A trecut ceva timp de când m-am întors din Cuba și iată că n-am terminat încă să vă povestesc tot ce-am experimentat acolo. Multe guri spun despre Cuba că e o destinație unică, cum alta nu mai există în lumea. Și tocmai această unicitate atrage tot mai mulți turiși să o viziteze. Dar când vine timpul pentru pregătirea bagajelor, ce să vezi? Durere mare, pentru că așa cum prea bine știți, în Cuba rafturile magazinelor sunt aproape goale iar tot ce găsești prin ele, sunt de producție locală. Importul este aproape inexistent, embargoul existând în continuare. De obicei îmi pregătesc valiza pe ultima sută de metri, dar cu bagajul pentru Cuba, este o cu totul altă poveste.
Primul sfat: Începeți cu întocmirea unei liste!
Oricât de eficient ai fi, crede-mă, pentru Cuba e nevoie de pregătire temeinică. Indiferent de perioada pe care o vei petrece pe insulă, trebuie să iei de acasă diverse lucruri pe care, în mod normal nu le-au lua. Începând cu banalele produse de igienă, continuând cu trusa de medicamente absolut indispensabilă și terminând cu dulciurile pentru copiii localnicilor. Pentru mine, împachetarea a durat câteva zile, dar pregătirea acestora cu mult mai mult. Răzvan mă întreba mereu: dar te mai întorci?
De felul meu, sunt mai precaută și încerc să anticipez și să previn eventualele situații neplăcute. Nu prea îmi plac surprizele, iar într-o țară așa cum este Cuba, nu mi-aș fi dorit să încep să caut un antibiotic. Decât să am nevoie de nu știu ce lucru și să nu am de unde să-l iau, mai bine îl car degeaba. În Cuba, pe asta am mizat!
Au fost multe lucruri pe care a trebuit să le iau din România, iar pentru a nu uita ceva, o listă s-a dovedit a fi imperios necesară.
Probabilitatea ca lista întocmită de mine să nu se potrivească cu necesitățile voastre, e foarte mare. Dar e un bun punct de plecare. Și mie mi-au fost utile sfaturile pe care le-am găsit pe internet. Așadar, în cele ce urmează o să vă povestesc ce am pus eu în 23 kg de bagaj, pentru 2 săptămâni, pentru 2 persoane. La întoarcere, culmea au fost mult mai multe. Deși nu prea ai ce să cumperi de pe acolo, trabucurile și romul sunt THE BEST!
Ce pregătim în bagajul pentru Cuba?
În funcție de tipologia ta de turist, este clar că bagajul tău va diferi puțin de al meu. Poate tu călătorești cu rucsacul în spate, în schimb eu prefer să am un troller. Poate tu vei sta o lună, eu am stat două săptămâni. Poate că tu nu folosești cosmetice, eu nu mă pot despărți de o parte din ele. De la sine înțeles, în funcție de scopul șederii noastre în Cuba, durata acesteia, dar și felul în care călătorește fiecare dintre noi, împachetatul va lua sau nu, timp și spațiu mai mult.
Așadar, pentru 2 persoane, timp de două săptămâni, am avut o valiză ce-a cântărit 23 kg, plus un rucsac mic și-o poșetă, ca bagaje de cabină. De multe dintre lucruri, nici nu m-am atins, o parte le-am lăsat acolo și tot m-am întors acasă cu aproape 40 kilograme. 🙂 Bine că am luat o geantă de voiaj, de acasă, de rezervă, pe care am împachetat-o bine, la fundul valizei.
Cuba este o țară foarte permisivă din punct de vedere vestimentar, așa că fetelor, nici o grijă la împachetat!
Pregătiți cele mai frumoase rochițe, cele mai scurte fuste colorate pe care le aveți, cele mai sexy costume de baie!
Îmbrăcămintea
Pentru ea:
–rochii, fuste, pantaloni scurți, maieuri, topuri, bluzițe vaporoase, etc. Oricâte credeți voi că vă vor fi necesare. Fără reguli, fără restricții! Calculați să aveți câte o ținută pentru fiecare zi petrecută acolo. Să aveți grijă la materiale, nu luați lucruri sintetice, nu le veți putea purta. Umiditatea este la cote maxime în Cuba, veți simți cum transpirați, stând pe loc, nefăcând nimic. Indiferent de perioada în care veți merge, temperaturile sunt ridicate, soarele e sus pe cer, la locul său mereu, iar nivelul de umiditate va fi mereu crescut.
– o rochie de seară ceva mai elegantă, pentru ieșirile în oraș.
-o pereche de pantaloni lungi din mătase ori in, colorați și lejeri. În nici un caz blugi!
–costume de plajă, pălării, pareo, eșarfă subțire
Pentru el:
– pantaloni scurți, bermude, șorturi, tricouri din bumbac, cămăși subțiri. La fel ca și-n cazul fetelor, aveți grijă la materialele din care sunt făcute hainele. Fiind foarte cald și umiditate excesivă, veti transpira chiar și la umbră, așa că fiți siguri că aveți suficiente tricouri/pantaloni scurți. Dacă aveți unde să vi le spălați, cu atât mai bine!
– slip/șort pentru baie, pălărie/șapcă
-o cămașă, două, ceva mai elegante, pentru seară, pentru plimbările prin oraș. În Havana e musai să faceți un tur al centrului orașului la ceas de seară, să vă așezați la o terasă, să beți un rom și să pufăiți un trabuc.
– o pereche de pantaloni lungi, subțiri, pentru seară.
Încălțămintea
Atât pentru ele cât și pentru ei, articolele de încălțat sunt foarte importante și de ele vor depinde plimbările voastre. Veți petrece mult timp mergând pe jos și contează mult să aveți încălțări comode. Așa că cele mai potrivite articole de încălțăminte vor sandalele. De preferat fără tocuri (pentru fete) și din materiale cât mai bune. Nu vă aventurați să împachetați încălțări noi, pe care nu le-ați mai purtat înainte. Am avut două perechi de sandale, pe care le-am purtat atât ziua cât și seara, le-am asortat în funcție de ținută. Pentru plajă, o pereche de șlapi, iar pentru excursii și deplasările dintre orașe, puteți lua să aveți o pereche de pantofi sport ori espadrile.
La capitolul încălțăminte, luati de acasă, nu vă așteptați să găsiți acolo. N-am văzut magazine ale mărcilor cunoscute, singurele locuri fiind cele unde se vând suvenire. Cubanezii lucrează manual multe articole din piele, dar cât de comode or fi…nu mă pot pronunța.
Diverse accesorii
Mi se întâmplă tot timpul să iau cu mine bijuterii și să nu le port. Când m-oi învăța să le las acasă? Fiind foarte cald, atât ziua cât și seata, n-am suportat nimic la gât sau pe mâini. Până și la inele și cercei am renunțat. Și în Cuba se găsesc tot felul de bijuterii pe care le puteți cumpăra ca și suvenire, dar le și puteți purta acolo. Mi-am cumpărat de aici un set de perle naturale foarte frumoase și încă aștept ocazia să le port 🙂
O să vă povestesc într-un articol separat despre ce-am cumpărat din Cuba.
Pentru ieșirile în oraș, luați o geantă colorată, versatilă, pe care o puteți asorta la mai multe ținute. Încă una pentru seară și un rucsac pentru deplasările mai lungi. Nu uitați că e foarte cald și alegeți genți care să nu vă incomodeze.
Eu nu-mi iau niciodată prosoape de plajă de acasă, sunt prea mari și ocupă mult loc. Prefer să le folosesc pe cele din hotel, sau îmi cumpăr eventual unul, pe care nu-l mai iau acasă.
Ochelarii de soare trebuie să se găsească musai în bagajul pentru Cuba! Soarele este puternic și ar fi bine să aveți unii cu protecție foarte bună!

Cubanezele sunt foarte relaxate din punct de vedere vestimentar, indiferent de vârstă sau de numărul kilogramelor
Medicamente
Farmaciile din Cuba sunt aproape goale, la fel ca și rafturile magazinelor. Așa că aprovizionați-vă bine cu medicamente, chiar și din acelea pe care nu le folosiți de obicei. Începeți cu un banal paracetamol sau ibuprofen pe care să-l puteți folosi în cazurile insolatie sau febră și continuați cu medicamente din toate categoriile: pentru indigestii, diareee, constipație, diverse alergii, antibiotice cu un spectru mai larg, dezinfectanți, plasturi, pastile pentru rău de mișcare dacă vă știți cu probleme, eventual niște suplimente alimentare, vitamine. Toaletele sunt destul de murdare prin Cuba și ar fi indicat să aveți tot timpul cu voi un gel antibacterian, șervețele umede și uscate, chiar și folie protectoare pentru WC-uri.
Pentru plajă, luați-vă de acasă loțiune pentru protecția solară, atât pentru corp, cât și pentru față, cu factor de protecție cât mai mare. Să vă luați și o loțiune pentru arsurile soalare! Nici n-o să vă dați seama când vă prinde soarele si n-ați vrea să suferiți de pe urma lor. Un gel răcoritor, care calmează senzația de usturime v-ar fi util.
Peste tot citisem că loțiunile și spray-urile împotriva țânțarilor, ar trebui să nu lipsească. Ori în februarie nu sunt țânțari, ori nu am fost eu în zonele unde sunt ei. Bine, eu vin din Deltă, unde chiar sunt țânțari, iar unu-doi, sunt insesisabili pentru pielea mea. Puneți și un aparat pentru cameră, din acela cu pastile. Să fie!
În caz că și voi vă confruntați cu aceeași problemă ca mine și nu puteți dormi în avion, luați preventiv din România, de la farmacie, câteva pilule, pe bază de plante care să vă ajute în această problemă. Eu am putut dormi abia după 40 și ceva de ore, de când plecasem de acasă. Nici măcar în cele aproape 14 ore de zbor n-am putut dormi. Iar în Cuba, pastile pentru somn…nu există. Am căutat peste tot, nici măcar în aeroprot nu erau.
Cosmetice și produse de igienă personală
Aici e aici, pentru că oricât de mult mă străduiesc să împachetez cât mai puține, tot se adună. Iar pentru Cuba am luat de toate. Am tot întrebat și eu în stânga, în dreapta, am citit, iar toate sfaturile spuneau același lucru: luați-vă tot ce trebuie! Bine, n-aș fi murit fără șamponul sau balsamul de păr din România, aș fi găsit și acolo ceva, dar de producție locală. Am preferat să-mi iau orice: șampon, balsam, gel de duș, cremă de corp, ulei de cocos, ulei de măsline, antiperspirant, etc.
Despre produsele de make-up, ce pot să spun? Fiecare, după necesitate. Folosiți un fond de ten cu factor de protecție solară, dar în același timp să fie rezistent și matifiant. Repet, umiditatea este excesivă în Cuba, iar un fond de ten normal nu va rezista până seara. Încercați să folosiți cât mai puține farduri, este foarte cald, iar peste zi nu vor mai avea același aspect.
Nu vă bateți capul prea mult nici cu întinsul părului. Placa de păr nici n-ar mai trebui s-o luați, pentru că o cărați degeaba. E atât de cald, oricum transpiri și n-are rost să vă chinuiți cu întinsul.
Dulciuri și suvenire pentru localnici
Dulciurile au fost pe listă încă de când am început să mă gândesc la bagajul pentru Cuba. Am cărat cu mine vreo 5 kg de dulciuri din România, pe care le-am împărțit localnicilor. V-am povestit aici despre reacțiile lor.
Cum în prima parte a vacanței mele din Cuba, m-am cazat acasă, la localnici, le-am dus câte un suvenir gazdelor. S-au bucurat mult să guste din nucile umplute de la Art& Craft sau din trufele de ciocolată. În afară de acestea, am mai luat și o mulțime de bomboane, ciocolată și napolitane glazurate.
Puneți în bagaj câte o mică atenție gazdelor voastre, se vor bucura enorm. Pe oriunde veți merge, veți întâlni copii, care se vor bucura din tot sufletul să primească bomboane de la turiștii străini. N-ar strica să aveți mereu la voi câte ceva pentru cubanezi. Vor fi recunoscători de asemenea să primească produse de igienă, precum: săpunuri, șampoane, haine sau încălțări. La sfârșitul sejurului n-ar fi rău să donați din lucrurile pe care nu le mai folosiți. Aș fi făcut și eu asta, doar că vacanța mea s-a sfârșit la Varadero, unde nu-s decât hoteluri, așa că n-am avut cui să le dau.
Gadgeturi
Internetul este aproape inexistent în Cuba, așa că n-are rost să vă luați laptopul. Pur și simplu vă va fi nefolositor. Un telefon sau cel mult o tabletă, vă este suficient pentru a vă conecta la rețeaua WI-FI. Pentru a vă putea conecta la internet, va trebui să vă cumpărați o cartelă răzuibilă, cu user și parolă, să mergeți în locurile special amenajate și să vă conectați cu device-ul vostru la rețeaua Wi-Fi. Vă veți da seama ușor care-s acele locuri, pentru că veți vedea grupuri de oameni, cu nasul în telefoane. Spre exemplu, cu telefonul meu nu m-am putut conecta deloc, la nici un router. Noroc de telefonul lui Răzvan. Mi-a fost destul de greu să stau două săptămâni fără telefon și cu internet când și când.
Luați-vă aparatura necesară pentru fotografiat și asigurați-vă că aveți suficientă memorie la acestea. În Cuba, astfel de gadgeturi nu prea există, am văzut un singur magazin cu aparate foto, cred că prin Havana, pe undeva.
Selfie-stick-uri, încărcătoarele necesare
În Cuba se întâlnesc două tipuri de prize: de tip european și american. În general hotelurile internaționale le au pe ambele modele, dar dacă veți sta la localnici, asigurați-vă că puneți și un adaptor de priză american. Și încă ceva: prizele au voltaj fie de 110V, mai rar de 220V.
Cam acestea ar fi lucrurile necesare ce-ar trebui să le împachetați în bagajul pentru Cuba. Bineînțeles nevoile noastre sunt diferite, preferințele de asemenea și implicit unii vom avea nevoie de alte lucruri decât ar avea alții. Dar în linii mari, în afară de articolele de îmbrăcăminte și încălțăminte necesare fiecărui om în parte, medicamentele, produsele de igienă personală și suvenirele ar trebui să fie musai în valiza voastră. Am am luat și un tirbușon cu mine, mă gândeam să beau un vin cubanez, dar ce să vezi…cubanezii nu fac vinuri.
V-am spus ce lucruri să împachetați, dar n-ar fi rău să știți dinainte și cam ce să luați de acolo. Știți voi, trabucuri, rom, lichioruri…
Pe curând!
Mai multe articole despre Cuba:
Excursie de-o zi la la Vinales – Pinar del Rio
Trinidad – fermecătorul oraș colonial al Cubei
Atracții turistice și activități de neratat în Havana
Două săptămâni fără telefon și internet când și când