După câteva zile petrecute în agitația urbană a Havanei, o binecuvântare mai potrivită decât excursia la Vinales nici că n-aș fi putut primi. Și culmea, este că n-am realizat asta, câtă vreme m-am aflat în mijlocul naturii, respirându-i aerul acela nefiresc de curat și bogat în oxigen, sau când îmi țiuiau urechile de atâta liniște, aflându-mă înconjurată numai de vârfuri muntoase înalte, îmbrăcate cu vegetația aceea, parcă nefiresc de verde. De abia la sfârșitul zilei, am realizat brusc, trezindu-mă din starea latentă în care mă aflam, că îmi doream cu nerăbdare să plec din Havana cât mai repede posibil. Nu-mi amintesc să fi simțit vreodată un aer mai poluat decât cel din Havana. Acesta este și motivul principal pentru care, am prelungit șederea din Varadero și n-am mai revenit în Havana pentru ultimele două zile.

Regiunea Pinar del Rio

Regiunea Pinar del Rio, ce ocupă extremitatea vestică a insulei, este probabil cea mai pitorească zonă a Cubei. Formațiunile ei muntoase sunt acoperite cu vegetație luxuriantă și văi largi, împânzite cu plantații de tutun ori cafea. Desigur, Cuba are multe astfel de zone pitorești, ea însăși este o țară pitorescă. Însă Pinar del Rio se deosebeste de restul țării prin culturile ei extinse de tutun. Și ce exportă Cuba cel mai mult? Trabucuri, bineînțeles! Cine n-a auzit vreodată de trabucurile cubaneze? Până și nefumătorii știu că trabucurile cele mai bune, de aici vin. Nu degeaba Vinales mai este numită și patria tutunului.

De pe la jumătatea drumului, în timp ce mă îndreptam de la Havana spre Vinales, am început să observ din loc în loc pluguri trase de boi, arând terenurile ce probabil urmau a fi plantate cu tutun. Am avut o senzație din aceea ca și cum m-aș fi întors în timp… și ce timpuri?!

Cu ce ajungi la Vinales?

Din Havana până în Vinales sunt aproximativ 180 km. Viazul operează două curse regulate pe zi între cele două orașe, costul unui bilet este 12 CUC, iar în 3h30m vei fi la destinație.

*Viazul este principala companie (de stat, bineînțeles) de transport cu autocarul. Aceasta oferă transport în condiții decente, între toate marile orașe din Cuba, exclusiv pentru turiști. În mod normal se pot face și rezervări online, dar sistemul funcționează și nu prea. Cea mai sigură variantă este să vă cumpărați biletele în avans, de la ghișeu, măcar cu o zi înainte. Am călătorit o singură dată cu ei, a fost OK, dar vă recomand mai degrabă să apelați la serviciile surorii mai mici – Transgaviota. Autocarele lor sunt mai noi, mai confortabile și mai rapide.

Nu cred să existe vreo altă modalitate mai bună de a cunoaște Cuba, decât locuind în casă cu locuitorii ei. Și mai există un mare avantaj, alegând să stai la particulari. Ei te vor sfătui cel mai bine unde găsești restaurante bune, cum să te deplasezi dintr-un punct într-altul, care sunt prețurile reale. Și desigur, fiecare gazdă are un prieten care deține o mașină particulară.

Întrebând-o pe Aymeè, gazda din Havana, despre o excursie spre Vinales, imediat ne-a recomandat un amic bun.  Se pare că prețul pentru un taxi colectivo până la Vinales este în jur de 25CUC/pers/sens, ceea ce-ar însemna 200 CUC/4 pers dus-întors. Pe bune??? O să vă povestesc eu ceva mai târziu despre prețurile de aici. Cuba mi s-a părut chiar scumpă.

Astfel, după intense tocmeli, cu ajutorul gazdei, am ajuns la un preț final: 100 CUC/4 pers/toată ziua Havana -Vinales și retur.Un Chevrolet Bel Air din ’55 cu tot cu șofer, numai pentru grupul nostru de 4! Yupyyy!

Chevrolet Bel Air(ediția 1955). Exteriorul arată chiar bine și nici interiorul n-ar sta prea rău. Ar fi fost mult mai bine dacă banchetele n-ar fi fost dintr-o bucată și să fi avut ceva tetiere…

Ceasurile toate…sunt numai de formă. Nu mai afișează nimic, niciunul!

Spre Vinales!!! ♥

Ziua bună, de dimineață se vede!

Am plecat din Havana dis-de-dimineață la 07.30, iar pe la 10 eram la destinație. Drumul a fost bun, am mers în mare parte pe autostradă, iar mașina s-a comportat destul de bine. Bănuiesc că atingea deseori și pe peste 100 km/h, nu sunt sigură, pentru că totul era schimbat la mașina aceea, nici un ceas nu mai indica ceva… Nu de puține ori a trebuit să reducă viteza, multe căruțe trase de cai, pluguri cu boi sau tractoare traversau autostrada dintr-o parte în alta fără nici o piedică. Să nu mai zic de autostopiști, în Cuba toată lumea face autostopul!

În Cuba, autostopul este un sport național. Există o regulă nescrisă, care spune cam așa: dacă te deplasezi cu mașina dintr-un punct într-altul și mai ai locuri libere, ești obligat să oprești, să iei pe cei care îți fac semn. De aici a plecat și conceptul de “taxi colectivo” atât de întâlnit în Cuba.

Peisajul, destul de variat, mi-a captat atenția tot drumul și-n afara unui scurt popas de-o cafea/bere… nici n-am simțit când a trecut timpul. Am oprit pe la jumătatea drumului la o locație foarte faină, amplasată pe malul unui lac artificial probabil, bine întreținut. Mirosea a pește, ceea ce mi-a dat de înțeles că era un fel de piscicolă pentru consumul propriu.  Se putea și mânca aici, arata binișor, dar era prea devreme pentru prânz. Și-n plus, șoferul ne promisese că ne duce undeva unde se mănâncă autentic cubanez. La bază, locul este un punct de informare turistică, dedicat regiunii, dar treptat s-a transformat mai mult într-un popas turistic.

Cappuccino cu scorțisoară, iar în loc de linguriță, un bețisor din trestie de zahăr. Mi-a plăcut mult ideea asta și-am întâlnit-o prin multe locuri din Cuba!

Ce se poate face prin Vinales?

Zona are multe de oferit din punct de vedere turistic, nu doar pentru agricultură. De aici provine majoritatea tutunului din care sunt făcute trabucurile. Câmpuri întregi, cât vezi cu ochii se întind de-a lungul Văii Vinales, cu tutun verde, în diferite faze ale producției.

Regiunea este la mare căutare în rândul turiștilor, iar aceștia nu vin aici după mojito sau muzică cubaneză. Toți cei care ajung în Vinales, vin pentru natură, vegetație luxuriantă, plimbări cu bicicleta, călărie și bineînțeles pentru plantațiile de tutun și cafea.

Orășelul este mai mult un sătuc, majoritatea construcțiilor fiind case cu un singur nivel, verandă cu balansoare și curte proprie. Oamenii par a fi mai gospodari decât cei din capitală, fiecare străduindu-se să-și ducă existența de pe urma turiștilor ce le calcă pragul, sau muncindu-și câmpurile. La fel ca și-n Havana, aproape orice gospodărie a fost transformată în casă de oaspeți. După propria imaginație și posibilități financiare, și-au decorat o cameră-două și-o închiriază turiștilor. În zonă sunt foarte puține hoteluri.

Valea Vinales văzută de pe platoul de lângă Hotel La Ermita

Cu siguranță aici este locul cu cel mai bun view asupra Văii Vinales!

Tot aici veți găsi și suveniruri pentru cei dragi, iar de veți simți nevoia să vă beți sau sa mâncați ceva, poftele vi se vor potoli. Hotelul La Ermita cu piscină proprie oferă clienților săi camere cu vedere spre întreaga vale. Îmi închipui doar cât de plăcut trebuie să fie să te trezești în fiecare zi în mijlocul naturii, cu o astfel de vedere. Și totuși,  parcă n-aș da plajele din Varadero pe aceasta. O combinație între acestea două ar fi perfecțiunea întruchipată!

Plantațiile de tutun

Majoritatea fermierilor din zonă se ocupă cu cultivarea tutunului. Am ajuns și noi la un astfel de întreprinzător, care ne-a făcut o mică demonstrație de rulare a trabucurilor. Ne-a înșiruit și nouă eterna poveste despre cum cultivă el tutunul, cum folosește numai îngrășăminte din compost de la iepuri, cum îl usucă, cum îl aromatizează cu vanilie, rom, scorțisoară și câte și mai câte… despre cât muncește el, iar statul vine și-i ia 90% din producție. Evident, omul are la vânzare și trabucuri confecționate artizanal acolo la el în bătătură și nu în cine știe ce fabrică de stat. Mare ghinion a avut cu noi pentru că nu ne-a nimerit pe niciunul fumător. Își frecase omul palmele probabil când ne văzuse pe noi și din urmă au mai apărut doi europeni, când ce să vadă…nici ceilalți nu s-au lăsat înduplecați de prețul lui de producător… 4 CUC/trabuc. Scump, scump!…

Adevărul dureros este că omul nici nu se străduiește prea mult să-și convingă musafirii ce-i calcă-n plantație. Mă așteptam și mi-ar fi plăcut să găsesc atârnate în șopronul acela, măcar un mănunchi de frunze de tutun din recolta anterioară, să vadă turistul din mine cum se face… În casa del tobaco a lui, n-am gasit decât locul gol, unde ar fi trebuit eu să-mi imaginez cum stau frunzele la uscat, la fermentat, iar la uscat, la aromatizat ș.a.m.d.  Pentru exemplificare, el ne-a arătat un filmuleț pe telefon. Dar nu puteam oare să gasesc eu singură pe YouTube? Mai băteam eu drumul atâția kilometri până aici?

Plantație de tutun

Călărie spre plantațiile de cafea

Când intrasem pe proprietatea fermierului nostru, văzusem câțiva cai, aduși la adăpat, mă gândeam eu. Tot acolo se aflau și când plecam. Ei bine, erau acolo pentru a ne duce pe noi spre plantațiile de cafea. Doar că după experiența ce tocmai o avusesem cu demonstrațiile de tutun, am renunțat la experiența cu călăria. Și s-o spun pe aia dreaptă, parcă nici nu mă dau în vânt după echitație. Nu de alta, dar tare aș fi vrut să mă întorc pe picioarele mele acasă.

Prânz la un paladar

Se făcuse deja ora prânzului, foamea începea să dea târcoale. L-am lăsat în urmă pe fermierul nostru, necăjit probabil că n-a reușit să dea lovitura și-am plecat, îndemnați de șoferul nostru la cel mai renumit paladar din zonă: Paladar “El Sabor” Kirenia. Paladarul este în mare parte o afacere ce familie, în care angajați sunt membrii familiei. Aici se servesc mâncăruri de bază, specifice cubaneze, fără prea mari pretenții. Turiștii se dau în vânt după astfel de locații, pentru că aici se mănâncă bun, ieftin, mult. În plus, au ocazia să interacționeze cu adevăratul stil de viață cubanez.

Probabil că  era locul unde trage mereu șoferul nostru, pentru că a fost foarte bine primit și salutat de toată lumea. L-am invitat cu noi la masă, alături mai era un grup de turiști polonezi, pe care i-am întâlnit și la Peștera Indiană. Fiecare își putea comanda ce fel de bază îi poftea sufletul, aveam de ales între pui, porc, miel, pește sau lobster. Masa ne-a fost umplută cu tot felul de garnituri, pe lângă ceea ce comandasem noi: orez alb, orez cu fasole neagră, salată mixtă, orez cu pui, malanga (un soi de cartof dulce) în toate felurile posibile. La sfârșit am primit și câteva fructe proaspete în loc de desert: ananas, pepene verde, banane și nelipsita papaya. Ceai/cafea la sfârșit și plata! Am plătit aproape 25 CUC/pers, una dintre cele mai scumpe mese pe care le-am mâncat în Cuba!

Dar măcar am mâncat binișor, prima dată când ne-am ridicat sătui și mulțumiți de la masă, de când ajunsesem în Cuba.

Aceasta a fost doar porția mea de pește. Too much!!!

Am avut ocazia să ascultăm chiar și muzică live!

Peștera Indianului

O excursie la Peștera Indianului, poate fi pentru multă lume, una dintre cele mai interesante experiențe din tot cuprinsul provinciei. Amplasată fiind la poalele unor munți frumos împăduriți, calea de acces în interiorul peșterii, este unul spectaculos. Liane lungi, arbori și arbuști se întrepătrund într-un spectacol unic al naturii. Câtă vreme îți aștepți rândul, poți bea un suc natural din trestie de zahăr. Este făcut pe loc și se poate adăuga și-un strop de rom. Pentru a părea și mai autentică toată experiența, înainte de a intra în peșteră, imposibil de ignorat, se află improvizată o scenetă indiană, cu un cuplu îmbrăcați în indieni. Ceea ce amintește, clar de populațiile precolumbiene.

Turul peșterii se face printr-un tunel îngust, străjuit de formațiuni calcaroase. Pe alocuri se îngustează într-atât încât, dacă vrei, nu vrei, să înaintezi trebuie să-ți aduci aminte de mersul piticului. Ajungând la râul subteran, vei fi preluat cu o barcă cu motor de vreo 12-15 locuri, iar după o tură scurtă de 5 minute, ajungi din nou pe uscat. Treaba cu barca nu m-a impresionat deloc, doar sunt din Deltă. Ba dimpotrivă! Ieșirea se află la vreun kilometru de intrarea în peșteră și la fel vei fi întâmpinat cu aceleași suveniruri, suc de trestie…

Experiența în sine merită încercată. Desigur există peșteri mult mai interesante decât aceasta, dar cadrul natural unde se găseștea această Cueva del Indio, este cu adevărat deosebit.

Imposibil de ignorat, sunt și munții calcaroși cu pante abrupte acoperite de vegetație luxuriantă. Poalele sunt roase încontinuu de ploile ce cad frecvent aici, îi erodeză și formează un relief carstic idilic.  Munții dantelați, i-am numit eu!

Taxa de acces în peșteră, ce include în mod automat și plimbarea cu barca: 5CUC

Tot ce e frumos, are și-un sfârșit!

Ziua se cam scursese, aveam cale lungă înapoi spre Havana, așa că am lăsat în urmă natura frumoasă și-am pornit la drum. Același drum, care cu câteva ore în urmă reușise să-mi captiveze întreaga atenție, la întoarcere m-a doborât. Oboseala, amplificată și de starea de disconfort produsă de banchele mașinii vechi de jumătate de secol, m-au transformat într-un copil nerăbdător. Mai avem??? Pe marginea drumului erau adesea tarabe cu fructe proaspete, de unde am putut cumpăra ananas super gustos și dulce. Și ieftin: numai 1 CUC!

Pentru mai multe fotografii și filmulețe, nu uitați să mă urmăriți și pe pagina mea de Facebook, pe contul de  Instagram sau Twiteer!

Din aceeași categorie:

Am plecat să descopăr Cuba!

Cuba – Primele impresii