Când planifici o escapadă în Madrid și cauți informații despre locurile de interes turistic ale orașului, este aproape imposibil să treci cu vederea peste stadionul Santiago Bernabeu. Nu m-a pasionat niciodată fotbalul, iar prima dată când am fost pe un stadion și am și asistat la un meci de fotbal, a fost anul trecut, la Roma când, culmea, cei de la AS Roma s-au duelat pe Olimpico, cu nimeni alții decât cu vedetele celor de la Real Madrid. Iar acum, la nici un an distanță, merg să fac un tur de stadion. Al doilea pe anul acesta.
Și cum spuneam, nu sunt pasionată de fotbal, dar când vei ajunge în Spania, nu vei putea trece cu vederea pasiunea nebună a spaniolilor pentru acest sport. Și parcă o vacanță la Madrid n-ar fi completă fără un tur al stadionului Bernabeu. Turul oferă o experiență inedită și face parcă din Madrid sa fie și mai interesant. Nu trebuie să fii vreun mare microbist pentru a încerca o astfel de experiență și te asigur că, numai și căscând ochii prin muzeul clubului, admirând mulțimea de cupe, mingi și ghete de aur, n-ai cum să rămâi neimpresionat. Ia-o pur și simplu ca pe o vizită la muzeu!
Cum ajungi, cum se desfășoară turul stadionului Santiago Bernabeu, ce include, cum se poate rezerva și cât costă?
La aceste întrebări precum și la multe alte curiozități o să încerc să-ți răspund în continuare!
Cum ajungi la Stadionul Santiago Bernabeu?
Cea mai simplă modalitatea, este din punctul meu de vedere cu metroul. Și cea mai rapidă bineînțeles! Oricât mi-ar plăcea mie sa merg cu autobuzul și/sau tramvaiul, având astfel posibilitatea de a mai admira din frumusețile locului, acolo unde există și am de ales, aleg metroul. Prefer să nu pierd vremea, iar timpul pe care l-aș fi petrecut în autobuz, așteptând la semafoare sau prin blocaje cauzate de trafic, să-l folosesc vizitând, bucurându-mă de locurile cu adevărat interesante.
Inițial, sistemul de transport subteran al Madridului mi s-a părut mai puțin intuitiv. Veneam din Barcelona, unde metroul mi s-a părut mai bine pus la punct, mai ușor de folosit. Asta-i doar o primă impresie și mi se întâmplă adesea ca în prima zi să fiu puțin pierdută în spațiu. După ce-i deprind secretele, mă descurc și cu ochii închiși, reușesc sa mă orientez foarte bine.
Așadar, am ajuns cu metroul L10, care traversează practic orașul de la sud la nord și ajunge și prin zona centrală. Oricum, sistemul de transport este foarte bine pus la punct, poți ajunge de oriunde în orice alt loc, trebuie numai să iei o hartă în mână și cu ceva logică să-i descifrezi traseele. Chiar lângă stadion este stație de metrou, statie cu numele stadionului, așa că nu mai faci decât câțiva pași.
Mai poți ajunge și cu autobuzele nr: 14, 27, 40, 43, 120, 126, 147 și 150. Alege numai ce te avantajează pe tine cel mai bine!

Peste tot, prin stații se găsesc panouri cu indicații. Imposibil să nu te descurci

Gura de metrou este chiar vis-a-vis de stadion

Y aqui esta Estadio Santiago Bernabeu!
Rezervări biletele si costuri
Biletele se pot lua și pe loc, de la ghișee, dar pentru a evita eventualele cozi, acolo unde se poate, eu îmi rezerv biletele online. Și de cele mai multe ori acestea sunt și mai ieftine. Nu cu mult, dar 2-3 € de colo, alți 2-3 din altă parte se adună! La casele de bilete nu erau cozi prea mari, eu am ajuns într-o zi de luni, în jurul prânzului. Nu era foarte aglomerat nici pe parcursul turului, am întâlnit în schimb multe grupuri de elevi.
Online, biletele se pot achiziționa direct de pe site-ul Real Madrid și vei avea de ales turul stadionului simplu care costă 25€. Poți opta și pentru un audio-ghid pentru încă 6€. Pentru copiii de până în 14 ani, costul unui bilet simplu este 18€ și 24€ cu audio-ghid. Sunt mai multe limbi de circulatie între care vei putea alege, româna nu este desigur. Poate pentru voi vă e de folos, dar eu n-am reușit să folosesc mereu acest audio-ghid, de multe ori eram atât de captată de tot ce vedeam că și uitam de el. Ba în plus, mai era încă o grijă, mereu aveam mâinile ocupate, îmi doream să fac și multe fotografii. Și nici n-am reușit să aflu prea multe informații din căști, informații pe care să le asimilez și să le țin minte. Așa că data viitoare, cei 6 € prefer să-i cheltui pe ceva drept suvenir.
Programul de vizitare este de luni până sâmbătă inclusiv, de la ora 10:00 la 19:00 și duminica de la 10:30 la 18:30.
Bine de știut! Nu trebuie să specifici o zi și/sau o oră anume, poți să mergi oricând, în intervalul menționat.
Cum se desfășoară turul stadionului?
Veneam cu o experiență recentă în minte, cea de pe Camp nou din Barcelona, așa că termene de comparație existau. Nu venisem la Bernabeu cu vreo anume așteptare, dar eram tare curioasă cum arată muzeul, câte trofee, ghete, mingi de aur a adunat clubul, cum arată suprafața de joc, cum sunt tribunele și multe astfel de curiozități normale.
Turul stadionului nu este ghidat, îl faci singur, la pas bineînțeles. Înainte de a intra, vei trece printr-un scanner de metale și urmând săgețile care-ți indică direcția, vei urca parțial pe scările rulante până în partea superioară a tribunei, de unde vei avea o panoramă superbă cu tot stadionul. Este impresionant, ce mai, încerc să-mi imaginez cum arată situația când se ține vreun meci ale celor de la Real Madrid, când arena probabil e plină ochi de fiecare dată. Îți dai seama ce amosferă e aici când toate cele 81.000 de locuri sunt ocupate?

Una din porțile de acces pe stadion. Al turului de fapt

Priveliștea de aici de sus este waw! Ce fain trebuie să fie în timpul unui meci!!!
Citește și:
Fie că iubești sau nu fotbalul, un tur de Camp Nou e um must pentru Barcelona
Cum a fost la primul meu meci de Uefa Champions League? AS Roma – Real Madrid
După ce-ai fotografiat și măsurat bine cu privirea, întregul stadion de sus, te vei îndrepta (a se înțelege coborî, urmând săgețile) spre sala trofeelor. Eh, aici e aici, te vei simți exact ca la muzeu! Aici vei avea ocazia să admiri toate trofeele câștigate de Real Madrid de la începuturi și până acum, precum si echipamentele madrilenilor așa cum s-a tot schimbat el de-a lungul vremii. Turul continuă cu vestiarul echipei, da, da exact pe acolo pe unde se pregătesc de joc Hazard, Bale, Sergio Ramos & co, urmând să pătrunzi exact pe acolo pe unde vin și jucătorii pe terenul de joc, prin tunel, având ocazia să faci câțiva pași pe suprafață de joacă a cestor mari fotbaliști. Totul este super-supravegheat, nici dacă vrei nu te poți rătăci, sunt stewarzi care te îndrumă/păzesc peste tot.
Nu mai țin minte exact dacă aceasta este ordinea, dar n-are importanță. Vei ajunge la un moment dat și în tribuna invitaților importanți, unde vei putea proba fotoliile comode. Desigur, vei ajunge și pe la camera presei, prin zona lojelor, sala presei și bineînteles, așa cum îi șade bine oricărui tur/muzeu, la ieșire vei trece negreșit prin magazinul cu echipamente sportive, branduite cu Real Madrid.

Comode fotoliile, aproape că nu-mi venea să mă mai ridic 🙂

Santiago Bernabeu. Vestiarul echipei Real Madrid

Santiago Bernabeu. Sala presei
O comparație cu Camp Nou?
Marketingul este evident prezent oriunde și fiecare trebuie să scoată un profit cât mai mare posibil. Impresia mea, după ce-am făcut ambele tururi, la doar câteva zile distanță, este că cei de la Barcelona sunt îndreptați mai mult spre partea comercială și mai puțin spre cea sportivă. Barcelonezii știu să-și vândă mai bine turul și mi s-a părut mai complex, mai bine organizat.
Pe Santiago Bernabeu am simțit mai mult fotbal, iar partea cu sala trofeelor mai bine pusă în valoare. Muzeul este interactiv, pe pereți rulează non-stop montaje cu faze importante din timpul meciurilor, ilustrări grafice și o mulțime de touch screen-uri, de unde poți afla o mulțime de informații despre istoria clubului, despre meciuri, jucători etc. Dacă le iei la rând pe toate ar trebui să petreci aici jumătate de zi. O vizită așa superficială, așa cum o fac mulți, inclusiv eu, durează în jur de oră jumătate-două.
Marketingul e marketing peste tot și se trece prin zona unde se fac fotografii cu trofeul Champions League ori cu jucătorul preferat. O făcusem deja la Barcelona, așa c-am spus pas aici. Nici prețul nu-i de colo, pentru album și pozele în format electronic plătisem vreo 70€. De ajuns cu fotbaliștii mi-am spus! 🙂
Concluzia mea: merită, nu merită turul pe Santiago Bernabeu?
Mai e loc de întrebări??? Bineînțeles că da!
Mai ales dacă ești mare pasionat de fotbal, urmăresti evoluțiile echipelor, turneelor, clar trebuie să ajungi pe aici. Poate ca prețul e puțin cam piperat? 30€… poate da, dar experiența este una interesantă, pe care sigur n-o vei uita. Iar atunci când ești în vacanță, parcă nici nu stai să te uiți la bani. Corect?
Ceea ce e clar, e faptul că am dat de gustul acestor tururi și sigur nu mă voi opri aici. Mi-aș dori să mai asist la vreun meci de fotbal, iar unul pe Bernabeu chiar că ar fi waw! Prin urmare, oriunde voi ajunge, pe lângă obiectivele clasice, voi introduce în program și stadioanele.

Pășind pe urmele jucătorilor, intrând pe terenul de joc

Cam în felul acesta a arătat Santiago Bernabeu, de la începuturi și până azi
Îți mulțumesc pentru timpul acordat și te aștept în continuare pe blog, cu articole noi! Mi-ar plăcea să ne cunoaștem și mai bine, iar pentru asta te invit pe Facebook și/sau pe Instagram!
Pupici! ♥
18 Comments
Illusion
23 septembrie 2019 at 11:53Nu-s vreo mare microbistă, dar Santiago Bernabeu îmi pare un reper ce trebuie vizitat de toți turiștii din Madrid. E un reper în sportul mondial 🙂
Angela Călătorește
23 septembrie 2019 at 16:25Clar! Nu trebuie să fii mare microbist, aici te duci la stadion ca la un muzeu. Și e fain tare, n-ai cum să nu fii impresionat! Până și cel mai neînsemnat susținător al fotbalului n-ar rămâne nemișcat.
Dana
23 septembrie 2019 at 12:15Desi nici eu nu sunt pasionata de fotbal, gasesc acest stadion impresionant, un adevarat monument. Cred ca e coplesitor sa fii acolo.
Angela Călătorește
23 septembrie 2019 at 21:18Este! Și cred că e și mai și în timpul unui meci! Am simțit atmosfera aceea incendiară pe Olimpico, la Roma. Waaw!
Gratiela Vlad
23 septembrie 2019 at 14:02Wow! De mica urmaream meciurile Realului alaturi de fratii mei, dar nu m-am gandit niciodata ca ar putea fi atat de intersant sa vizitez stadionul. Uite ceva nou pt bucket listul meu!
Angela Călătorește
23 septembrie 2019 at 21:16Pentru mine a devenit un fel de tradiție. oriunde ajung, trebuie să ajung și pe stadionul orașului! Mai ales că merg cu iubitul meu peste tot, iar el e mare pasionat al sportului!
Raluca Anghel
23 septembrie 2019 at 14:27Ce interesant! Iata un obiectiv la care nu m as fi gandit. Imi doresc sa vizitez Spania foarte mult asa ca sigur o sa il trec pe lista atunci când voi ajunge.
Angela Călătorește
23 septembrie 2019 at 21:15Trebuie! E de neratat!
Almona
23 septembrie 2019 at 17:04Că ești sau nu microbist, Santiago Brrnabeu e un obiectiv turistic. Mai ales vestiarele
Angela Călătorește
23 septembrie 2019 at 21:15Este, într-adevăr! Vestiarele… serios? 🙂 🙂 🙂
Dorina
23 septembrie 2019 at 17:21Eu l-am vizitat pe cel din Barcelona – Camp Nou – cel mai mare din Spania și din Europa. La fel ca tine, chiar dacă nu sunt pasionată de fotlbal, m-au impresionat muzeul cu istoria fotbalului și tribunele. Este un sentiment deosebit să păsești în astfel de loc și greu de descris. Însă prețul biletului mi se pare puțin cam piperat..
Angela Călătorește
23 septembrie 2019 at 21:14Mda… prețul e cam piperat, într-adevăr. Dar, așa cum fac peste tot, mi-am spus: dacă tot sunt aici, închid ochii și dau banii. Cine știe dacă și când mai ajung??? Oricum i-aș fi cheltuit pe prostioare. Ahhh și am renunțat să mai cumpăr suvenire. Mai importante sunt fotografiile, amintirile, momentele decât acei magneți și lucrușoare care și ele costă ceva…. Uite așa economisesc!
Mirela Marin
23 septembrie 2019 at 18:52Foarte tare experiența aceasta!
Oricât de anti-fotbal ai fi, nu ai cum să ratezi Santiago Bernabeu!
Am pe lista mea de destinații acest loc, sper să reușesc să ajung.
Felicitări și mulțumiri!
Angela Călătorește
23 septembrie 2019 at 21:11Mulțumesc! Îți doresc să ajungi și să te bucuri de locurile astea minunate! Santiago Bernabeu este cu adevărat spectaculos, n-ai cum să reziști! 🙂
Adriana Ivan
23 septembrie 2019 at 21:24Sunt sigură că merită un astfel de tur. Pare o experiență deosebită.
Angela Călătorește
24 septembrie 2019 at 9:04Clar! Este cu adevăr interesant și nu-ti dai seama de grandoarea stadionului, muzeului și toate cele decât atunci când ești acolo! Îmi doresc să mai ajung la un meci de fotbal pe Bernabeu!
Catalina Coman
25 septembrie 2019 at 0:03Waw! E urias stadionul si atat de complex incat chiar nu e de ratat. Si o spune un om care nu se uita deloc la fotbal. 😀
Angela Călătorește
25 septembrie 2019 at 8:28Yep! Este grandios! Încerc să-mi imaginez cum e să fii printre cei peste 80 de mii de spectatori!