A trecut ceva vreme de când am început lecturarea cărții lui Paul Thereoux – Bazarul pe Roți, Cu trenul prin Asia și constat că mă chinui de ceva timp să o termin. Sau poate nu. Știți, de obicei atunci când firul epic al unei cărți mă prinde, nu rezist să n-o devorez imediat. Dar acum a fost altceva. A fost ca atunci când îti place ceva și ț-i dori să nu se termine niciodată, să țină cât mai multă vreme plăcerea.

Mă amuzam la un moment dat că mie o să-mi ia lecturarea mai mult decât i-a trebuit lui Paul Theroux  să întreprindă călătoria prin Europa și Asia 🙂

Bazarul pe roți. Cu trenul prin Asia

Cartea lui Paul Theroux a devenit una clasică pentru literatura de călătorie. Mi-am mai descoperit o pasiune: cărțile de călătorie. Am deja o stivă semnificativă, mi-am făcut provizii pentru iarnă. Paul Theroux ne povesteste în a sa carte despre aventura voiajului de patru luni, din 1973 în care a străbătut Europa și Asia numai cu trenul.

Pornește la drum din Londra, după care traversează întreaga Europă de la vest la est cu legendarul Orient Express care făcea legătura între Paris și Istanbul. De aici se îmbarcă într-un alt tren care-l va duce până la Thereran în Iran. Din Teheran pentru o scurtă distanță merge pâna la Mashhad situat în nord-estul Iranului, la circa 160 km de granița cu Afganistanul care se dovedește “o mare pacoste”, pentru ca acesta reprezintă punctul terminus pentru căile ferate.

După 6000 de km străbătuți de la Londra, aici se vede nevoit să traverseze cu autobuzul o țară care la fel ca acum, și-n 1973 era tot așa de nesigură și instabilă când cu foarte puțin timp înainte avusese loc o lovitură militară de stat, în urma căreia regele fusese detronat. Continuându-și  călătoria, travesează cu trenul Pakistanul și ajunge în fascinanta și necruțătoare Indie care îl șochează din toate punctele de vedere și aproape că-l transformă în vegetarian.” În acest punct al călătoriei mele devenisem deja vegetarian. Carnea pe care am văzut-o în India era puţin spus infectă, aşa că nu am avut niciodată pofte de genul celor numite crize carnivore. ”

Traversează de la nord la sud  subcontinentul indian cu trenurile supra-aglomerate alei Indiei și ajunge în înfometata Sri Lanka (Ceylon).

Traversează din nou India, de data asta de la sud spre nord-vest, pe unde intră în Birmania, iar de aici în abia părăsitul Vietnam de trupele americane, când iar este nevoit să apeleze la alte mijloace de transport pentru că rețeaua de căi ferate vietnameze fusese distrusă în 1942 la numai șase ani de la construcția ei și care nu s-a mai reparat niciodată. Ștrăbate Thailanda și Malaysia pentru a revedea locuri dragi lui din Singapore, unde fusese profesor.

De aici pleacă în Japonia, penultima destinație unde trebuia să se pregatească pentru lungul drum prin înghețata și austeră Siberie. În Japonia descoperă o țară și o națiune perfect organizată care-l intrigă: „Japonezii au dus bunele maniere la perfecţiune şi le-au transformat în ceva ce nu se mai poate deosebi de bădărănie”. Aici traversează Japonia cu faimoasele trenuri care nu întârzie niciodată: “Călătoriile cu trenurile japoneze nu erau decât nişte tranziţii eficiente şi neprietenoase de la un oraş la altul: doar sosirea fără întârziere conta.” Aici și-a dat seama că tânjea “după tolăneala din trenurile indiene, după cușetele spațioase și compartimentele de lemn care miroaseau a curry și trabucuri”. În Japonia nu avea timp să-și dea seama când pleca și când ajungea trenul în următoarea stație.

Lasă în urmă mult prea perfecta Japonie la bordul unui feribot cu care străbate vântoasa strâmtoare Tsugaru și Marea Japoniei care fac legătura dintre Yokohama și orașul siberian Vladivostok. Habarovsk este orașul cel mai estic din Siberia de unde se urcă în Transiberianul înghețat care-l va aduce pe continentul european. Pe parcursul celor 10 000 de km parcurși a avut ocazia să observe cruda realitate sovietică din 1973 când oameni înghețați  stăteau cu sutele la cozi interminabile pentru a-și procura alimente.

Iată că la patru luni de la startul călătoriei, ajunge înapoi la Londra cu puțin înainte de  Anul Nou.

Scrisă cu mult umor spumos și presărată cu observații ironice, Bazarul pe roți este o lectură care m-a captivat, mi-a plăcut atât de mult că atunci când am terminat-o m-am întrebat: Bun și acum??? Sper ca viața asta să-mi rezerve și mie o astfel de călătorie, chiar dacă pe distanțe mari călătoria cu trenul pare demodată și incomodă.

Închei cu un citat în care Paul Theroux își justifică demersul:

„Trenurile din orice ţară sunt dotate cu accesoriile esenţiale ale culturii respective: trenurile thailandeze au vasul pentru duş cu dragonul de sticlă într-o parte, cele din Ceylon, vagonul rezervat preoţilor budişti, trenurile indiene au o bucătărie vegetariană şi şase clase, cele iraniene, covoraşe pentru rugăciuni, trenurile din Malaysia au un bar cu tăiţei, în Vietnam locomotivele au geamuri antiglonţ, iar în fiecare vagon de tren din Rusia există un samovar. Bazarul pe roţi, cu gadget-urile şi cu pasagerii lui, reprezintă atât de complet societatea, încât să te urci în el înseamnă să fii pus în faţă cu caracterul naţional. Uneori eram ca la un seminar relaxant, dar au fost şi ocazii când m-am simţit ca şi cum aş fi fost încarcerat şi apoi asaltat de specificul monstruos.

Citește și continuarea călătoriei lui Paul Theoux, după 33 de ani: Trenul fantomă către răsarit

Ambele cărți le gasiți aici. Vi le recomand din toată inima!

Dacă te-am făcut curios si ti-a placut, distrinuie articolul si prietenilor tăi de pe Facebook!