fbpx

Newsletter

Alătură-te celorlalți 4.084 de abonați

  • Home
  • /
  • DESTINAȚII
  • /
  • e-visa pentru India va costa 10$ în extra-sezon (lunile aprilie-iunie)
e-visa pentru India costă 10$

e-visa pentru India va costa 10$ în extra-sezon (lunile aprilie-iunie)

Pentru a stimula industria turistică, autoritățile indiene au introdus o nouă măsură care vine exact cu acest scop. Pentru lunile aflate în extra-sezon turistic aprilie, mai și iunie, e-visa pentru India va costa 10$, pentru șederile de până în 30 de zile. Aceeași viză, pentru lunile iulie-martie, costă 25$. India se află încă în topul listei mele cu destinațiile la care încă visez și sper ca acest lucru să se întâmple cât mai curând. India este destinația mea de vis, de mai bine de 10 ani.

 

India oferă viză turistică electronică pentru cetățenii a 113 de țări, din toată lumea, printre care și România, încă din 2016. Și se pare că viza este foarte ușor de obținut. Formularul pare destul de intuitiv și sunt sigură că în cazul în care te blochezi pe undeva, imediat găsești și deslușirea.

 

Condiții necesare obținerii vizei electronice pentru India:

-intri pe site-ul e-visa India; aici completezi  formularul cu toate informațiile necesare. Vei găsi acolo și un ajutor cu ce anume trebuie să completezi

– o fotografie tip pașaport în format electronic, pe care va trebui s-o atașezi în formular

– plătești e-visa online, cu cardul de credit sau de debit și o primești prin email, în termen de aproximativ 4 zile. Recomandat ar fi să aplici cu măcar o săptămână înainte

– ai nevoie de un pașaport electronic valabil minimum 6 luni de la data când urmează să intri în India și să aibă două pagini complet goale

– un bilet de avion dus-întors pentru a demonstra data intrării, respectiv a ieșirii din India

 

Se pare că exemplul Thailandei de a renunța la taxa de viză pentru extra-sezon (aprilie – iunie), prinde mai mulți adepți și iată că India vrea  și ea să stimuleze turismul în afara sezonului turistic (iulie-martie). India nu renunță de tot la taxa vizei ca-n cazul Thailandei (a nu se face confuzie că nu mai e obligatorie viza!!!) și scade valoarea acesteia.

Astfel:

e-visa turistică pentru India costă 10$ pentru turiștii care vor să viziteze țara în lunile aprilie, mai, iunie

 

  • e-visa pentru șederi mai mici de 30 de zile (short term) cu două intrări, pentru extra-sezon costă 10$
  • e-visa pentru șederi mai mici de 30 de zile, cu două intrări (short term), pentru plin sezon turistic, costă 25$
  • e-visa cu o valabilitate de 1 an de zile (medium duration), cu multiple intrări, costă 40$
  • e-visa cu o valabilitate de 5 ani de zile(long term), cu multiple intrări costă 80$. Perioada maximă a unei șederi este de 90 de zile continue

 

Lista completă a țărilor eligibile pentru viza turistică electronică o găsiți aici.

 

Atenție!

e-visa mai este supusă unor condiții! Aceasta nu este valabilă decât dacă intrați și ieșiți în/din India prin unul dintre aeroporturile și/sau puncte de trecere terestră sau porturi maritime. Lista completă a acestor puncte de control, o găsiți aici.

 

e-visa pentru India va costa 10$

 

Iată că lucrurile se simplifică din ce în ce mai mult printr-o mulțime de locuri din lumea aceasta. Călătoriile încep să fie facilitate prin tot felul de astfel de măsuri, ceea ce nu poate să ne bucure. Desigur! Îmi doresc mult să ajung în India și știu c-o să ajung odată aici, numai astrele să se așeze favorabil. Ehh și să găsesc resursele de toate felurile necesare. Toate la timpul lor!

 

Citește și:

My bucket list: locurile pe care vreau să le văd neapărat în viața asta

 

 

Călătoriți! Călătoriți! Călătoriți!

*sursa foto top: Imagine de Cuyahoga de la Pixabay

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

UA-80424723-1
%d blogeri au apreciat: