fbpx

Newsletter

Alătură-te celorlalți 4.533 de abonați.

  • Home
  • /
  • DESTINAȚII
  • /
  • Rasarit pe Muntele Sinai. Urcarea pe munte, test de rezistenta
Muntele Sinai

Rasarit pe Muntele Sinai. Urcarea pe munte, test de rezistenta

Urcarea pe Muntele Sinai pentru mine, a venit ca o binecuvântare. Dar și ca un test al rezistenței mele fizice. Cu toate că scurta mea aventură prin Egipt s-a întâmplat cu mai multe luni în urmă, dorul de locurile mele de suflet și întrebările voastre îmi păstrează vii amintirile  și îmi apar în gand mai des decât și-ar imagina cineva. Aparțin locurilor, deh… ! Iată ce de m-am hotărât acum să scriu despre întâmplări de atunci și nu despre altele actuale, nu puține totuși, despre care n-am apucat să scriu încă.

 

Despre cum am regăsit eu Egiptul la mai bine de un an, în vremuri pandemice, cum a fost cu toată organizarea și restul, începusem să scriu imediat când m-am întors, dar am renunțat. Poate o să vă povestesc într-un articol separat, că uite că se apropie iar sezonul de Egipt.  Dar pentru ca primesc încă întrebari de la voi referitoare la Egipt, în ciuda faptului că am lipsit atât de mult de aici în ultima vreme, m-am hotarât să nu mai fiu atât de “egoistă”. Iar pentru asta, vă mulțumesc! Mai arunc din când în când câte-un ochi pe statisticile blogului și observ că în continuare, cele mai urmărite articole sunt cele despre Egipt. Vorba unei prietene: e imposibil să nu te iau la pachet cu Egiptul!

Știu, am lipsit mult de aici. Dar am făcut-o motivat 🙂 

Iată-mă așadar făcând ceea ce-mi place atât de mult: să împărtășesc cu voi din experiențele mele din călătorii. Acum, despre aventura urcării mele pe Muntele Sinai, despre cum am reușit să depășesc acest test de rezistență, dar mai ales despre răsăritul de soare absolut superb de acolo de sus, de la peste 2000 metri. Și bineînțeles multe, foarte multe fotografii!

Să-mi scuzați stângăcia exprimării în scris, e clar că mi-am cam pierdut îndemânarea de atâta pauză. Dar am lipsit motivat, iar despre motivele acestea veți afla, la momentul potrivit. Știu, e clișeică scuza asta cu lipsa timpului și deși n-am agreat-o nicicând, uite că apelez și eu la ea. E o realitate de care mă lovesc atât de mult, de când m-am “înhămat” la atatea proiecte.

Acum, hai să vă povestesc cum a fost pentru mine urcarea pe Muntele Sinai (și coborârea desigur 🙂 ), iar concluziile le trageți voi. Din capul locului o zic: urcarea nu e pentru toata lumea! O anume condiție fizică este imperios necesară, iar dincolo de tot efortul fizic și panorama superbă de la înălțime, musai să privim și partea spirituală a muntelui. Pentru că în fond, urcarea Muntelui Sinai presupune o urcare nu doar fizică ci și cu sufletul. Este foarte greu ca în acele locuri să fii doar turist.

 

 

 

Informații generale despre Muntele Sinai

Când te hotărăști să urci pe Muntele Sinai, este absolut necesar să deții câteva informații de cultură generală despre acest loc. Sau de bun simț , cum îmi place mie să le spun. Nu de alta, dar să nu te “trezești” c-ai urcat un sfert din traseu și să zici: dar ce-i asta, numai pietre? Eu nu mai pot, dar nu-mi imaginam că-i așa și pe dincolo… Și zic asta, c-am văzut câteva specii în grupul cu care am urcat eu pe munte. Urcarea pe munte nu e ca plimbarea pe bulevard, evident!

Ziceam de informații, păi dacă nu le deții, te informezi! Și fix de-asta există internetul și prietenul Google. Buuun, Ce-i cu muntele ăsta?

 

Muntele Sinai, cunoscut drept și ca Muntele lui Moise, este locul în care Profetul Moise a văzut Rugul Aprins și a primit de la Dumnezeu Tablele cu Cele 10 Porunci. Mai departe, despre partea religioasă a muntelui, vă documentați voi din surse potrivite.

Geografic, Muntele Sinai se află în Egipt, în Peninsula Sinai, mai exact și are o altitudine maximă de 2285 metri. Ca punct de reper, se află în apropierea orașului Saint Catherine (Sant Katrin) și a Muntelui Catherine (2629 m, cel mai înalt vârf din Egipt). La poalele muntelui lui Moise, se află Mănăstirea Sf. Ecaterina, punctul de plecare pentru toți cei care vor să urmeze traseul spre vârful muntelui. Relativ ușor de ajuns aici, pentru cei aflați în vacanță în stațiunile de la malul Mării Roșii – Sharm el Sheikh, Dahab, Ras Shitan, Nuweibaa, etc Dar sunt și foarte multe programe turistice, care, pe lângă pelerinajele clasice prin Israel, cuprind și excursia pe urmele pașilor lui Moise.

 

Cum se ajunge aici?

Traseul pe Muntele Sinai este unul destul de dificil, de aceea spuneam ceva mai devreme că nu se adresează chiar oricui. Muntele are o înălțime de peste 2000 metri, este format numai din piatră și foarte abrupt. Urcarea nu este ușoară dar sigur merită efortul. Este nevoie de pregătire pentru a urca acest munte? Sigur!

Cert este că pentru a putea urca, este necesar să te alături unui grup organizat. Sau, pentru a evita minusurile acestor drumeții de grup, să-ți găsești o călăuză cu care să faci traseul. Nu neg că n-or fi fost alții și de capul lor pe munte, eu nu aș recomanda totuși. De ce zic asta? Păi, urcarea pe munte se face în timpul nopții! E foarte ușor să te pierzi pe munte. Nu există indicații, sau o prea buna delimitare a cărării. Da, se poate face și ziua, dar nu cred că vrei să leșini de cald. Și-n plus, n-ar fi păcat să nu prinzi răsăritul soarelui?

 

Cum am procedat eu?

Știam de acasă că vreau să escaladez muntele, așa c-am strecurat în bagaj și câteva lucruri sport. Greu de găsit așa ceva în garderoba mea :))) noroc de mersul la sală, așa au apărut mai nou la mine câteva chestii sport și colanții 🙂  O pereche de încălțări sport, niște colanți mai groși, un tricou, o bluză cu mâneci lungi și ceva de pus pe cap. Mă documentasem înainte cum se face, cât durează, cât de greu e. Nu voiam să încurc pe nimeni. Excursia am achiziționat-o la fața locului, de la tour-operatorul român. Costul acesteia a fost 50 $ (45€).

Urcarea pe munte a început pe la 1 dimineața, fix de unde se află Mănăstires Sf. Ecaterina, pe care aveam s-o văd pe lumină, la coborâre. Plecasem din Sharm el Sheikh pe la 22, am trecut prin obișnuitele filtre și puncte de control ale armatei egiptene, iar după ce ne-am întâlnit cu călăuza noastră și scurtul instructaj, am pornit la drum.

Eram 7 persoane, români toți, ghidul agenției + călăuza. Din urma noastră, grup mare de români gălăgioși, vreo 80 la număr, veniți cu două autocare. Am reușit la fix să ne strecurăm în fața lor la punctul de control și astfel am luat avans. Mânați mai mult de dorința de a-i evita pe ai noștri concetățeni gălăgioși, veniți cu boxe din care răsunau cu veselie Salam & Co, urcam de “mâncam” muntele. Pân’ la urmă tot am împărțit răsăritul cu ei, pe acorduri de manele :)))  (Mda.. o să-mi iau hate pentru remarca asta! )

 

Urcarea se face pe timp de noapte

Cum vă spuneam, urcarea a început pe la 1 și vreo 3 ore mai târziu eram sus. Cu lanterne fiecare dintre noi, ne luminam calea, să vedem pe unde pășim. Dar frumos rau!!! Nu-mi puteam lua ochii de la cerul înstelat.

 

 

Traseul e greu, sunt peste 7 km teren stancos, de urcat pe-o alee cu pietre și bolovani, unde pe alocuri greu încap doi oameni. Se fac popasuri, cam la fiecare 1 km parcurs. Din loc în loc găsești improvizate și câteva “shop-uri” de unde-ți poți lua o apă, un ceai, o gustare. Aveam din toate aceastea în rucsac. Sau suvenire! Mi-a fost cumplit de greu pe alocuri, m-am simțit atât de slăbită, că nu-mi mai puteam mișca picioarele, dar nu voiam să renunț, sau să ratez răsăritul. Și mă încurajam, încontinuu.

Partea cea mai dificilă din toate câte se spun despre acest munte, este aceea unde încep scările.

Dacă până aici ai de ales să urci pe cămilă sau la pas, cele 800 de trepte (aș fi putut jura că-s 8000 🙂 ) se urcă una câte una. În cazul meu, câte 10-15, cu opriri dese, de câte 2 minute. E foarte greu! Nu-ți imagina că-s niște trepte ca la bloc! Sunt practic bolovani de piatră uniformi, abrupți și nimic de ce să te sprijini. O balustradă ar fi fost de mare ajutor!  Și când mă uitam în jur și vedeam oameni în vârstă, călugări bătrâni, sau mai rău… unii în șlapi …. parcă prindeam puteri!

Pe cât de frig mi-a fost la început, tot pe atât de cald îmi era cu cât urcam, în ciuda a celor 6°C de sus din vârf. Deh… efortul la urcare și-a spus cuvântul asupra mea. Încinsă, transpirată, cu hainele fleașcă pe mine și gâfâind cum rar mi-a fot dat să văd, m-am așezat pe-o stâncă și am așteptat cuminte, cu gura căscată și ochii cât cepele să apară soarele.

Mi-ar fi plăcut să fiu singură și nu pe acorduri de manele, să mă pot bucura de acea priveliște care-mi tăia răsuflarea, dar am încercat pe cât posibil să fac abstracție de restul… Da, mi-ar fi plăcut să pot medita în liniște!

 

Cel mai spectaculos răsărit din câte mi-a fost dat să văd!

… și am cam văzut câteva, atât de matinală fiind!

A fost un sentiment pe care efectiv nu-l pot descrie. Și nici nu mă chinui să găsesc  cuvinte potrivite. A fost woow!!! M-am simțit atât de recunoscătoare Universului pentru această răsplată și chiar m-am simțit norocoasă c-am avut ocazia să mă bucur de un așa moment.

Mulți m-au întrebat despre încărcătura emoțională, despre partea spirituală a locului. Mnoo… ce să zic?! Făcând o glumă proastă, ‘oi fi eu mai nesimțită poate, de n-am simțit ceva așa special, cum zice toată lumea :))) Mi-e și într-un fel s-o zic, dar uite c-o fac!

Mai trebuie să urc odată poate? Nici la piramide nu am simțit vreun fior, deși… tot revin iar și iar și iar… Mă rog… chestiile astea de suflet nu se discută, tu urci acolo sus și vezi! Și zi-mi și mie! … sunt eu singura “ciudată” oare ???

În schimb, vă pot lăsa imagini idilice:

 

 

Așa a început urcarea pe Muntele Sinai: cu o ploaie de stele

În așteptarea răsăritului

Se vede în zare !!!

Muntele Sinai

Și iată-l!!!!!

Cel mai spectaculos răsărit din câte am văzut!

Muntele Sinai

Muntele Sinai

Muntele Sinai

Scăldată la propriu în lumina soarelui

A venit vremea pentru coborâre

Începuse se fie foarte cald

în spatele meu, Mănăstirea Sf. Ecaterina

Burning Bush – singurul loc unde creste acest arbust

 

 

 

Coborârea de pe Muntele Sinai

Și urmează partea distractivă a acestei aventuri. Măcar e pe lumină. Dar ce te faci că soarele e sus, începe să dogorească, cu toate că nu-i decât 6 dimineața, picioarele nu te mai ascultă, obișnuite fiind cu urcatul, iar în fața ta se întinde un hău de 2000 metri? Faci o mare plecăciune și te rogi tuturor sfinților să cobori în siguranță!

Dificil pentru început, pentru că efectiv mușchii picioarelor erau greu de controlat, dar ușor-ușor s-au adaptat. Mai o haină jos, mai un scurt popas, o poză, în două ore eram jos, la poalele muntelui și muuulte grade. Vreo 35 oficial, mult mai multe le simțeam eu, am păsit la răcoarea pomilor din interiorul curții mănăstirii.

Coborârea e frumoasă, acum ai ocazia să vezi pe unde ai urcat și să te miri adesea că pe întuneric ai nimerit poteca. Noroc de călăuză, că de unul singur nu te-ai fi descurcat. Nici semnal la telefon nu mai ai sus, evident! Muntele este spectaculos, culoarea roșiatică a rocii se schimbă în zeci de nuanțe, în funcție de intensitatea luminii soarelui și din ce unghi privești. Vegetație …? Lipsă totală, pe alocuri vreo plăntuță ce se încapățânează să crească printre pietre. În rest… cât vezi cu ochii, versanți din piatră.

 

Mănăstirea Sfânta Ecaterina – ” The site of the Burning Bush”

Mănăstirea a fost construită pe locul unde se crede că profetul Moise a văzut Rugul Aprins, acel Burning Bush, care se găsește și acum în curtea mănăstirii, punct de atracție pentru turiști, pe lângă restul.

Mănăstirea este situată la poalele Muntelui Sinai și este cea mai veche mănăstire creștină din lume, construită de împăratul bizantin Iustinian între 548 și 565. Iar de atunci este locuită neîntrerupt. De ceva timp este monument ocrotit UNESCO si e un important punct de pelerinaj, dar și turistic.

Când am fost eu, la mijlocul lunii mai (a.c.) mănăstirea abia ce se redeschisese circuitului turistic, în contextul pandemic actual vorbind. Practic, aproape imposibil de vizitat interiorul. După lungi negocieri între Ahmed, ghidul nostru și reprezentanții lăcașului de cult, dar și după mici atenții, ne-a fost permis să vedem câte ceva: camera oaselor unde sunt adăpostite craniile celor ce-au fost călugări, copacul – Burning bush și magazinul mănăstirii evident 🙂 In interiorul bisericii nu era permis accesul turiștilor și nici în muzeul mănăstirii, care adăpostește cea mai veche și frumoasă colecție de icoane care unele datează din sec. al V-lea, ori cea mai veche bibliotecă monahală cu multe cărți unice. Next time poate!

Măcar ne-am putut adăposti la umbra măslinilor!

 

Întoarcerea spre hotelul din Sharm el Sheikh a durat aproape 2 ore, cu un scurt popas la o benzinărie, pentru a ne lua apă rece. Ahh și încă unul, la un punct de control, unde mi-am luat amendă pentru că nu purtam mască în microbus. Singura amendă de când cu pandemia, 50 EGP, dar pe care m-am sustras să-i plătesc. Thanks Ahmed!!! (știi tu…).

 

Concluzia

Merită sau nu urcarea pe Muntele Sinai? Dacă mă întrebi pe mine, iți răspund categoric da!  Este greu, dar foarte frumos. Pregătește-te fizic și sufletește pentru experiență, încearcă și trage-ți propria concluzie!

Îți mulțumesc pentru lecturare, iar dacă ai întrebări suplimentare, nu ezita să mi le lași într-un comentariu la sfârșitul articolului. Îți voi răspunde negreșit! Iar dacă vrei să ne cunoaștem și mai bine, te invit să ne “conectăm” și pe Instagram și/sau pe Facebook.

 

Călătorii minunate să avem!

 


Alte articole cu și despre mine în Egipt:

Cu balonul peste Valea Regilor

10 locuri must see în Egipt

Circuit Egipt pe cont propriu: Cairo -Aswan-Luxor-Hurghada

Cu trenul prin Egipt: 14 ore cu express-ul de noapte de la Cairo la Aswan

 

 

4 Comments

  • Lucian Tudor

    11 august 2021 at 8:44

    Super articolul!Felicitări Angela pentru pentru experiența trăită pe Muntele Sinai,și mulțumim pentru toate informațiileși fotografiile transmise si împărtășite cu Noi, bravvvooo!
    Călătorii plăcute, în continuare!⛰‍♀️

    Răspunde
  • Cristina

    13 august 2021 at 10:55

    Oh, partea aia cu “dar ce-i asta, numai pietre, eu nu-mi imaginam că e așa” mi-a amintit de experiența de la My Son Sanctuary din Vietnam. Am mers tot cu un grup la templu, am venit dinspre Hoi An. Și în grup era o tânără americancă în vacanță cu părinții (când zic tânără zic adult, nu era copil). Iar la un moment dat o aud așa dezamăgită cum că „I thought it would be cooler”. Și evident că ar fi fost mai fain locul dacă încă ar fi stat templele în picioare cum au stat atâtea sute de ani până le-au bombardat chiar americanii în timpul războiului din Vietnam. Adică nu știu, mi se pare de bun simț să te informezi un pic înainte de a vizita un loc. Sigur că nu trebuie să știi tot, dar așa măcar „the big picture”.

    Îmi pare rău că experiența ta a fost cumva afectată de boxele cu manele, te înțeleg perfect, e un loc pentru toate, iar vârful muntelui nu e loc de mers cu boxele, manele au ba.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

UA-80424723-1
%d blogeri au apreciat: