fbpx

Newsletter

Vrei să primești noutăți și să fii la curent cu activitatea mea? Pentru a te abona, completează câmpul de mai jos cu adresa ta de email!

excursie de-o zi la Florența

Excursie de-o zi la Florența, cu plecare din Roma

Există locuri în lumea asta, pe care, cu toate că nu le-ai întâlnit niciodată în realitate, îți lasă impresia că le știi dintotdeauna. Exact așa cum se întâmplă și-n situația în care te întâlnești cu un om pentru prima dată, să ai impresia că-l cunoști de-o viață. E acel sentiment de deja-vu, hai că nu vă e străin! Florența este o dragoste mai veche pentru mine. Dar pe care, din păcate nu reușisem s-o întâlnesc până acum. Florența este genul acela de oraș care aveam impresia că-l știu dintotdeauna. Când, prin vară, am început planificarea călătoriei mele la Roma, din start am luat în calcul și posibilitatea de a merge, măcar și pentru o excursie de-o zi la Florența.


Citește și: Mi-am dat reîntâlnire la Roma


Orașul este superb, nu ai cum să nu te îndrăgostești de străduțele acelea cochete și înguste. Este considerat leagănul culturii italiene, sau “Atena Italiei”. Și așa cum e de așteptat, Florența este unul dintre cele mai vizitate orașe italiene. Statisticile spun că orașul atrage anual milioane de turiști din întreaga lume și numai în 2017, se preconizează că au fost numai puțin de 10,2 milioane.

 

Străduțele din Florența sunt demențiale!

Una dintre activitățile mele preferate atunci când ajung într-un oraș ca și Florența, este mersul pe jos. Și nu costă nici un ban. Ador să mă plimb pe străduțele înguste, să admir oamenii. Poate că cea mai interesantă activitate gratuită este să observi oamenii, să te pierzi printre ei, să admiri vitrinele magazinelor, să mergi pur și simplu fără o direcție anume. Acest lucru este aproape imposibil de făcut atunci când dispui de timp limitat sau nu ești singur. Uite, acesta este unul dintre acele motive pentru care încep să iau, din ce în ce mai mult, în considerare varianta de a călători singură. Măcar odată, să văd cum îmi va fi mie. În rest, toată lumea spune că este extraordinar.

 

excursie de-o zi la Florența

excursie de-o zi la Florența

 

excursie de-o zi la Florența

excursie de-o zi la Florența

Din Roma se ajunge foarte repede la Florența cu trenul

Știam de anul trecut când am fost la Roma că se poate ajunge foarte ușor și repede cu trenul. Chiar mă interesasem de  cât costă, care-i durata unui drum și cum se procedează. Luat pe loc, biletul pentru o călătorie nu-i chiar ieftin. Spre exemplu, un bilet dus, luat în ziua curentă costă 40€.

De la Roma la Florența (și invers), sunt vreo 230 km iar distanta se parcurge, cu trenul,  într-o oră și jumătate. Cele două orașe sunt unite zilnic de numai puțin de 86 de trenuri. Deci, ai de unde alege!

Am rezervat biletele online cu aproape două luni înainte, din două considerente. M-am gândit în primul rând că odată luate biletele de tren, sunt ca și ajunsă la Florența. Și-mi doream foarte mult s-o vizitez. Când ești singur decizi pe loc și-ți faci programul cum vrei tu, dar când sunt mai mulți în grup, deja lucrurile se complică. Un alt motiv pentru care am luat biletele online, a fost prețul. Costul unui bilet dus-întors Roma-Florența, luat online a fost 32€.

excursie de-o zi la Florența

Punctul de plecare spre Florența: Gara Termini, Roma

 

 

Cine se trezește devreme, departe ajunge…

…sau doarme puțin.

Mergând pe premisa conform căreia dacă te pornești la drum la prima oră a dimineții, ai toate șansele să rezolvi tot ce ți-ai propus în ziua curentă, la ora 6 dimineața eram deja pe peronul Gării Termini din Roma. Tot aveam să ajung la ore din acestea ciudate prin gara asta, așa că o cazare în proximitatea acesteia s-a văzut a fi necesară. De la apartament până în gară făceam maximum 5 minute pe jos. Sunt o mulțime de hoteluri sau apartamente de închiriat, unele dintre ele la prețuri foarte bune.

Când am ajuns, trenul era deja tras la peron, n-a durat mult și a început îmbarcarea. Totul s-a desfășurat așa cum trebuie, în mod civilizat și-n timp util. Fiecare pasager stie dinainte care-i va fi vagonul și locul, iar totul se întâmplă normal. Despre toate detaliile acestea organizatorice, dar și despre întreaga experiență, o să vă povestesc separat, într-un alt articol.

Timpul până la Florența s-a scurs neașteptat de ușor. Până ce-am apucat eu să mă dezmeticesc, ajunsesem deja în Gara Santa Maria Novella. Nu era nici ora 8 când am coborât din tren, am lăsat în urmă zona gării și-am început să iau Florența la pas. A fost puțin ciudat și răcoare, temperatura nu depășea de 7-8 grade, iar străduțele erau aproape pustii. Restaurantele și terasele de abia ce se pregăteau a fi deschise, mi-am spus să nu pierd vremea și să mă îndrept spre acele locuri din listă.

 

Ce poți face într-o singură zi prin Florența?

O zi în Florența este foarte puțin, fără discuții. Vei fi pe fugă tot timpul și nu prea vei apuca să înțelegi mare lucru din acest oraș. Nu vei reuși să te bucuri de fiecare moment, de fiecare loc. Știam că așa va fi, toate recomandările mergeau spre măcar 3 zile alocate Florenței, dar mi-am asumat acest lucru încă de la început. Trebuie sa specific însă că m-am mișcat rapid, m-am încadrat foarte bine în timp și am reușit să fac tot ce-mi propusesem. Ba chiar am ajuns înapoi în gară mai devreme decât ar fi trebuit.

Am vrut să mă conving că orașul este într-adevăr pe atât de spectaculos, precum se vorbește, nu de alta, dar nu de puține ori mi s-a întâmplat să fiu dezamăgită de anumite locuri. Și deși sunt conștientă de acest fapt, încă fac aceleași greșeli. Din start, pornesc la drum cu prea multe așteptări și-mi formulez în minte un soi de realitate îndoielnică. Și mi se întâmplă asta din dorința de a mă documenta, de a-mi face lecțiile poate prea mult de acasă. Fiecare părere, articol, filmuleț,  fotografie ș.a. exprimă viziunea subiectivă a unei persoane la un moment dat. Nu întotdeauna realitatea este aceeași cu cea pe care ne-a transmis-o cineva, sau așa cum ne-am format-o noi.

Precum spuneam, o zi n-avea cum să fie de ajuns pentru a descoperi frumusețile Florenței, ci doar a le observa superficial, pe fugă. Nu eram la vânătoare de obiective, dar mi-am făcut de acasă un traseu, asta pentru a ști încotro s-o iau și să fiu eficientă.

 

Traseul meu, la pas pe străzile Florenței

N-a fost ușor, dar nici greu. Eu sunt obișnuită cu mersul pe jos, așa că cei 12km parcurși prin Florența, plus urcarea pantei abrupte spre Piazzale Michelangelo, n-au fost un efort neobișnuit pentru mine.

Lăsând în urmă Gara Santa Maria Novella, mânată mai mult de frigul de afară, m-am îndreptat cu pași repezi spre primul punct din planul pe ziua respectivă: Catedrala Santa Maria del Fiore. Sau Domul din Florența așa cum îl știm cu toții. Era destul de răcoare afară și mult prea devreme, pentru a colinda pe străzi, dar cu ocazia asta, am putut merge și admira în tihnă fără să mă strecor prin puzderia de turiști.

Domul din Florența – Duomo di Firenze sau Catedrala din Florența – este una dintre cele mai mari catedrale din lume

Creație a arhitectului florentin Filippo Brunelleschi, Domul Catedralei domina centrul istoric al orașului, prin mărimea lui. Este cea de-a doua biserică ca mărime din Italia, după Bazilica Sfântul Petru din Roma.

 

Catedrala Santa Maria dei Fiore cu al ei Dom

excursie de-o zi la Florența

excursie de-o zi la Florența

excursie de-o zi la Florența

excursie de-o zi la Florența

excursie de-o zi la Florența

Baptisierul din Florența

 

N-am petrecut prea mult aici, catedrala era încă închisă și cum nu găseam nici un loc deschis la ora aceea, mi-am îndreptat pașii spre frumoasa și cuprinzătoarea Piazza della Signoria.

Se cam făcuse aproape ora 9, orașul începea să se anime și văzând cum un domn își pregătea terasa, l-am asaltat. Am devorat pe nerăsuflate un cappuccino, fix cu privirea îndreptată spre statuia nud a lui David. Mare figură a fost și David ăsta, mi-am spus! Prin tot locul, despuiat îl vezi! M-am îndreptat spre impunătorul Palazzo Vecchio, bineînțeles nu puteam rata momentul fără să imortalizez momentul, prin câteva fotografii alături de acesta.

 

 

Pătrunzând prin pasajul Piațetei Uffizi, mi-am ațintit atenția spre râu. Râul Arno, un prim punct de reper pentru cei care ajung în Florența atrage pe faleza lui toate privirile. Și e de înțeles de ce, pentru că de aici, se poate admira și fotografia simbolul orașului – Ponte Vecchio.

Ponte Vecchio este cel mai vechi pod de peste râul Arno, singurul care a supraviețuit bombardamentelor germane si celul de-al Doilea Război Mondial

Și totuși ce este atât de special la acest pod?  Imaginea acestui pod este prezentă peste tot, pe unde se pomenește de Florența: pe magneți, cărți poștale, pliante turistice, reviste de specialitate, filmulețe de prezentare a orașului sau chiar pe meniurile restaurantelor.

Podul Vechi a fost construit în anul 1345, pe o structură solidă cu trei arcade, fiind unul dintre puținele poduri peste care au fost construite clădiri. Inițial, aceste case erau folosite ca ateliere. tăbăcării sau măcelării, urmând ca, din cauza mirosului și mizeriei să fie transformate în ateliere și magazine cu bijuterii.

Azi, pe Ponte Vecchio vei găsi magazine cu tot felul de suvenire şi bijuterii, dar şi unele de antichităţi cu preţuri destul de piperate ce-i drept. Pe deasupra acestora, se găsește faimosul Coridor Vasari ce-a fost construit la ordinul lui Cosimo I de Medici, cu scopul de a conecta cele două palate de pe malul râului Arno: Palazzo Vecchio, unde azi este Primăria Florenței și Palazzo Pitti de pe cealaltă parte.

excursie de-o zi la Florența

Ponte Vecchio – Florența

excursie de-o zi la Florența

Am tot văzut mulți canotori antrenându-se pe râul Arno

excursie de-o zi la Florența

excursie de-o zi la Florența

Și pe Ponte Vecchio îți poți jura iubire printr-un lăcățel

excursie de-o zi la Florența

 

Piazzale Michelangelo – locul de unde poți admira orașul

Se întâmplă adesea să avem o anume imagine despre un oraș. Să existe o panoramă reprezentativă, care spre dezamăgirea multor turiști nu se regăsește peste tot. Florența este superbă, cu străzile ei cochete și toate acele obiective de mare interes în rândul celor care vin s-o viziteze. Dar parcă ceva lipsește, iar imaginea nu este întreagă fără acea panoramă pe care o avem în minte.

Există un loc în Florența, de unde vei avea ocazia să observi orașul în aproape toată întinderea lui, iar dacă vei avea noroc și de o zi ceva mai senină decât a mea, vei reuși să pleci de aici cu niște fotografii demne de a le înlocui pe cele din broșurile turistice.

 

Pentru a ajunge sus pe Esplanada Michelangelo, va trebui să depui ceva efort.

Pentru o persoană cât de cât activă, obișnuită cu mersul pe jos și urcatul scărilor, traseul va fi unul firesc. De la Ponte Vecchio și până la Piazzale Michelangelo sunt aproape 1,5 km, iar la pas normal, fără a te grăbi, timp în care mai admiri malul râului sau mai arunci o privire înapoi spre faimosul pod, vei face în jur de 20-25 minute. Poate ceva mai dificil va fi urcarea pantei, dar nu vă speriați, sunt câteva alei, care taie drumul și vei ajunge sus numaidecât.

Odată ce vei ajunge sus, efortul îți va fi răsplătit cu o panoramă absolut fabuloasă. De aici vei admira Florența exact așa cum o știai tu din pliante. În mijlocul espanadei se află și statuia de bronz a lui David, încă o ocazie de a-ți realiza un instantaneu cu acesta.

 

excursie de-o zi la Florența

 

excursie de-o zi la Florența

Priveliștea este superbă. Florența în toată splendoarea ei 🙂

excursie de-o zi la Florența

excursie de-o zi la Florența

excursie de-o zi la Florența

Statuia lui David amplasată în centrul Esplanadei Michelangelo

 

Cu greu m-am putut desprinde de acest loc. Priveliștea este fantastică. Mai mult mânată de norii ce se vedeau la orizont, mi-am îndreptat pașii înapoi spre zona gării. Pentru că-mi doream să acopăr cât mai mult din acest frumos oraș, am ales un traseu diferit pentru întoarcere, prilej de a admira o altă frumoasă basilică. Am traversat Ponte alle Grazie și la doar câțiva pași mi s-a desfășurat în fața ochilor, în toată splendoarea ei, Basilica Santa Croce.

Apropo, vouă nu vi s-a părut că toate aceste basilici fiorentine seamănă între ele?

 

excursie de-o zi la Florența

excursie de-o zi la Florența

 

Dragostea trece prin stomac…

La dragostea de călătorii mă refer în cazul acesta. Nu călătoresc într-un loc doar să mănânc, dar să fim sinceri, după o zi întreagă de alergătură, vine vremea când stomacul începe să-și ceară drepturile. Nu știu voi cum sunteți, eu rezist senzației de foame, dar și când nu mai pot, nu te mai înțelegi cu mine. Partea gastronomică ocupă un loc important dintr-o călătorie, iar pe mine mă ajută să înțeleg mai bine un popor. În Italia se mănâncă extraordinar de bine, n-ai cum să reziști. Și așa cum știm prea bine, fiecare regiune, așa cum este și-n cazul țării noastre, are specifiul ei gastronomic.

Am întrebat pe cineva care locuiește de foarte mulți ani în Italia: ce preparat e musai să încerc în Florența? Răspunsul a venit categoric: Bistecca alla Fiorentina(friptură de vițel la grătar). Acest fel de mâncare este unul specific regiunii italiene Toscana. Totodată, poartă în spate o istorie veche și totodată frumoasă ce are strânsă legătură cu numele Medicii și sărbătoarea sfântului Lorenzo, care se serbează la data de 10 august.

Dacă ești un iubitor al grătarelor de carne, de vită în special și ajungi prin zona Florenței, trebuie să încerci această friptură. Bistecca alla Fiorentina (sau T-bone steak, cum îi spun englezii), se obține din zona lombară a mânzatului. Unsă cu doar puțin ulei de măsline, bucata de carne se frige pe grătarul bine încins.  Dacă preferi ca friptura ta să fie bine făcută, nu uita să menționezi asta când ți se ia comanda. Bineînțeles, un pahar de vin roșu merge perfect lângă o porție ca aceasta.

 

excursie de-o zi la Florența

excursie de-o zi la Florența

 

Gelato, gelato, gelato!!!

Nu trebuie să existe o zi petrecută în Italia fără să te delectezi cu măcar o înghețată. Italienii o fac atât de gustoasă, și cremoasă și interesantă. Îndreptându-mă spre gară, mi-am luat o înghețată și un canoli și m-am bucurat de câteva minute însorite pe-o bancă în frumoasa Piazza di Santa Maria Novella. Tot aici se află maiestuoasă și basilica cu același nume.

 

excursie de-o zi la Florența

excursie de-o zi la Florența

 

Nu ezita să iei în calcul o excursie de-o zi la Florența

Dacă ți se pare că am reușit să fac prea multe într-un timp atât de scurt, nu vei fi singurul! Și mie mi se părea un traseu prea lung, aproape imposibil de urmat în doar câteva ore practic. Dar surprinzător, am avut timp suficient, m-am încadrat perfect în program. Bineînțeles fără stat la cozi și vizitat interioare. Mi-a rămas și timp pentru a lua pânzul, fără a fi pe fugă și am și ajuns devreme la gară.

A fost o experiență interesantă. Florența este un oraș absolut fascinant, iar de planifici un sejur la Roma sau pe undeva prin nordul Italiei, ia în calcul și o excursie de-o zi la Florența. Sau și mai bine, planifică-ți un sejur aici.

 


Acesta a fost primul din seria articolelor dedicate escapadei italiene de anul acesta. Dacă ți-a plăcut, nu uita să-i dai share, să afle și prietenii tăi! Totodată, te invit să ținem legătura și pe Instagram și Facebook! Vei găsi aici o mulțime de fotografii și filmulețe din călătoriile mele. Mi-ar plăcea să aflu că ți-ai găsit inspirație prin ele!

Călătorii minunate să aveți! ♥


 

 

2 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: