Newsletter

Vrei să primești noutăți și să fii la curent cu activitatea mea? Pentru a te abona, completează câmpul de mai jos cu adresa ta de email!

La pas prin Roma: Vatican și Castelul Sant’Angelo

Începusem în postarea anterioară, să vă dezvălui frânturi din acele câteva frumuseți ale Romei pe care am reușit să le descopăr în 6 zile și vă promiteam să continui în același ritm.  În continuare o să vă povestesc despre celelalte locuri fascinante, o mică parte din ele, pentru că sunt o mulțime și nici dacă m-aș muta pentru un an, tot n-aș reuși să le văd pe toate. Dar așa cum v-am spus și-n articolul precedent, nu sunt vreo înfocată nici de istorie, nici de artă sau arhitectură, nici de religie. Așa că n-am luat la rând toate muzeele, galeriile și catedralele, mi-am făcut de acasă o listă cu cele mai importante PENTRU MINE locuri, pentru a-mi fi mai ușor să-mi trasez traseele și nu să alerg bezmetică dintr-un punct într-altul.

După o zi în care kilometrajul picioarelor a fost dat peste cap cu mult, am decis ca a doua zi să fie mai … light. Credeți că am reușit? Cu vreo 500 de pași mai puțin…..dap, că de când cu smartphone-urile astea, îmi cronometrez toate mișcările!

Prima oprire:

Vaticanul (oficial: Statul Cetății Vaticanului)

Există câteva puncte de mare interes turistic în fiecare zonă/oraș în parte, pe care orice turist ajuns acolo trebuie/ar vrea să le vadă. Aceste puncte de interes sunt așa numitele “must see”. Ei bine, Vaticanul este unul dintre acele locuri, atunci când mergi la Roma.

Se ajunge foarte ușor, cu linia roșie a metroului spre direcția Battistini și coborând în stația Ottaviano. De aici sunt vreo 10 minute de mers pe jos, dar e simplu de găsit, urmați grămada de oameni, toți merg spre Vatican!

Vaticanul este cel mai mic stat suveran din lume, al cărui teritoriu se află în totalitate în interiorul orașului Roma (enclavă). Așadar, Vaticanul este țara cu cea mai mică suprafață din lume (0,44 km² = 44 ha), dar și cu cea mai mică populație (832 locuitori).

Mi-am dorit să ajung la Vatican, să văd bradul de Crăciun, despre care văzusem la televizor că a fost adus din Polonia si fusese împodobit deja, să admir frumoasa Piață San Pietro, (cu un diametru de 196 de metri) înconjurată de imensa colonadă a lui Bernini, care însumează un total de 284 de coloane, dispuse pe patru rânduri și 140 de statui de sfinți. Aflându-mă în mijlocul pieții si admirând-o aveam impresia că toți acei sfinți veghează pentru liniștea și siguranța mea.

Centrul pieței este dominat de unul dintre cele 13 obeliscuri egiptene ce se află în Roma (30 sunt de toate, aflate în diferite locuri ale lumii). Pe suprafața obeliscului nu se găsesc înscrisuri egiptene, așa cum se află pe majoritatea din ele, iar la baza acestuia se găsesc statuile a patru lei din bronz, ce par a-l străjui.

Ador brazii de Crăciun, mă binedispun și-mi aduc aminte de copilărie și de Moș Crăciun, care-mi lăsa mereu cadouri sub brad, iar pe când mă uitam la televizor la slujba de Crăciun admiram întotdeauna acel brad frumos împodobit. Iată-mă așadar, anul acesta am fost atât de aproape de el! Bradul de Crăciun de la Vatican de anul acesta, cu o înălțime de 25 metri, a fost decorat cu podoabe realizate de copii internați în mai multe secții de oncologie din mai multe spitale din Italia.

Am fost plăcut surprinsă ca-n imediata apropiere a bradului, să găsesc amplasată o expoziție temporară, ce înfățișa scena Nașterii Domnului. Așa cum am întâlnit peste tot prin Roma, în jurul oricărui loc de interes turistic, militari și polițiști erau prezenți, se pare pentru a evita scene mai puțin dorite. Așa că, atât  bradul cât și expoziția le-am putut admira de la o distanță oarecare.

Vă spuneam și ceva mai devreme că mă așteptam să găsesc puhoi de turiști și cozi interminabile, dar nu. Doar câteva minute am așteptat la controlul de securitate de dinainte de intrarea în Biserica San Pietro. Privind din piață, fațada bisericii nu impresionaează, abia după ce te apropii considerabil de ea și începi să intri începi să constați cu uimire ce ascunde această capodoperă. Cu cât mă apropiam mai mult, cu atât am început să am acel sentiment de măreție, iar pășind în interiorul bisericii, ochii mi-au fost furați de frumusețea picturilor și imensitatea spațiului. Biserica are un număr impresionant de altare și capele, ceea ce permite oficierea mai multor slujbe în același timp, fiecare impresionând prin picturi, sculpturi și diferite ornamente.

De departe, piatra de rezistență și probabil cea mai admirată operă de artă din întreaga biserică este cupola proiectată de Michelangelo, decoarată cu mozaicuri, unde se află și statuia Sf. Petru. O altă piesă de mare interes pentru ochiul turistului curios, este impunătorul baldachin  sculptat deasupra altarului. Am admirat fiecare colțisor al bisericii, am fotografiat tot ce-am prins și ușor, ușor am părăsit biserica, pentru a o mai admira odată din exterior.

Accesul în cupola impresionantă era înterzis, așa că am ratat ocazia de vedea Roma de la înălțime, dar nu pentru mult timp, pentru că părăsind Vaticanul, m-am îndreptat spre al doilea obiectiv pe ordinea de zi : râul Tibrul cu ale sale poduri și Castelul Sant’Angelo, dar nu înainte de a face un popas la o terasă cu vedere spre castel, pentru a bea un cappuccino bineînțeles. Trebuie să recunosc, am căpătat o altă slabiciune pentru băuturi calde, de data asta pentru cappuccino.

Castelul Sant’Angelo 

Cu o înghețată într-o mână, in cealaltă cu telefonul și cu aparatul atârnând pe după gât am dat năvală în interiorul impunătorului castel, poate, poate reușesc să mă adăpostesc de vântul mânios ce bătea c-o putere de credeam că mă azvârle în Tibru.

Până să ajung să mă documentez despre Roma și ale ei locuri ce aș vrea să le văd, nu știam prea multe despre Castelul Sant’ Angelo, dar cu cât căutam mai multe informații, cu atât mă atrăgea și mai mult.

Castelul se află foarte aproape de Vatican, așa că e bine să le vizitați pe ambele în aceeași zi.

Accesul s-a făcut ușor, nu era nimeni la coadă, m-am folosit de gratuitatea ce mi-a fost oferită de Roma Pass 72H. În mod normal, intrarea costă 15,50 €.

Castelul are o poveste cu adevărat interesantă, care pe mine m-a atras și probabil de aceea mi-am dorit să-i văd si interiorul cu tot ce are de oferit. Castelul, de-a lungul timpului a avut mai multe întrebuințări. Scopul construirii acestuia era să fie mausoleu, după care a devenit parte din zidul orașului, urmând să fie fortăreață, reședință papală, după care închisoare militară. În zilele de azi nu mai este decât un muzeu național și un foarte important obiectiv turistic.

O să vă întrebați probabil de ce se cheamă Castelul Îngerilor, m-am întrebat și eu. Legenda spune că în anul 590, pe când Roma se lupta cu o epidemie de ciumă, papa din acea vreme a început o procesiune pentru a se ruga la sănătatea bolnavilor și binele orașului. Atunci, oameni tot mai mulți au început să ia parte la ritual și apropiindu-se de mausoleu, statuia Arhanghelului Mihail s-a ridicat la cer, cu o sabie de foc în mână, marcând astfel sfârșitul epidemiei.

Vizitarea castelului o să vă ia ceva timp, pentru că la fiecare pas veți găsi câte ceva care să vă capteze atenția, fiecare încăpere are de spus câte o poveste, iar când veți ajunge la capătul traseului, veți constata că sunteți storși de energie.  Pentru hidratare și pentru a vă trage sufletul, vă puteți așeza la terasa restaurantului amplasat aproape de acoperiș, unde puteți bea ceva sau chiar să mâncați, având o priveliște superbă spre râul Tibru.

Castelul oferă o vedere panoramică a Romei, astfel am putut să-mi iau revanșa cu acesta, întrucât nu putusem urca în Domul Basilicii San Pietro. Are o înălțime de 48 de metri și se poate ajunge până sus pe acoperiș, în drum spre el, având ocazia de a admira exponate din timpurile celor ce l-au ocupat. Accesul până la nivelul superior se face doar pe scări, așa că pentru a-l vizita, s-ar recomanda o formă fizică bună!

Ziua nu părea a fi de partea noastră, începuse să plouă marunt, iar organismul meu pur si simplu nu funcționează bine atunci când plouă. Picioarele păreau a fi în tandem cu vremea de afară, așa că după o altă tură pe străzile din zona Vaticanului, ajungând înapoi la stația de metro Ottaviano, am făcut cale întoarsă spre Termini, am luat cina devreme și ne-am retras iarăși devreme la odihnă. Aveam planuri mari pentru ziua următoare.

Voi reveni cât de curând cu următoarele locuri vizitate și  despre cum am început să ne împrietenim cu vremea imprevizibilă de la Roma, din decembrie!

Pe curând!

 

One Comment

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: