Partea gastronomică, pentru mine, ocupă o parte importantă din parcursul unei călătorii. Cred că mă transform ușor-ușor într-o gurmandă. Sper doar să nu dăuneze prea mult siluetei mele. Înainte de a ajunge în Cuba, muream de nerăbdare să mănânc tot felul de fructe de mare, pește proaspăt, fructe exotice… Ce mai, salivam numai când mă gândeam la ce bunătăți voi mânca eu. Adevărul despre mâncarea cubaneză aveam să-l aflu abia la două-trei zile după începerea periplului meu pe insulă. Adevărul este cam dureros ce-i drept, dar n-ai ce să faci, asta este situația.

Nu-mi puteam închipui altfel viața din Cuba, decât prosperând în fructe proaspete și gustoase, fructe de mare de tot felul. Cuba pregătea pentru mine o cu totul altă realitate decât cea pe care mi-o construisem eu, în imaginația mea. Nu știu de unde am ajuns eu să îmi imaginez despre prosperitatea Cubei, poate prin prisma țărilor vecine de la care tot importăm noi banane, ananas și tot felul de fructe. Cuba n-are în chimb nici o legatură cu nimic ce se află în jurul ei, la propriu spun asta. Știam eu ceva despre embargoul impus cubanezilor încă de prin anii ’60, dar nu-mi închipuiam că e chiar așa. Dacă n-am prins vremurile de dinainte de ’89 de la noi….

Am fost avertizată: “în Cuba nu prea vei avea ce să mănânci!”

Răzvan a fost în Cuba în 2007, când vremurile erau și mai grele ca acum. Doar că el n-avea cum să le simtă în totalitate, pentru că tot sejurul și l-a petrecut în Varadero și doar ocazional a ieșit în afara stațiunii. Parcă mă și văd visând: de abia aștept să fac o cură cu fructe de mare, mor de nerăbdare să mă îndop cu ananas proaspăt cules, ori să beau fresh de portocale în loc de apă…. Răzvan a avut de grijă să mă prevină că nu-i deloc așa cum cred eu, că rafturile magazinelor sunt aproape goale, ofertele restaurantelor sunt destul de limitate, iar prospețimea ingredientelor nu-i deloc așa cum ar trebui să fie.

Primul impact cu mâncarea cubaneză

Am ajuns în Cuba după aproape trei zile de când plecasem de acasă, timp în care m-am alimentat puțin, doar prin aeroporturi și cu mâncarea primită în avion. De dormit n-am putut dormi decât vreo două ore adunate, așa că tot ce-mi trebuia în Cuba era o masă bună și un pat unde să-mi întins oasele.

Aveam câteva informații culese de acasă, despre locurile din Havana, pe unde se mănâncă bine, mă rog…cât se poate. După ce-am lasat bagajele în casa gazdei noastre, de vis-a-vis de Universidad, am pornit la pas în căutarea unui loc unde să mâncăm. Locos por Cuba ( la intersecția străzilor San Lazaro cu Calle M) era una dintre recomadările primite. Restaurant e mult spus localului. Locul este o casă particulară, situată la etajul 1 al unei clădiri obișnuite din Havana, transformată în paladar.

Paladarul cubanez

După 2011, când fratele mai mic al familiei Castro, Raul a preluat frâiele puterii în Cuba, au început să apară mici afaceri particulare: casa particular și paladarul. Paladarele sunt restaurante mai mici, cu până la 12 locuri, afaceri de familie, unde membrii acesteia se ocupă de tot ce înseamnă gătit și servit acolo.

Oferta localului, la fel ca și a altora de acest fel, este una destul de limitată, putând alege între pizza, paste, orez cu fasole, pui sau porc. În meniu se regăseau si preparate pe bază de pește, doar că acestea sunt rarități și trebuie să fii norocos ca să nimeresti o zi din aceea bună. M-am delectat cu o porție sănătoasă de orez cu fasole roșie și cu câțiva shrimpsi serviți lângă câteva chipsuri din platane. Aveam să mă tot întâlnesc cu acestea…

Zilele următoare am avut mult de treabă pentru a alege un restaurant în care să mâncăm ceva pe gustul nostru. Eram 4 persoane, fiecare cu pretențiile și mofturile ei. N-am murit de foame, dar a fost destul de dificil să ne hotărâm și să găsim un local care să corespundă tuturor cerințelor noastre: să fie curat, mâncarea să fie proaspătă, gustoasă și aspectuasă, în meniu să se regăsească atât pui, porc, dar și pește, să fie bere rece, dar și sucuri dietetice.

Cubanezii nu au flotă de pescuit

Îmi spunea cineva odată: cubanezii sunt atât de puturoși că le e lene să prindă peștele, așteaptă să le sară pe mal. Nu despre cât de puturoși ori fi ei sau nu vreau să vă povestesc acum, deși…tind să-i cam dau dreptate omului. Nu-mi venea a crede că în 5 zile petrecute în Havana, care….deh, e pe malul oceanului, n-am găsit să mănânc un pește proaspăt gustos, gătit ca lumea. Unde erau fructele alea de mare, peștele acela pe care tot îl pomeneam eu? Sub luciul apei desigur, iar peștele ce se găsește prin restaurantele cubaneze vine tot de la prietenii venezueleni sau mexicani. Dar cum e posibil așa ceva?

Sea food

Prin Varadero la all-inclusive am avut ocazia să mai mănânc ceva pește și crustacee. Nu m-au dat pe spate, dar au fost mult mai bune decât cele comandate prin Havana. Nu mă înțelegeți greșit, nu sunt deloc pretențioasă, dar pentru mine e important ca mâncarea pe care o mănânc să aibă gust. Iar când mănânci un pește fără absolut nici un gust….Printre altele, gătesc și eu pește pentru o mulțime de oameni, ce-i drept acesta de apă dulce diferă, dar totuși.

Îmi doream să mănânc un homar proaspăt prins și gătit pe loc, așa cum experimentase Răzvan cu 10 ani în urmă. Dar de unde? V-am povestit eu că am renunțat la planul de a închiria o barcă privată pentru pescuit imediat ce-am aflat prețul: 400$ – 5 ore/4 persoane. Pe bune???

Porcul și puiul fac legea prin farfuriile cubanezilor

Nu cred să fi întâlnit restaurant în care meniul să nu conțină pui și porc. De astea două eram sătulă, abia ce trecuse Crăciunul în România, nu vroiam să mai aud de porcării.  Cubanezii se ocupă intens și cu creșterea bovinelor și ovinelor, se regăsește carne și din acestea prin restaurante dar mai puțin.

Preparatul tradițional cubanez este ropa vieja ( zdrențe saa haine vechi, în traducere liberă). Felul de mâncare constă în carne de vită, sau miel fiartă bine, după care este tăiată (sau ruptă) bucățele mici, fâșii și se călesc într-o tigaie cu ceapă, ardei gras, o felie-două de roșie, un morcov răzuit și asezonată cu sare, piper, chimen după caz. Le-am încercat pe ambele variante, pe placul meu fiind, spre mirarea mea, cea din miel. De obieci mănânc miel doar de Paște, dacă este bine gătit.

Cubanezii nu au în obișnuință să folosească prea multe condimente, așa cum o fac asiaticii spre exemplu. Dar dacă ești ceva mai pretențios, sau ții un regim alimenatar, fii sigur că ospătarul a înțeles cum doresti să mănânci. Cubanezii nu prea vorbesc limba engleză, ți-ar prinde bine să rupi câteva cuvinte în spaniolă, dar chiar dacă nu înțeleg, ei aprobă, dau din cap, dându-ți de înțeles că totul e ok.

În Cuba nu există (încă) fast-food-uri

Să nu vă așteptați că dați o fugă la Mc și vă potoliți foamea, sau pofta! În Cuba n-au pătruns încă lanțurile internaționale, conceptul de fast-food fiind unul de domeniul fantasticului.

Am văzut pe alocuri prin Havana și chiar în Trinidad, mici localuri în care se serveau sandwichuri. N-am avut curaj să le încerc, conditiile de igienă  lipsesc, să nu mai pomenesc de faptul că parizerul acela ce-l folosesc ei e ținut mereu pe tejghea. Nu știu de cum îl pot mânca localnicii, cum de nu se îmbolnăvesc, dar probabil că organismul acestora este obișnuit și nu mai reacționează.

Am găsit în schimb pe-o străduță la fereastra unui localnic, expuse niște plăcințele umplute cu guave și cocos. De 1 CUC mi-a dat vreo 5 și încă mi-ar mai fi dat câteva, dar erau de ajuns.

Mâncarea stradală

În afară de aceste plăcințele, care au fost chiar gustoase și de sandwichuri, prin Trinidad am văzut un alt concept de street-food. Erau tonete cu bucăți din porc, gătite, din care se porționa și se punea între o chiflă tăiată pe din două. Era mult prea cald si mi-a fost frică să încerc delicatesa, dar crusta arăta chiar bine. Într-un alt loc, un alt cubanez pregătea pe loc niște gogoși, pe care le prăjea într-un ulei încins iar pe deasupra presăra zahăr pudră. Oricânt de tentant mi-a părut, m-am abținut să le încerc. Fiind pe drumuri zi de zi, m-am temut să nu fac vreo indigestie.

Cartofii prăjiți sunt aproape inexistenți în meniurile cubaneze

Nu-s fan cartofi prăjiți, niciodată n-am fost înebunită după ei, dar precum știți și voi, (aproape) toată lumea îi adoră. Doar că în Cuba, când ceri cartofi prăjiți îți aduc chipsuri din malanga sau platane. Malanga este o specie de tubercul, foarte răspândit în America Centrală și de Sud, pe care iată, cubanezii îl folosesc pe post de cartof. L-am întâlnit sub formă de chips, piure ori fiert  bucăți mari, asemenea cartofilor natur. Gustul nu m-a înebunit, ba dimpotrivă.

În restaurantele de stat, acestea fiind și cele unde oferta este mult mai diversificată, am găsit cartofi prăjiți (congelați bineînțeles). Dar nu întotdeauna, pentru că mergând și a doua seară în același restaurant, nu i-am mai găsit.

Tonete cu cocktailuri

Deci dacă există ceva la ce stau extrem de bine cubanezii, ei bine acestea sunt cocktailurile. Nu e nevoie să te oprești la vreun bar sau la vreo terasă pentru a te răcori cu un mojito cu gheață. Vei întâlni adesea pe străzi, tonete de unde îți poți lua o băutură răcoritoare, preparată pe loc. Pinacolada și mojito sunt cocktailurile mele preferate, dar nici la la vreun caipirinha sau cuba libre nu m-aș da în lături. Iar cubanezii le fac atât de bine…

Iată și rețeta!!!

Fructele și legumele

Exact așa cum se întâmpla și-n România în perioada de dinainte de ’89 când cam tot ce se producea, mergea spre export, tot așa se întâmplă acum în Cuba. Poate ceva mai puțin… Cum e posibil ca într-o țară cu atâtea plantații de pomi fructiferi, să nu găsești să cumperi un kilogram de portocale?  Am tot întrebat de piețe, dar nimic… Totul este la cartelă, doar câteva tarabe ici și colo cu platane, ceva legume, ananas și banane. Nu știu voi ce experiențe ați avut, dar eu n-am găsit! Când într-un final am găsit un loc unde avea câteva portocale și mi-am luat câteva, n-am putut să le mănânc. Erau acre așa cum e lămâia.

În schimb, ananasul se găsește peste tot, e ieftin și gustos. Și cum cubanezii sunt mari producători de rom, bineînțeles că au și trestie de zahăr. Pe oriunde privești vezi lanuri de trestie. La Vinales, am avut ocazia să gust din sucul obținut din aceasta. Metoda de obținere era una extrem de simplă, treceau bețele printr-o mașinărie care le presa și extrăgea lichidul. Sucul este foarte dulce, mai mult de un pahar n-ai cum să bei.

Crema de zahăr ars – desert naționat în Cuba

Deși își are originile de prin Franța, crema de zahăr ars este un desert foarte popular în Cuba. Mi-a adus aminte de copilărie, când în lipsă de ingrediente, bunica îmi încropea imediat ceva dulce. Făcută numai din lapte, ouă și zahăr, iată că și cubanezii o prepară peste tot.

Cozile cubaneze nu-s un mit!

Mă contrazicea cineva nu cu puțin timp în urmă: unde ai văzut cozi la magazine? Uite, numai două!

Voi ce experiențe ați avut în timpul călătoriilor prin Cuba? Impresiile sunt asemănătoare cu ale mele, sau diferă?

Nu uitați să dați Like pagii mele de Facebook și să vă abonați la newsletter, completând adresa voastră de email în partea dreaptă  apaginii!

Poate vă interesează și:

Buget pentru Cuba

Havana – informații utile

Ce așteptări să nu ai de la Cuba