fbpx

Newsletter

Alătură-te celorlalți 4.291 de abonați

  • Home
  • /
  • DIVERSE
  • /
  • Gânduri la final de 2019 și obiective pentru 2020
Gânduri la final de 2019

Gânduri la final de 2019 și obiective pentru 2020

Final de an… iar… Prilej numai bun de tras linie și de așternut câteva gânduri la final de 2019 și trasat obiective pentru anul ce urmează. Aproape că nu-mi vine să cred că mai sunt doar câteva ore până ce ne vom ura (din nou) unii altora toate cele bune, ne vom pune dorințe pentru anul ce urmează, ne stabilim obiective, ne facem planuri mărețe și câte și mai câte….

La mulți ani! 

 

Ție cum ți-a fost anul acesta? Ai reușit să faci tot ce-ți propuseseți anul trecut pe vremea aceasta? Ai reușit să duci spre împlinire toate dorințele și planurile?

 

Gânduri la final de 2019 pentru blogul Angela Călătorește

 

Pentru mine anul 2019 a fost unul al naibii de ciudat. Exact, ciudat e cuvântul potrivit care să-l descrie. Parcă nimic din ce-mi propusesem nu s-a întâmplat. Și citind înainte de a mă apuca să scriu articolul acesta, pe cel de anul trecut, observ că în mare parte am reușit să fac ce-mi propusesem cu blogul. Adică am făcut pasul spre marketingul afiliat. Probabil ați văzut printre articolele mele și câteva link-uri de afiliere, din urma cărora, dacă tu vei cumpăra ceva urmând link-ul meu, mie-mi revine un comision. Nu te gândi c-am reușit să strâng cine știe ce…. nici n-am acordat prea mare importanță, dar nu-mi doresc să transform blogul într-unul de reclame. Câteva sume sunt binevenite în orice caz. Măcar să susțină cheltuielile cu hostingul, domeniul și alte cheltuieli anexe.

Nu am apucat în schimb să optimizez toate articolele și asta nu-i bine, pentru că Google nu mi le indexează. Drept urmare, uitându-mă zilele trecute prin statistici, cele care nu-s optimizate SEO, se află ultimele în rândul celor mai accesare articole de pe blog. Poate reușesc în perioada cât sunt prin Egipt și nu fac mare lucru.

Dar am reușit să-i fac acel face-lift de care vă spuneam, am un logo super-drăguț, care-mi place tare mult și-i dă blogului un aspect mai profi.

Ahh … iar în 2019 am publicat 120 de articole. Ceea ce nu-i rău, nu? În 2020 trebuie să depășesc numărul, e musai! Iată, un obiectiv! 🙂

 

 

 

În materie de călătorii, anul 2019 a fost unul chiar bun!

 

Mereu e loc de mai bine, desigur, dar 2019 chiar a venit cu câteva surprize frumoase.

 

Începutul de an m-a prins în Republica Moldova, la Chișinău mai exact

Revin aici cu mare drag de fiecare dată. Îmi place mult atmosfera, oamenii primitori, îmi place mâncarea moldovenească, ador plăcintele alea umplute, îmi plac vinurile moldovenești și desigur cramele lor.

Printre surprizele frumoase ale acestei escapade moldovenești, nu am cum să nu le menționez pe cele de la Castelul Mimi și de la Pivnițele de la Brănești. Am descoperit aici un loc super fain, pe care vi-l recomand din tot sufletul. E unul dintre cele mai autentice locuri, săpat în stâncă și transformat în restaurant, urmând să fie deschis aici și un hotel. Aflați mai multe aici despre Restaurantul Epoca de Aur de la Brănești.

Chișinăul poate fi chiar o idee bună pentru a petrece Revelionul, pentru anul acesta e prea târziu, dar pentru anull viitor n-ar fi rău să-l luați în calcul.

Și dacă tot ajungeți, faceți și un tur al cramelor moldovenești! Vă asigur că veți avea parte de niște experiențe fabuloase!

 

View this post on Instagram

Restaurantul Epoca de Piatră este unul dintre cele mai autentice locuri pe care le-am vizitat. 🙂 Săpat în interiorul unui munte, într-o fostă peșteră, din care s-a scos piatra, locul te va fascina încă de la primii pași pe care-i vei face în interior. Decorul este unul de poveste: desene cu animale si arme folosite cu milioane de ani în urmă, mobilier antic, diverse decoruri, o sursă de foc deschis, precum și o muzică ambientală populară. Toate acestea întregite de bucate alese si mult vin bun de Brănești.🍷 . . . . . #epocadepiatră #branesti #epocadepiatrabranesti #branesticellars #branestiwinery #stoneage #stoneagerestaurant #moldova #moldovawine #cramemoldovenesti #ig_moldova #visitmoldova #beourguest #angelainmoldova #angelacalatoreste #travelbloger #travel #travelling #traveller #travelbloggers #bloggerinmoldova #bloggerlife

A post shared by Angela Traveller (@angela_calatoreste) on

 

 

Anul acesta am alocat Egiptului numai puțin de-o lună de zile

 

Și dacă e să adaug și cele 10 zile de acum…..

Nu mai e nici o noutate pentru nimeni, Egiptul este destinația mea de suflet. Am spus-o în repetate rânduri și presimt c-o voi mai face 🙂  Egiptul a devenit pentru mine un fel de a doua casă, e locul ce pare a avea aproape tot ce-mi trebuie să fiu fericită.

Așa că-n primăvară, până să înceapă nebunia din Deltă, am fugit pentru o lună de zile în Egipt. Când au aflat cei dragi că plecăm pentru o lună, ne-au spus că nu suntem întregi la mine. Probabil….

 

 

 

Și așa ne-am stabilit reședința de vară la Hurghada, unde ne-am făcut plinul de soare, mare, pește și fructe de mare. Am reușesc să-mi îndeplinesc un vis mai vechi și anume acela de a face scufundări. Scuba divingul este una dintre cele mai interesante experiențe pe care le-am încercat până acum. Și sunt super super happy că mi-am luat certificatul PADI Open Water Diver. Acum pot să mă scufund până la 18 metri adâncime și de abia aștept să repet experiența.

 

 

O altă dorință îndeplinită de data asta în Egipt: aceea să ajung la Aswan și-n special să văd Templele de la Abu Simbel. A fost un circuit pe cont propriu, pe cinste, cu mijloace de transport utilizate de localnici, cu cazări la localnici, cu mese în unele dintre cele mai autentice locuri.

 

 

 

Cam așa a arătat circuitul meu. Am adunat ceva experiențe, pe care le-am povestit pe toate pe blog, iar dacă vrei să faci și tu ceva asemănător, nu ezita sa mă contactezi. Îmi va face o mare plăcere să-ți povestesc despre Egipt!

 

Traseu o lună în Egipt

 

Am mai descoperit câteva locuri interesante din Istanbul

La întoarcerea din Egipt, ne-am oprit pentru câteva zile în Istanbul. Am avut parte de numai o zi frumoasă, în care am luat Marele Bazar la răscolit. N-am apucat să povestesc nimic pe blog despre Istanbul. Dar am alocat un articol noului Aeroport din Istanbul, când la două zile după inaugurare am zburat spre București.

 

 

 

Ani la rând am ocolit Spania și tare rău am făcut!

Exact așa cum s-a întâmplat și cu Italia, pentru mine Spania era acea destinație pe care nu voiam s-o vizitez. Nu am un răspuns prea coerent, dar pur și simplu nu voiam. Eram precum un copil încăpățânat care-l ia pe nu în brațe și gata.

De vreo doi ani însă începuse în mintea mea să încolțească o dorință de a ajunge la Barcelona. Voiam să văd Sagrada Familia. Și mă felicit sincer pentu decizia de a ajunge. Pentru că mi-a plăcut enorm nu doar Barcelona, ci și Madridul.

Barcelona este în acest moment cel mai frumos oraș pe care l-am văzut până acum și aș reveni oricând aici. I-am alocat vreo 5 zile, timp în care am reușit să vizitez Sagrada Familia, Parcul Guell, dar și să fac turul Stadionului Camp Nou.

Dacă tot ajungeam în Spania, îmi doream să vizitez și Madridul, care pe bună dreptate, chiar dacă se află cumva în umbra faimoasei Barcelona, este superb. Madridul are o arhitectură ce rar ți-e dat să găsești în alt oraș european. De la Barcelona la Madrid am călătorit cu trenul, o altă experiență memorabilă. Pffff ce trenuri au spaniolii!!!!!

Daaa, Spania mi-a plăcut mult de tot și-mi doresc să revin.

 

 

 

În noiembrie am fost să-mi iau doza de Italia

De când am descoperit-o în urmă cu 3 ani, nu există an în care să nu ajung măcar odată.

Am petrecut câteva zile la Torino, unde-am vizitat Muzeul Egiptean desigur :). De aici am plecat cu trenul spre Veneția, unde aveam planificate două zile pline de vizitat intens, numai că vremea mi-a jucat feste, apele au crescut mult și am plecat c-o zi mai devreme.

Am fost în schimb la Lacul Como și am revăzut peisaje care-mi rămăsese întipărite în suflet.

Da, Italia m-a impresionat din nou în toate felurile, inclusiv cu vreme ploioasă, cu mâncăruri delicioase, sau peisaje care-ți taie răsuflarea. Mai merg!

 

Și am revenit în Egipt… din nou! 🙂 

Eu și cu iarna din România ne-am cam certat. De câțiva ani îmi doream să încerc o altfel de experiență, să văd cum e să fii plecat mai mult de-acasă. Adică… cu lunile! Așa că iată-mă, am fugit la căldură și-am venit în Egipt din nou. Pentru a 11-a oară! Da, ai citit bine…. Nu prea știu exact ce voi face, n-am nici un plan stabilit, dar sunt sigură că va fi bine. Mult mai bine decât în România. Am în Hurghada cam tot ce-mi trebuie! Soare, mare, căldură, fructe și legume gustoase, pește și fructe de mare super proaspete, atmosferă faină și oameni prietenoși. Nu, nu sunt singură! Împreună cu Răzvan, am făcut un fel de obsesie pentru Egipt.

Stai cu ochii pe blog, pe Facebook și Instagram să vezi cum s-o derula aventura de aproape 3 luni prin Egipt! Nu uita să te abonezi la newsletter, pentru a fi sigur că primești email ori de câte ori mai postez câte ceva pe blog!

 

 

 

Obiective pentru 2020?!

Pffff…. îmi e așa de greu să scriu despre asta! Și nici n-o să insist. Pentru 2020 îmi doresc sănătate pentru mine și pentru toți cei dragi mie, fericire multă și împliniri pe toate planurile.

În 2020 îmi doresc să fiu mai fericită.

Să-mi acord mai multă atenție mie, să petrec mai mult timp eu cu mine și cu gândurile mele, să-mi aloc mai mult spațiu. Îmi doresc un 2020 fără reguli, dar cu principii. Îmi doresc să pot să renunț la dorința (asta-i firea mea) de a-i face fericiți pe alții și de a mă lăsa pe mine deoparte, să-i mulțumesc pe ceilalți și să-mi neglijez nevoile proprii. Așa am fost crescută, să țin mereu cont de felul în care mă văd și percep ceilalți. Îmi doresc să fac mai mult cum simt eu și mai puțin că așa trebuie, că așa-i normal. În final, normalul acesta este relativ și total diferit pentru fiecare din noi.

Exact asta îmi doresc pentru anul 2020: să mă gândesc și să am grijă mai multă de mine, de fericirea mea, de sănătatea mea, de părerile și felul în care simt.  Să fiu eu pe primul plan. Și indiferent ce decizii voi lua, să fie cele mai bune!

 

În materie de călătorii nu am încă nici un plan. De fapt primele două luni sunt cumva ocupate cu Egiptul.

India rămâne acolo în cap de listă, e în continuare o dorință încă neîndeplinită și sper ca 2020 să mi-o aducă mai aproape. Indiferent cum va fi, o să vă povestesc tot aici!

 

Gânduri la final de 2019

 

 

Voi cum stați cu gândurile și bilanțul de final de an? Ați tras linie?

Vă doresc tuturor un 2020 exact așa cum vi-l doriți, să aveți parte de sănătate și noroc de oameni buni și frumoși alături!

Călătoriți și fiți fericiți! Descoperiți locuri noi și oameni frumoși, cheltuiți pentru plăcerile și nevoile voastre!

La mulți ani plimbăcioși!

 

 

 

12 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

UA-80424723-1
%d blogeri au apreciat: