Newsletter

Vrei să primești noutăți și să fii la curent cu activitatea mea? Pentru a te abona, completează câmpul de mai jos cu adresa ta de email!

  • Home
  • /
  • AUSTRIA
  • /
  • De azi putem zbura la Viena cu Laudamotion

De azi putem zbura la Viena cu Laudamotion

Viena este unul dintre cele mai frumoase orașe europene, o capitală fascinantă, primul mare oraș european pe care l-am vizitat eu.  Am ajuns în Viena pentru prima dată (și ultima), în urmă cu aproape 10 ani și mi-a plăcut enorm. Deși mi-ar fi placut enorm s-o revăd, din păcate nu s-a ivit ocazia. Poate că acum, odată cu lansarea noii rute Laudamotion ce leagă Viena de București, voi profita de promoțiile biletelor de avion și voi revedea locuri ce în urmă cu aproape un deceniu m-au impresionat profund. A venit și rândul Vienei s-o trecem pe lista orașelor cu vacanțe accesibile. De azi, 28 octombrie a.c. putem zbura la Viena cu Laudamotion.

 

Anul acesta, Viena, capitala Austriei, s-a situat pe primul loc în Topul 140 al oraşelor cu cele mai bune condiţii de viaţă. Topul a fost realizat de prestigioasa publicaţie The Economist. Apropo, Bucureștiul se situează pe locul 82. 🙂  Acum e mai ușor ca oricând să vizităm și să revizităm acest oraș fabulos. Și de ce nu, să ne bucurăm pentru câteva zile de o calitate mai bună a vieții noastre.

 

Câteva informații despre Laudamotion

Lauda Motion GmbH, ce operează sub numele de Laudamotion, (numele precedent fiind Amira Air) este o companie low cost, nouă pe piața aviatică, care anterior a trecut prin diferite procese de înfiintare și activitate.  Laudamotion a fost fondată de fostul celebru pilot de Formula 1, Niki Lauda, care pe 25 martie 2018 a lansat-o pe piața aviatică, se pare din “cenușa” companiei Fly Niki. Ulterior, irlandezii de la Ryanair au cumpărat 75% din companie, de aici și acele asemănări. Veți observa cu certitudine că site-ul Laudamotion este de fapt cel al Ryanair, doar că-i în germană, iar pentru a nu vă încurca în termeni pe care nu-i știți, puteți intra foarte simplu pe site-ul Ryanair în română, să vă luati biletele de acolo.

Fiind o companie low cost, nu trebuie să vă așteptati la servicii gratuite incluse. Dacă nu ești pretențios și nici n-ai nevoie să cari cu tine toată garderoba în vacanță și n-ai nimic împotrivă cu low cost-urile, atunci Laudamotion este exact ceea ce ai nevoie. Politica de bagaje se aplică aceeași ca și la Ryanair. În pretul biletului este inclus doar un bagaj de mână cu dimensiuni maxime de 40x25x20 cm. Restul, se plătesc separat.

 

 

Începând cu 28 octombrie 2018, putem zbura la Viena cu Laudamotion 

Iată o ocazie numai bună pentru a petrece câteva zile, sau mai multe în frumoasa capitală a Austriei. Este o bună oportunitate să călătorim în Viena la tarife nemaiîntâlnite pe această rută. Prețurile sunt accesibile tuturor, acestea au pornit de la 5€/segment pentru cursele de imediat de după inaugurare, dar nici cele de după nu-s de ignorat. Am făcut o simulare, iar ceea ce-am găsit este de nerefuzat. Mă gândesc serios la un city-break în orașul lui Mozart.

 

Orele de zbor pentru cursele dinspre/la Viena cu Laudamotion sunt destul de bune. Timpul de zbor e scurt. Doar o oră și jumătate e nevoie pentru a ajunge dintr-o capitală în alta. Am vrut să vă dau și un orar de zbor. Doar că după ce m-am chinuit să scot orele din sistem, am observat că nu se pleacă zilnic la aceleași. Ziua și orarul. Ba chiar orele diferă de la o săptămână la alta, am văzut într-o sâmbătă cursa din Viena, cu plecare dimineață 7, iar în următoarea sâmbătâ la 13:15.  Verificați foarte bine, orele de plecare/sosire, fiind o companie low-cost, ne putem aștepta la tot felul de surprize.

 

 

Laudamotion București - Viena

 

“Noua rută Laudamotion dintre București și Viena va îmbunătăți semnificativ conectivitatea dintre capitalele României și ale Austriei. Noua conexiune susține economia, în același timp oferind și oportunitatea de a vizita Viena la prețuri rezonabile. Propunem pasagerilor noștri un concept de tarife orientate către clienți cu un raport preț-calitate imbatabil și suntem foarte fericiți să le oferim de acum înainte și din România.”  Declarația aparține Directorului General al Laudamotion, Andreas Gruber.

 

La Viena cu low-cost

Viena era unul dintre puținele orașe europene către care nu opera nici un low-cost. Pentru puțină vreme a zburat Fly Niki, dar cum compania nu mai există, Tarom-ul și Austrian Airlines, erau singurele companii ce zburau spre capitala austriacă. Nu era rău nici cu acestea, cu puțin noroc și pricepere, puteai găsi și bilete la promoție, în jur de 100€. Iată, acum, pe lângă cele 7 curse zilnice deja existente, se alătură și Laudamotion, cu o a 8-a cursă zilnică. Low-costul acesta a picat cum nu se poate mai bine acum în apropierea sărbătorilor de iarnă, când în Viena se organizează o mulțime de târguri de iarnă. Mmm, îmi surâde ideea!

Sper să reziste cât mai mult cursa asta și să fie cât mai mulți cei care vor profita de preturi bune, pentru a zbura la Viena cu Laudamotion.

Am văzut zilele trecute și alte oferte atrăgătoare la Laudamotion. Spre exemplu, pentru perioade din noiembrie, am găsit niște super oferte cu 5€/segment între orașe precum: Viena, Dusseldorf, Alicante, Berlin, Milano, Bologna ș.a. Călătoriile nu mai sunt un lux de când cu companiile low-cost și iată, încă odată, ni se confirmă acest fapt. Urmăriți ofertele si profitați de ele.

 

 

Pentru a fi la curent cu postările mele, dar și cu noutățile din lumea călătoriilor, te invit să ținem legătura pe Facebook, Instagram sau abonează-te la Newsletter!

Călătorii frumoase să aveti! 🙂

 

În încheiere vă las câteva fotografii de prin Viena, poate găsiți inspirație 🙂

Austria

Austria

Austria

Austria

Austria

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: