu șofer, doar ne doream toți să putem degusta din vinurile de aici.

Privind dinspre stradă, castelul nu pare a spune prea multe, dar vei fi plăcut surprins de îndată ce-i treci pragul. Recepția și spațiul comercial, de unde vei putea să-ți cumperi ceva suvenire, la sfârșit, după ce vei fi aflat toate secretele castelului și după ce vei fi degustat din cele mai bune vinuri, face o bună impresie. Pe lângă rafturile cu vinuri de tot felul și câteva exponate traditionale, un brad de Crăciun realizat în totalitate din sticle de vin, atrage atenția tuturor clienților. Atât interiorul cât și exteriorul clădirii este cu adevărat futurist. E altceva decât tot ce vei vedea în toată Moldova.

Preluați de o doamnă ghid foartea drăguță și amabilă, cu un puternic accent moldovenesc, am făcut un tur complet al întregului complex. Curtea castelului este pe bună dreptate una regală. Spațioasă și decorată cu mult bun gust, cu spații vaste, veșnic verzi, un scuar grandios, terase de vară, în centru curții se organizează frecvent concerte, spectacole, degustări sau chiar târguri. Aflându-ne în preajma Crăciunului pe rit vechi (moldovenii îl sărbătoresc pe 7 ianuarie), în interiorul curții, în jurul bradului grandios, o mulțime de decorațiuni de sezon. Aici se pare că urma să se deschidă un târg de Crăciun.

 

Castel Mimi

Castel Mimi

Curtea interioară unde avea să se desfășoare Târgul de Crăciun

Castel Mimi

Castel Mimi

Curtea interioră și fațada Castelului Mimi

Castel Mimi

Acestea sunt cele 7 spații de cazare, bungalow-uri. Iar în partea stângă a pozei, se află piscina și WineSpa-ul

Castel Mimi

Castel Mimi

 

Turul beciurilor și secția de producție a vinurilor

Odată intrând în castel, mă așteptam la niște hrube pline cu butoaie cu vin. La parterul clădirii se află o sală de prezentare, cu o masă lungă inovativă, ce aveam să aflu că-i masa timpului. Aici aveam să aflu întreaga istorie a castelului, exemplificată printr-un sistem de proiecție modern. Ulterior am fost conduși spre hrubele unde e păstrat vinul în butoaie de stejar. Tot aici se află și colecția de vinuri vechi, iar puțin mai în spatele curții, secția de producție și păstrare a vinurilor în cisterne de inox. Aici am aflat că butoaiele acelea din stejar nu sunt folosite mai mult de 3 ani. În reprize de câte 6 luni, vinul este pus în aceste butoaie pentru maturare și pentru a lua din aromele lemnului de stejar.

 

Castel Mimi

Castel Mimi

O parte din butoaiele din stejat în care se păstrează vinurile

Castel Mimi

Vinul, păstrat în aceste butoaie capătă aroma lemnului de stejar. De aceea simțim în vin diverse arome de fructe de pădure, de miere, de coacăze, caise etc.

Castel Mimi

O parte din vinurile de colecție

Castel Mimi

Cisternele de inox în care fermentează vinul

 

Degustarea vinurilor

După turul întregului castel, am fost invitați în restaurant pentru a ni se servi unele din cele mai bune vinuri marca Castel Mimi. Când vei face rezervarea pentru excursie, vei avea de ales între mai multe pachete, diferența făcându-se între numărul de vinuri ce vă va fi servit la degustare, precum și meniul. Se poate opta, dacă vreți numai pentru excursie. Lista completă cu excursii și degustari o găsiți pe site-ul Castel Mimi. Prețurile sunt exprimate în lei moldovenești.

1 RON = 4 MDL (aproximativ).

Noi am optat pentru pachetul “Tezaur”, care include excursia prin beciurile castelului, istoria acestuia, degustarea a 5 tipuri de vin și prânz. În timpul degustării, ne-au fost aduse diferite tipuri de gustări și preparate, în funcție de vinul prezentat. Am gustat două tipuri de vin alb, unul rose și două roșii. Pentru toate astea am platit 780 MDL(190 RON).

Crama se laudă cu unele dintre cele mai bune vinuri roșii: Merlot medaliat în 2018 cu aur în Polonia și Roșu de Bulboaca premiat cu 3 medalii de aur în 2018 ,la unele dintre cele mai prestigioase concursuri din lume: în Portugalia, Polonia și Japonia. Dacă mă întrebați care mi-a placut cel mai mult, evident Roșu de Bulboaca. Am descoperit că-mi plac mai mult vinurile roșii, probabil pentru mirosul acestora.

Participând la diverse degustări, am învățat cum să beau vinul. Vinul se “aerează”, agitându-l în pahar, se miroase, se adulmencă și abia apoi se bea. Bineînțeles, într-o anumită ordine, cu anumite preparate.

 

Castel Mimi

Castel Mimi

Castel Mimi

Castel Mimi

Castel Mimi

Coaste de porc la cuptor cu legume

Castel Mimi

Castel Mimi

Castel Mimi

 

IceWine-ul un vin special

M-am bucurat mult să găsesc în oferta cramei și IceWine-ul despre care v-am mai povestit. Este un vin alb, de desert, produs din soiul de struguri Riesling. Aceștia sunt  lăsați pe butuc până toamna târziu când dă înghețul. Astfel, în boaba de strugure se păstrează o cantitate mare de zahăr, iar printr-un procedeu special, rezultă acest IceWine. Are o culoare aurie intensă, o textură lichioroasă și un buchet intens de miere și fructe dulci.

Mi-a plăcut și acesta, dar mai mult cel făcut de Cricova.

 

Castel Mimi

Ice Wine. O sticlă de 375ml ajunge să coste în jur de 350MDL(87 RON) din cauza procedeului de producție și costurilor ridicate. Dar își merită fiecare bănuț

 

Am plecat de aici vizibil înveseliți, semn că vinurile și-au făcut bine treaba. Dar și pe deplin mulțumită că mai aflasem povestea încă unei crame moldovenești. Că-i trecusem pragul și m-am putut delecta cu unele dintre cele mai bune vinuri din lume. Ulterior, ieșind de sub influența licorii bahice, am tot stat și m-am gândit la istoria întreagă a acestui castel. Prin câte încercări a fost nevoit să treacă și cu toate astea, el încă e în picioare și nu doar atât, ci a reușit să rescrie istoria. Iată că și-n Moldova există speranță, se construiesc în continuare complexuri turistice de seamă, cu ajutorul cărora turismul vinicol va prospera multe generații.

Când ajungeți prin Moldova, treceți în plan și-o vizită la Castel Mimi. Faceți o rezervare în prealabil pentru a fi siguri că veți fi preluați sau alăturați unui grup.

 

Dacă ți-a plăcut articolul, distribuie-l și prietenilor tăi de pe Facebook! Te invit să dai un follow si pe Instagram, vei găsi acolo mai multe fotografii interesante.

 

Călătorii frumoase să aveți! 

 

Alte fotografii Castel Mimi

Castel Mimi

Roșu de Bulcoaca premiat cu 3 medalii de aur

Castel Mimi

Pachet Castel Mimi – suvenir

Castel Mimi

Castel Mimi

 

 

2 Comments

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

UA-80424723-1
%d blogeri au apreciat: