Număr zile/nopți: 6 zile, 5 nopți

Structura grupului: 4 persoane

Transport: mașină personală

Mijloace de transport local: mașină personală, trăsura trasă de cai

Abia trecută de vârstă majoratului, imediat după acceptarea României în Uniunea Europeană cu buletinul în mână “cuceream” o lume nouă mie, fără ai mei, doar cu mai proaspătul meu iubit și încă un cuplu de prieteni, plecăm în acesta formulă, într-o prima vacanță dintr-un șir de multe altele. Într-adevăr în această formulă am avut parte de multe concedii plăcute și tot felul de experiențe mai mult sau mai puțîn interesante.

Plecăm la un drum lung, cu mașina, într-o zi cețoasă de iarnă, într-un ianuarie mohorât, parcă trist de plecarea mea, spre o lume inedită, civilizată, mult mai educată și democrată decât ceea ce văzusem eu până atunci. Urma să traversăm țara de la est la vest.

În mai bine de 13 ore ne vedeam ajunși aproape de granița vestică. Am petrecut două zile la un bun amic, ce locuia printr-un sat de lângă Arad. Toate bune și frumoase, trec și aceste două zile anoste într-un sat aproape pustiu, Cermei, județul Arad. Poate că nu era chiar așa, dar eu nerăbdătoare să cunosc vestul….nu aveam cum să-l văd altfel. Am trecut granița româno-ungară pe la punctual de trecere Vărsând, cu buletinu-n mână, mândră nevoie mare de treaba asta, am ajuns în Ungaria. La fel ca la noi, mi-am zis! Poate cu drumuri mai bune…  Cel puțin asta a fost prima mea impresie, un novice într-ale umblatului prin lume.

Foamea începuse să ne dea târcoale tuturor. Nu se putea să nu facem o mică oprire, pentru un gulaș unguresc! Am pornit din nou la drum, eu cu aparatul foto mereu pregătit să mai surprind ceva inedit. Drumul pe cât de obositor a fost, pe atât de frumos mi s-a părut. Mai spre seară am ajuns în Austria, în Rudersdorf, o localitate mică, dar cochetă, curată și  liniștită.  Am înoptat aici vreo 5 nopți, la o pensiune drăguță, Landgasthof Leitgeb cu camere mici, dar curate, cu o curte interioară decorată cu gust.

În apropiere se află o cafenea”La Perla”  aparțînând unui cuplu drăguț, el italian, ea din Austria, care ne-au răsfățat cu tot felul de bunătățuri. Atunci am băut prima dată “mirto” o băutură pe post de digestiv originară din regiunea Mediteranei, care mi-a plăcut mult și ne-am luat și pentru acasă câteva sticle.

Împrejurimi

Am străbătut zona în cele câteva zile cât am putut de mult. Am văzut peisaje frumoase, am cunoscut oameni drăguți, reticenți la început, când auzeau că suntem români. În localitatea vecină Furstenfeld, este o zonă bună de cumpărături, sunt multe supermarketuri, restaurante și baruri. O mulțime de restaurate drăguțe cu mâncare super-delicioasă. Nu-mi aduc aminte numele, era un local cu propria instalație de bere artizanală – Furstenbrau.  Într-una din seri am fost într-un bar, dotat cu tot felul de aparate de jocuri de noroc, iar la demisol era o sala de bowling. Aici am jucat pentru prima dată bowling și chiar am câștigat, m-am distrat pe cinste.

În același oraș era un alt restaurant pe care noi l-am numit “ La copacul răsturnat” pentru că aveau că decor un copac înfipt cu trunchiul în pământ și rădăcina în aer…. J  Aici am mâncat supă de clătite. Ciudat…da, dar exact așa se numea, și un platou cu tot felul de preparate vanatoresti, afumături, ruladă din mistreț, pate din nu mai știu ce vânat… gustoase toate. Tot atunci am luat primul contact cu uleiul de dovleac care ne-a plăcut tare. Este senzațional pentru salate. Ori de câte ori, ne aprovizionăm cu acest ulei. Iar când vine  cineva din Austria, știe ce să ne aducă!  Am fost chiar acasă la un localnic unde avea o astfel de făbricuță, o afacere de familie des întâlnită prin zona, în care producea acest tip de ulei, îl imbutelia și mergea cu el la diverse târguri.

În Furstenfeld am fost pentru prima dată la un restaurant chinezesc cu servirea tip buffet suedez în care am mâncat habar n-am ce, tot felul de ciudățenii. Nu sunt fan mâncare chinezească nici acum și sigur niciodată…

Într-una din zile am făcut un scurt tur al  Vienei, primul mare oraș european pe care aveam să-l văd, cât am putut să văd într-o singură zi. Puțin, dar cuprinzător,  centrul orașului.

Când am ieșit cu liftul din parcarea subterană… Eram atât de zăpăcită și de fascinată de tot ce vedeam în jurul meu, atât de fericită, de emoționată. Era atâta liniște, peste tot, curățenie, niciun claxon, nimeni nu strigă, toată lumea mergea fiecare în treaba ei, iar clădirile acelea erau de vis. Aceasta era Austria, o țară civilizată, cu oameni civilizați!

Am vizitat Palatul Imperial Hofburg – o adevărată opera de artă. Era imens. Știu că în față lui trăsurile cu cai erau aliniate frumos în așteptarea doritorilor de plimbare. Niciuna nu era la fel, fiecare avea ceva deosebit față de altă. În curtea interioară a acestui Palat am întâlnit cei mai mulți turiști. Se fotografiau, admirau statuile acelea și curtea interioară. Mulți asiatici și ruși am văzut atunci. Am luat o frumoasă trăsura trasă de doi cai și condusă de un birjar, având impresia că sunt într-o altă lume. Acesta ne-a făcut un tur al centrului orașului, ne-a povestit despre toate obiectivele turistice, despre toate clădirile, am făcut o mulțime de fotografii. Am rămas hipotizată de frumusețea orașului.

Ce-am vizitat?

Am mers pe Mariahilfer Străße, pe lângă Palatul Parlamentului,  stradă Lorzilor, Teatrul Național din Viena, Primăria din Viena, Grădina Poporului din Viena, am văzut Biblioteca Națională din Viena. Nu mi-a venit să cred cu cât calm așteptau mașinile, autobuzele în urma trăsurii noastre când nu ne puteau depăși, nu am auzit nici un claxon. Am rămas profund impresionată de locuri, de curățenia impecabilă de pe străzi,  de oamenii civilizați, de modul prudent de a conduce. Ce lume!

Am vrut să vizităm și Palatul Schonbrunn, dar…ghinion…era în renovare, deci închis publicului. Doar am putut să-l vedem din exterior să facem câteva fotografii,  spectaculos.

Ni s-a făcut foame.  Am intrat într-un restaurant din apropierea Grădinii Poporului, unde am mâncat celebrul șnițel vienez, gustos și mare. Atât de impresionată și fascinată ce eram, că mi-am uitat aparatul de fotografiat în local. Mare noroc… nu plecasem prea departe și l-am putut recupera. Când m-am întors, unul dintre ospătari mă aștepta deja cu el….Ce mă făceam eu fără aparat foto în vacanță?

Cum tot ce este frumos trece atât de repede, zilele petrecute aici s-au scurs una câte una, că la plecare mi-aș fi dorit să rămân în aceste locuri minunate, cu oameni frumoși, civilizați, educați.

Mi-aș dori cu mare drag să revin în Austria, să refac traseul și să compar cele două experiențe.

Citește și impresii despre a doua călătorie în afara țării: Irlanda – Insula de smarald! 

Împreună cu birjarul trăsurii, care ne-a făcut turul centrului Vienei

Clădirea Parlametului Austriei

Catedrala Sf Ștefan din Viena

Un loc fain din împrejurimile Furstenfeld-ului

La copacul răsturnat