Întregul parcurs al vieții ne este format din momente fel de fel, unele mai marcante decât altele, memorabile sau nu, decisive sau mai puțin esențiale, cert e însă că toate sunt importante pentru noi,  formând  un întreg care ne reprezintă în totalitate. La Fântâna, sponsorul probei cu numărul 23 din cadrul competiției SuperBlog 2017, la care va participa și acest articol, mă provoacă să-mi amintesc și să dezvălui acel moment important, petrecut în fața unei cești cu cafea care mi-a schimbat viața. Stau și mă gândesc acum, o fi existat oare un astfel de moment, dacă da…când(?), să fi trecut el așa pe lângă mine fără să conștientizez? Sau trebuie să-l mai aștept? Va exista un astfel de moment? Oare câte cafele ar trebui să mai beau de acum înainte până când se va întâmpla ceva decisiv?

Nu mai țin minte dacă deciziile de a pleca prin lumea largă le-am luat având o cafea sub nas, dar un lucru știu sigur:

Călatoriile mi-au schimbat viața, o fac în continuare și-mi schimbă percepțiile asupra existenței, oamenilor ce mă înconjoară, întâmplarilor cu care mă confrunt în orice moment.

Sentimentul acela de împlinire pe care-l am atunci când călătoresc, parcă-i tot ce-mi trebuie o perioadă, mă mulțumește și mă face să mă simt liberă, să fiu EU. Am hotărât să-mi creez un blog la îndemnul cumnatei mele, ce să fac…mereu am nevoie de-un impuls, sau chiar mai multe uneori. Cochetam cu scrisul pe-un site de profil de la noi, iar sub masca anonimatului îmi scriam impresiile din călătorii, ofeream tips-uri celor care-mi cereau (și nu erau puțini), dar niciodată nu aveam curajul de a ieși de sub protecția și siguranța  unui user oarecare.

Teama de eșec și grija de “ce vor spune ceilalți?” era atât de mare la început, încât nu vroiam să știe nimeni că eu scriu pe undeva. Era ca atunci când am urcat pentru prima dată pe scenă la grădiniță și eram așa de rușinată de prezența celorlalți parinți în sală, că am uitat pe loc poezia ce-o știam atât de bine. Încet, încet, exersând și văzând că sunt câțiva cei care-mi apreciază munca și-mi puneau întrebari din ce în ce mai multe despre destinațiile pe unde fusesem și ma felicitau, am prins curaj să le spun și celor apropiați despre acest hobby al meu.

Ce-ar fi dacă ți-ai face un blog de călătorii?

Eram în vizită la Narcisa, dimineață la o cafea (ehehee! Uite la cafea 🙂 )  și parcă o aud: ce-ar fi dacă ți-ai face un blog de călătorii? călătorești destul de mult, ai ce povesti și îți place să scrii! Și chiar n-o faci rău! Aveam în minte intenția asta, dar mi se părea o treabă imposibilă, habar nu aveam de unde trebuie să încep, cum și ce fel. Câteva zile mai târziu, am început să mă documentez și uite așa a luat naștere acest blog, în primă fază pe platforma gratuită WordPress, dupa care văzând că evoluez frumos, iar ceilalți apreciază ceea ce fac, am hotărât să-l mut pe domeniu si hosting propriu.

Habar nu aveam ce muncă mă așteaptă, câtă vreme și câți nervi aveam de pierdut, pentru că nu cunoșteam la ce muncă mă înham, nu aveam nici o idee ce însemnă migrarea de conținut și toate modificările necesare ce trebuia să aduc asupra tuturor articolelor. Aveam în jur de 100 de articole publicate, iar mutarea pe propriul meu domeniu a dus la câteva articole și poze pierdute, pe care n-am reușit încă să le recuperez. Dar am reusit, m-am descurcat singură, în compania multor monodoze de cafea, cu prietenul Google mereu la îndemână și sfaturile primite de pe grupurile din Facebook. Mai am de lucru încă, această muncă nu se termină niciodată, sunt conștientă de asta, dar sper ca în scurtă vreme să aduc blogul acolo unde-mi doresc.

Ce mi-a adus acest blog?

Au fost mulți cunoscuți care mi-au pus întrebarea asta și nu prea știam ce să le răspund. Satisfacții materiale ce-i drept nu prea mi-a adus, dar nu acesta era scopul meu, am început munca asta pur si simplu ca pe o pasiune, pentru că-mi place să călătoresc și să împărtășesc cu ceilalți din experiențele mele. Îi admir foarte mult pe cei care și-au dedicat toată atenția si timpul unui proiect ca acesta, cei care au ajuns să-și câștige existența dintr-o pasiune, nu stiu dacă voi ajunge și eu într-o astfel de fază, n-aș spune nu, cred că mi-ar plăcea. Dar un lucru știu sigur: nimic nu se câstigă fără sudoare!

În momentul de fața am un job mai mult decât full-time care nu-mi prea lasă timp și pentru mine, puține fiind momentele acelea în care să știu că am la dispoziție 3-4 ore în care să mă relaxez cu o ceașcă de cafea în fată, să scriu sau să caut materiale pentru articolele mele. Mulți mă întreabă: dar când mai ai timp și să scrii? Atunci când îți place ceea ce faci, nu contează, găsești timp. Acesta-i răspunsul pe care-l am mereu pregătit.

Întrucât am un program haotic, cu muuulte ore petrecute la muncă, timp în care trebuie să mă dedic în totalitate turiștilor pensiunii unde muncesc, încerc sa prind momente libere în pauzele dintre mic dejun și prânz, sau după amiaza când majoritatea sunt plecați să exporeze Delta, ori seara târziu după ce-mi termin toate atribuțiile. Sunt zile în care fac abuz de cafea și mă întreb câteodată: de când am devenit eu o așa mare consumatoare de cafea?

Necesitate sau moft?

Cine mă cunoaște, stie că pentru mine, cafeaua e mai mult un moft, nu-i o necesitate așa cum e pentru mulți dintre noi, iar de când am renunțat la obiceiul de a fuma, si uit câteodată să mi-o fac dimineața. Mi-aduc aminte de vremurile când mama cumpăra cafea boabe, pentru că era mai ieftină, o măcina singură acasă, iar eu eram atentatorul de la borcanul de cafea. Eram prea mică, nu mă lăsa s-o beau, iar asta nu-mi convenea deloc. Devoram zațul din ibric și-mi spuneam în gând: las’ că mă fac eu mare, o să stau cu prietenele la cafea toată ziua, iar la serviciu o să beau cafea în loc de apă! Ehehe… iată-mă, sunt mare și se pare că mi-a trecut pofta aia nebună și nici cafea la birou nu beau, pentru că n-am o muncă de birou!

Concluzii?

Dar am un blog de călătorii, de care sunt foarte mândră, unde împărtășesc cu voi toate experiențele remarcabile din timpul escapadelor mele în jurul lumii, o voi face în continuare, sper să fiți pe-aproape și-n continuare! Pregătesc câteva proiecte frumoase, la care lucrez de ceva timp, doar aveți răbdare! Știu că uneori mă mișc mai greu ca ardelenii!

Și mă întreb acum: să fi fost acela momentul-cheie din viața mea, cel în care la o cafea de dimineață, am hotărât să-mi creez acest blog? Sunt convinsă că și voi ați avut astfel de momente sub aburii unei cafele, nu le țineți doar pentru voi! Care vă vine acum în minte?

Îți mulțumesc că ai citit acest articol, iar dacă ți-a plăcut aș aprecia un Like & Share! Totodată, te invit să ținem legătura și pe Facebook și Instagram!

Citește și:

2 ani de blogging cu angelacalatoreste.ro

Angela Călătorește în revista Ioana

Articolul participă la competiția SuperBlog 2017.