Despre Sighișoara s-au spus multe și pe bună dreptate își merită fiecare laudă. Este un oraș cu un mare succes turistic și atrage anual foarte mulți turiști atât din rândul românilor, cât și străini. Iar acest fapt se datorează în mare măsură cetății, despre care știm că e singura cetate încă locuită din Europa. Iar…
Casa Morar. Cazare ca-n basme la Sighișoara
Pe parcursul turului meu din toamnă prin Triunghiul de Aur al Transilvaniei, am avut parte de cele mai frumoase și autentice cazări de când am început eu să călătoresc. O să vă povestesc despre toate, pe rând, dar astăzi vreau să vi-o prezint pe cea mai autentică dintre ele. Despre Casa Morar din Sighișoara e…
Iarnă de poveste la Tulcea
Ce meșter o fi meșteșugărit atât de frumos? Când ninge afară mă entuziasmez precum un copil, ce-i gata de săniuș. Unul din aceia din generațiile trecute, care petrecea cât e ziua de lungă, afară în zăpadă, iar ca și unic gadget la purtător, sania era tot ce-i trebuia. Recunosc, nu mă ține prea mult acest…
Cum am făcut eu pace cu vremea rece?
Mă știți, îmi place căldura. Și n-aș spune nu dacă mi s-ar ivi ocazia să mă mut undeva unde-i cald tot anul 🙂 Până una-alta, defilez cu ce am și chiar nu-i rău deloc! Fulgi jucăuși de zăpadă ce cad fără vreo direcție, toată natura îmbrăcată-n promoroacă, peisaje de basm, sărbătorile de iarnă (deh… ce-a…
Aplicația online de eliberat permise pentru Delta Dunării nefunctională în continuare
Accesul turiștilor pe teritoriul Rezervației Biosferei Delta Dunării (RBDD) se face doar pe bază de permis de acces, asemenea și pescuitul sportiv, numai deținând permis eliberat de ARBDD și desigur, respectând normele în vigoare. Până aici este clar. Dar de când cu introducerea acestor permise pentru Delta Dunării, una dintre cele mai mari provocări pentru…
Am revenit pe plaja de la Sfântu Gheorghe după 12 ani
Și a fost cam… dezamăgitor! Pe litoralul românesc n-am mai fost de mai bine de 15 ani și s-o spun pe-aia dreaptă, nu prea îi duc dorul. Și nu că aș avea vreo problemă cu Marea Neagră, nu ea e problema, ci atmosfera de pe litoral, aglomerația de acolo, haosul, (ne)condițiile, prețurile de multe ori…
Prohibiție la pescuit 2019 în RBDD
În atenția pasionaților de pescuit! S-a publicat în Monitorul Oficial ORDINUL nr 54/76 din ianuarie 2019 cu privire la perioadele și zonele de prohibiție a pescuitului, precum și a zonelor de protecție a resurselor acvatice vii pentru tot anul 2019.
Cetatea Enisala. Cetatea dintre ape
Probabil că v-am cam obișnuit cu povestiri de prin tot felul de colțuri ale lumii și mai puțin de pe meleaguri românești. Există și-o explicație, una destul de simplă, dar ciudată totodată pentru unii: în ultimii ani am tot evitat s-o fac pe turistul prin țară și am preferat să-mi petrec vacanțele în afara ei….
Timișoara, primul oraș din România cu transport public pe apă
Într-un context în care tot mai mulți dintre noi ne întrebăm retoric, dacă se mai mișcă ceva prin România, iată, autoritățile din Timișoara fac o mutare frumoasă și inaugurează cu surle și trâmbițe, lansarea la apă a celor 7 vaporașe ce vor efectua curse pe Bega. Interesant, nu? Așadar, Timișoara devine primul oraș din România…
Delta Dunării în imagini
Stiați că aproximativ 80% dintre români n-au ajuns vreodată în Delta Dunării? Voi printre care vă numărați? “Delta Dunării este un ținut exotic unde ți se oferă posibilitatea să vezi peste 1830 de specii de copaci și plante, peste 2440 de specii de insecte…..” “Delta Dunării este un colț de rai….”; “Delta Dunării este cel mai…