Mulți dintre voi ați văzut deja, probabil din postările mele pe rețelele de socializare, când vă spuneam de înscrierea în competiția Kerala Blog Express, în urma căreia influenceri din toată lumea vor participa într-un road-trip prin Kerala, unul dintre cele mai dezvoltate și prospere state din India.

Autocarul Kerala Blog Express
În urmă cu doar câteva zile, am primit email-ul în care mi s-a confirmat profilul și mi-a fost validată înscrierea în program. Alături de mine, sunt înscriși deja în competiție mai bine de 500 de participanți. Mulți dintre ei au un mare avantaj de voturi înaintea mea, dar fiecare are șansa lui. Mai bine mai târziu, decât niciodată, nu-i așa? Am pornit așadar cu un “handicap” de câteva săptămâni întârziere. Dar am văzut deseori situații când participanți aflati pe locuri codașe au reușit să răstoarne clasamentul. Mi-aș dori tare mult să pot reuși asta!
Pentru a mă putea număra printre cei norocoși am nevoie de votul vostru până pe 10 ianuarie 2018. Așa cum am fost informată, nu doar numărul de voturi va cântări la decizia finală de selecție a celor 30, pe lângă acestea, vor mai fi și alți factori decisivi precum: calitatea blogului, cât de bine este el optimizat pentru motoarele de căutare, prezența în social-media ș.a. Numărul de voturi va fi unul dintre criterii așadar. Sper ca cei care vor decide să-mi încredințeze votul, să fie într-un număr cât mai mare. M-aș întoarce din India cu o mulțime de povești! Și mi-ați face o mare favoare! 🙂
Așa că dacă doriți și considerați că merit să fiu una dintre cei 30, mă puteți vota aici !
Pentru a mă putea vota, trebuie să fiți înregistrați pe site (ca votant). Completați toate câmpurile solicitate, iar după confirmarea link-ului primit în email, vă logați cu adresa de email și parola și puteți vota! În anii trecuți, procedura era mai simplă, dar pentru a evita fraudarea voturilor, s-a ajuns la această metodă mai complexă și mai sigură.
Nu-mi doresc să ajung acolo doar pentru a vedea acele locuri fantastice, ci și pentru că-mi doresc să cunosc și să interacționez și cu acei influenceri veniți de peste tot, cu localnicii, să leg prietenii noi, să fac schimb de informații cu ei și nu în ultimul rând mă încântă atât de mult ideea de a călători singură (mă rog… alături de oameni pe care nu i-am cunoscut până acum). Îmi doresc de multă vreme să ajung în India, este unul dintre visurile mele, pe lângă acela de a pleca undeva singură.
Cred că a venit vremea să trec la un alt nivel, să încep să ies din carapace, să cunosc oameni noi, să socializez mai mult și să vă aduc și vouă povești altfel decât cele de până acum.
Stiu că nu multă lume cunoaște detalii despre acest program, tocmai de aceea voi încerca în continuare să explic pe înțelesul tuturor în ce constă Kerala Blog Express.
Ce este Kerala Blog Express?
Kerala Blog Express este o întâlnire anuală, cu tradiție, care iată se află la ediția cu numărul 5, organizată de Oficiul de Turism al statului Kerala, unul dintre cele mai dezvoltate din India.
La acest program se poate înscrie orice blogger/vlogger/influencer pasionat de călatorii, gastronomie sau fotografie, din întreaga lume. Timp de două săptămâni, începând cu data de 12 martie 2018, cei 30 de aleși, vor lua parte la un road-trip în autocarul #keralablogexpress, timp în care vor descoperi frumusețile regiunii Kerala, acest God’s Own Country (Ținutul lui Dumnezeu), cum le place indienilor să-i spună.
Mai multe despre acest program găsiți pe site-ul Kerala Blog Express!
Sper din tot sufletul să mă aflu și eu printre cei 30 de norocoși participanți.
Despre Kerala Blog Express am auzit întâia oară, în urmă cu vreo doi ani, când Mirela, alias Extravita a fost selectată să participe la acest road-trip prin Kerala. Veți găsi pe blogul ei o mulțime de articole, dedicate experiențelor trăite în cele două săptămâni petrecute alături de oameni minunați. Mi-aduc aminte că-i urmăream intens activitatea, cu o ușoară urmă de invidie, trebuie să recunosc… sperând în sinea mea, că și eu voi avea cândva ocazia să calc prin astfel de locuri fascinante.
Pe vremea aceea nu aveam acest blog, nici nu visam că-l voi avea vreodată. Iată cum evoluează și cum se schimbă lucrurile, fără să ne dăm seama. Încă de anul trecut aveam pe lista de planuri și aspirații India.
Am nevoie de ajutorul vostru!
Acum, iată-mă și pe mine, fiind la doar câțiva pași de a-mi îndeplini un vis, unul dintre multe altele! Iar pentru asta, trebuie să primesc cât mai multe susțineri. Desigur, puteti distribui acest articol, pentru a ajunge la câți mai mulți oameni! Cu cât mai multe voturi, cu atât șansele sunt mai mari!
Așadar, ce ziceți, îmi dați un vot?
Vă mulțumesc! 🙂
Pentru a înțelege și mai bine ceea ce are de oferit Kerala, vă las mai jos câteva video-uri!
Kerala Blog Express Sezonul IV – 2017
Kerala Blog Express Sezonul III – 2016
Kerala Blog Express Sezonul II – 2015
Kerala Blog Express Sezonul I – 2014
2 Comments
Mirela
29 decembrie 2017 at 18:25Mult succes in competitie si in general in blogging si in viata!
Angela Călătorește
29 decembrie 2017 at 18:30Mulțumesc frumos Mirela! Asemenea!