Newsletter

Alătură-te celorlalți 4.541 de abonați.
  • Home
  • /
  • CUBA
  • /
  • Ce așteptări să NU ai de la Cuba?
Ce așteptări să nu ai de la Cuba

Ce așteptări să NU ai de la Cuba?

Cuba s-a aflat mulți ani la rând pe lista destinațiilor la care râvneam și iată că anul acesta, în februarie, dorința mi s-a îndeplinit. Auzisem numai lucruri wow despre țara aceasta atât de fascinantă. Până să ajung să pășesc pe pământ cubanez și să dau piept direct cu atmosfera de acolo și cu stilul acela de viață, îmi construisem în minte, tot felul de imagini. E normal să fie așa, vedeam, auzeam tot felul de povești, am citit  diverse păreri și involuntar mi-am construim o anume imagine despre această destinație. Cu toate că mai trecusem odată prin aceeași experiență, în cazul Thailandei, când am fost oarecum dezamăgită, am pornit la drum cu câteva așteptări de la Cuba, cu dorințe și curiozități. Prea multe chiar. Ce-i drept și niște prejudecăți.

Nu știu dacă și vouă vi se întâmplă asta, dar în cazul meu, da. Cert este că, după ce m-am întors din Cuba, percepția îmi era total diferită, iar tot ceea ce-mi imaginasem eu, era din o cu totul altă poveste.

Probabil sunteți mulți cei care încă visați la o vacanță în exotica insulă, cu iz de trabuc autentic, faceți planuri și vă construiți imagini despre ceea ce se întâmplă acolo. Una este să ne imaginăm și alta este să ne confruntăm cu realitatea. Tocmai de aici și ideea acestui articol:

 

Ce așteptări să nu ai de la Cuba?

 

Am plecat cu multe așteptări, multe dintre ele mi s-au confirmat, dar probabil mult mai multe s-au dovedit a fi doar așteptări. În continuare, voi dezbate acest subiect și vă voi povesti, cu exemple concrete, ce anume credeam eu despre Cuba, iar la fața locului, am constatat că nu-i deloc așa.

 

Nu vă așteptați de la Cuba c-ar fi ieftină

Asta n-a fost chiar o noutate, aveam deja idee despre care sunt prețurile practicate, pentru turiști, dar unele chiar m-au șocat. Și mereu mă întrebam: cum e posibil ca într-o țară atât de săracă,  să existe prețuri atât de mari?

Am dedicat un articol separat bugetului necesar pentru un sejur în Cuba, unde v-am povestit cam ce-a însemnat vacanta mea de două săptămâni în Cuba.

Citește și : Buget pentru Cuba

Mă informasem înainte despre costuri, am plecat cu portofelul plin, dar ce să vezi….socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea de acolo. Păi să vă dau câteva exemple la prima mână: închirierea unei mașini costă mai mult de 80-90$/zi, închirierea unei bărci pentru pescuit, 4 persoane, 5 ore costa 440$; o cursă cu taxiul de la aeroport în centru Havanei este cel puțin 30$, o masă decentă, nu la un restaurant local particular costă cel puțin 25-30$/pers.

Nu trebuie uitat însă faptul că-n Cuba există două monede: pesos covertibil(CUC) și pesos nacional(CUP).

1 CUC = 25 CUP

Iar noi turiștii… clar pesos convertibil folosim, care pesos este egal cu 1$. Vedeți voi? Eu, pentru că-s turist, plătesc de 25 de ori mai mult decăt un cubanez pe același kilogram de banane.

 

Mâncarea este încă raționalizată

Înainte de a ajunge în Cuba, nici nu-mi puteam închipui c-aș mânca altceva, cât voi sta acolo, decât pește, fructe de mare, fructe și legume proaspete. Și că o să beau numai cocktailuri, chiar și dimineața în loc de cafea. Glumesc! Mâncarea este aproape inexistentă în Cuba, oamenii aceia stau la cozi pentru a-și lua alimentele necesare, am văzut cozi pretutindeni. De câțiva ani, statul cubanez a liberalizat așa-zisele paladares –  restaurante private, de familie, cu maximum 12 locuri. Da, într-adevăr la aceste restaurante, mâncarea este mai ieftină, dar nici nu prea ai din ce alege. Meniul nu este prea diversificat, proprietarii cu greu reușesc să facă rost de toate ingredientele necesare.

Iar peștele și fructele de mare, aproape că nu există. Ai spune mai degrabă că ești într-o țară continentală, fără nici o deschidere la mare/ocean. Cuba nu deține o flotă de pescuit, cubanezii neavând nici vreo preocupare anume cu această activitate. În general am mâncat pui, porc, fasole, paste și orez. Aceasta este mâncarea de bază din Cuba. Prin toate restaurantele din Havana, se găseau fileuri dintr-un pește, mai mult ca sigur importat de prin Mexic sau Venezuela. Gustul era în mod cert al unui pește care nu-i proaspăt. Și Cuba e o insulă, e înconjurată de apă!!!

Unde-s fructele?

Nici cu fructele, lucrurile nu stau prea bine. Nu-mi venea să cred că în toată Havana, în 5 zile n-am găsit în nici un loc să beau un fresh de portocale. Era suc din cutie, dar ei spuneau că-i fresh. Nu era sezonul, într-adevăr am văzut eu ceva mai târziu că livezile erau goale. Se terminase recolta. De abia când am ajuns în Varadero, în fiecare dimineață, la mic dejun, aveam fresh făcut pe loc. Îmi amintesc c-am cumpărat câteva portocale de la o tarabă de pe stradă, dar nu le-am putut mânca. Erau acre și pline de sâmburi.

Am văzut carne la vânzare, pe cartelă bineînțeles, într-un fel de magazine, în niște condiții greu de imaginat. Era ținută pe tejghea, la călduri de peste 30°C, în aer liber, în praf și gaze de eșapament. Muștele erau cele mai câștigate din toată treaba asta.

 

Havana

O alimentară, unde se găseau doar sucuri cu pai, sare și încă niște chestii mărunte

Havana

Carne afumată, lângă cea proaspătă pe tarabă. Afară erau cel puțin 30 grade

 

All inclusive-ul este criticat de toată lumea

Dar vedeți voi, în Cuba all inclusive-ul te scutește de grija mâncării și al băuturilor. Răzvan a mai fost cu 10 ani în urmă și-mi spunea adesea: o să vezi tu că n-ai să găsești ce să mănânci! Clar, nu credeam c-o să-i dau dreptate. Făcând împărțeala celor două săptâmâni, să vedem pe unde, cum stăm, am alocat 5 zile și resortului cu all-inlusive din Varadero. Chiar dacă nu credeam că o s-o spun vreodată, aici am mâncat cel mai bine. Nu m-am limitat numai la mesele de aici, am încercat și prin alte părți, dar conceptul trebuie văzut ca și o necesitate.

 

Cuba nu este deloc o țară curată

O să-mi  aduc aminte mereu de ziua în care am plecat în excursie la Vinales, zona pitorească a Cubei. Am petrecut o zi superbă în mijlocul naturii, am avut parte de priveliști idilice. Exact așa cum îmi închipuiam eu  că arată Cuba. Pinar del Rio este partea vestică a insulei, cu întinderi de plantații de tutun și cafea, o zonă agricolă, unde am simțit că m-am întors în timp. În afară de plajele superbe din Varadero, cred că zona aceasta rurală a Cubei mi-a plăcut cel mai mult.

Întorcându-mă spre seară înapoi în Havana, am sesizat cu stupoare cât de poluat este orașul. Din păcate autoturismele și autobuzele acelea vechi, cu care adorăm noi turiștii să ne fotografiem, poluează îngrozitor aerul orașului. Așa mi-am dat eu seama că de fapt tricoul meu alb imaculat, nu mai era deloc alb, iar apa ce-mi curgea din păr când îl spălam era efectiv neagră. Am petrecut 5 zile pline în Havana și de abia așteptam să plec de acolo. Acesta a fost și motivul schimbului de plan, pentru că inițial, trebuia să mai revin pentru ultimele două nopți în capitală. Am preferat să mai rămân două zile în plus la Varadero, să mă bucur de plajă, de apele superbe turquoise ale oceanului, decât să mai respir aerul acela atât de poluat din Havana.

Străzi murdare

Dar în afară de mediul contaminat, am avut momente în care am rămas șocată de mizeria de pe străzi. Fără să exagerez cu nimic, mergând pe străduțele Havanei, eram nevoită să ocolesc mormane de gunoi menajer, ape ce se scurgeau de nu știu unde, sau să-mi țin respirația când treceam pe lângă vreo alimentară unde se vindea carne. Nu știu voi ce experiențe ați avut anterior, dar pe mine mizeria m-a oripilat. Și culmea este că ei, cubanezii, n-au nici un stres, socializează lângă mormanele de gunoi, copiii se joacă desculți prin zoaiele de pe străzi. Ce mai, cubanezii sunt cam leneși.

Lipsa investițiilor se simte pretutindeni, clădirile sunt majoritatea într-o avansată stare de dezintegrare și mă mir cum de mai sunt pe verticală. Au noroc de faptul că-n zonă nu prea este activitate seismică.

Să nu credeți că numai în Havana este această situație! În Trinidad oamenii par ceva mai gospodari și-și văd de treburile lor gospodărești. Dar apele din canalizări se revarsă pe străduțele pietruite, iar clădirile vopsite în culori de-ți iau privirea, stau să cadă la prima scuturătură.

Havana

Havana

Havana - ce-asteptari-sa-nu-ai-de-la-cuba

 

Nu vei putea fi live pe Facebook toată ziua!

Ba chiar, aproape deloc. Așteaptă-te la o cură de detox digital! În Cuba, internetul este cu porția. Dar bine că există și așa! Pentru a te putea conecta la online, vei avea nevoie de o cartelă prepay, pe care o poți cumpăra de la chioșcurile Etecsa, ori de la bișnițari, la supra-preț. Dar dacă ai nevoie, cumperi oricât ar costa, pentru că altă variantă nu există. Și nu cred că te încumeți să folosești datele mobile în roaming. Oficial, aceste cartele sunt la 1$ = 1 oră sau cu 5 ore de internet cu 5$. Eu n-am găsit decât de 1$, iar mai multe de 3 odată nu poți lua. Uneori mi s-a cerut pașaportul.

Odată ce ai intrat în posesia unei astfel de cartele, va trebui să găsești și un router Wi-Fi la care să te conectezi. În general aceste locuri sunt prin parcuri, piețe sau hotelurile mai mari. Îți vei da seama ușor care sunt, pentru că vei vedea mulțimi de oameni cu nasul în telefoane. Se întâmplă adesea ca rețeaua să fie supra-solicitată și să nu poți nici măcar să deschizi email-ul. Aici am învățat și eu o treabă: pentru eficientizare, îmi pregăteam postările pentru Facebook dinainte, iar atunci când aveam conexiune mi le încărcam. Să nu uitați să vă deconectați de fiecare dată când terminați, pentru că altfel, se consumă din minutele atât de prețioase aici, în Cuba. Și nu se găsesc întotdeauna cartele.

În plus de problema asta, eu am avut încă una, pentru că nu m-am putut conecta la absolut nici un router Wi-Fi din Cuba. Telefonul meu Samsung n-a vrut și pace. Nu le detecta.

 

Cuba

 

Din păcate Cuba nu înseamnă doar trabucuri, rom și plaje exotice

Am spus-o în repetate rânduri și o s-o repet mereu: în spatele acelei imagini de țară exotică, unde oamenii merg pentru peisaje autentice, cocktailuri, rom si trabucuri adevărate, mașini de epocă, care îți iau ochii, în Cuba se regăsește la orice pas o sărăcie lucie. Clădirile lăsate în paragină, școlile rurale care semănau mai degrabă cu niște grajduri cu șipci la geam, mașinile vechi care scot fum din țeava de eșapament de zici că i-a luat foc un cauciuc, străzi mizerabile, toate contribuie la o imagine hidoasă a acestei insule exotice.

Havana - Cuba - ce-asteptari-sa-nu-ai-de-la-cuba

Havana – Cuba

 


Multă lume m-a întrebat dacă aș mai reveni curând în Cuba. M-am cam fâstâcit cu răspunsul de fiecare dată, dar clar inclinam balanța mai mult spre nu. Nu este un “nu” categoric, mi-a plăcut enorm experiența, mi-o doream de atâția ani, dar totuși, nu este o destinație pe care s-o revăd în viitorul apropiat. Mi-ar plăcea să revin peste vreo 20-30 de ani și să simt schimbările. Sper că vor fi unele!

Iar Cuba nu este o destinatie la îndemâna oricui. Spun asta pentru că e cam dificil să-ți organizezi un sejur pe cont propriu, din tot felul de motive de care m-am lovit. O să încerc să le detaliez într-un alt articol.

Dacă îți surâde ideea unei vacanțe în exotica insulă, îți recomand s-o încerci. Va fi altceva, decât oricare altă destinație. Mai multe articole despre același subiect găsești aici:

 

Cuba – primele impresii

Excursie de-o zi la Vinales – Pinar del Rio

Havana – informații utile

Spre Trinidad cu autocarul din Havana

Buget pentru Cuba

Bagajul pentru Cuba

 

Călătorii faine să aveți! ♥

 

 

 

 

2 Comments

  • Almona

    28 iunie 2018 at 21:00

    Foarte interesant articolul. Sincer, chiar îl așteptam . Nu mă miră că alimentarele sunt goale, că sunt cozi și că străinii plătesc mai mult decât băștinașii. În fond, e o țară comunistă cum a fost și România până nu demult. Așa era și la noi înainte de 1989 și puțin după, prin 1992. La hoteluri, pe litoral, erau prețuri diferențiate la recepție pentru români și străini. În magazine bătea vântul și erau cozi interminabile, iar în hotelurile unde erau străini erau de toate. Dar plăteau pe măsură.

    Răspunde
  • Angela Călătorește

    28 iunie 2018 at 21:24

    Îți mulțumesc Almona! Este bine să cunoaștem toate fețele unei destinații la care râvnim și tocmai de aceea am și scris acest articol. Mă simt oarecum și datoare față de cei care își dorec cu ardoare să viziteze Cuba, așa că voi face și un articol cu motive pro-Cuba. Din ce constat eu acum, după 14 articole n-am vorbit prea mult de bine…. Dar asta e realitatea și n-am nici un motiv s-o trunchiez… 🙂

    Răspunde

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

UA-80424723-1