Zvonuri precum că vor fi reluate cursele de feribot între Hurghada și Sharm el Sheikh, au tot circulat prin online încă de când s-a decis suspendarea lor, în urmă cu mai bine de 2 ani. Sau mai bine spus, se spera ca decizia aceasta să fie regândită într-un mod mai eficient. O fi bine, o fi rău? Vom vedea… Dar cert este că din 16 noiembrie feribotul Queen Nefertiti va sprinta între cele două stațiuni de la malul Mării Roșii. Doritori vor fi sigur, să sperăm doar că prețurile cam piperate să nu-i sperie prea mult pe viitorii posibili pasageri.
Cu feribotul între Hurghada și Sharm el Sheikh
După o pauză de 2 ani, nava rapidă Queen Nefertiti va reface legătura pe apă între Peninsula Sinai și partea continentală a Egiptului. Decizia se vrea a fi una cu intenții constructive pentru infrastructura și turismul egiptean, aflat în revenire după evenimentul nefericit din 2015, când un avion rusesc cu 224 de oameni la bord a fost doborât de-o bombă, în nordul Sinaiului.
Semne că aceste curse vor fi reluate tot existau, peste tot pe unde întrebam, mi se spunea: curând. Adevărul e că am vrut de câteva ori să ajung în Sharm, aflându-mă prin Hurghada, însă nu găseam nici o variantă convenabilă. Să ajungi pe cale rutieră e un chin, iar cu avionul n-am găsit niciodată zboruri mai ieftine de 200€. Or fi, nu zic nu, dar eu n-am găsit pentru când mă interesa pe mine. Și așa că am tot amânat. Sper să revin și eu în Sharm, după o pauză de… aproape 6 ani.
Acum sper ca aceste curse să fie susținute și să-și scoată cheltuielile, altfel sigur vor fi stopate.
Program și prețuri feribot între Hurghada și Sharm el Sheikh
Luni:
- Hurghada – Sharm el Sheikh: 16:00 – 18:30
Miercuri:
- Sharm el Sheikh – Hurghada: 03:00 – 05:30
- (retur) Hurghada – Sharm el Sheikh: 21:00 – 23:30
Joi:
- Sharm el Sheikh – Hurghada: 18:00 – 20:30
Sâmbătă:
- Hurghada – Sharm el Sheikh: 04:00 – 06:30
- (retur) Sharm el Sheikh – Hurghada: 18:00 – 20:30
Update 21.11.2019
Până la 31 ianuarie 2020, prețurile vor fi cu 15% mai mici decât cele afișate. Decizia celor de la Arab Bridge Maritime se pare că vine ca un “cadou” pentru sărbătorile de iarnă. Sau cel puțin aceasta este explicația oficială. De fapt, tind să cred că de vină sunt prețurile mari și lumea nu se îngrămădește. (sursa informație: egyptindependent.com)
Ehh dacă e s-o spun din punctul meu de vedere, programul curselor este unul cel puțin ciudat. Dar (poate că) știu ei cum e mai bine. O fi gândit în așa fel încât să favorizeze mai mult turismul de-o zi, între cele două stațiuni. Să spunem că miercurea pleci din Sharm la ora 3 dimineața, ajungi în Hurghada la 5.30, iar până seara când pleacă feribotul înapoi spre Sharm, la ora 21, să ai timp să ajungi la Luxor, să vizitezi și să te întorci. Gândindu-mă așa cum aș fi eu interesată, da aș pleca din Hurghada să spunem sâmbătă la 4, aș umbla puțin prin Sharm, iar seara m-aș întoarce în Hurghada. E bine că există opțiuni, chiar aș lua în calcul și pentru mai multe zile. Să vedem!…
Durata unei curse e de două ore și jumătate. Timp nemaipomenit de a citi o carte sau a face schimb de idei cu ceilalți pasageri.
Citește și:
10 cărți de călătorii care-ți vor stârni dorul de ducă
Dar ce spuneți de prețuri?
Tarife pentru pasageri:
Hurghada – Sharm el Sheikh (sau invers):
- pentru egipteni 700 EGP (aprox. 185 lei); pentru copiii sub 2 ani 100 EGP (aprox. 26 lei)
- pentru cetățenii străini: 70$; pentru copiii sub 2 ani 10$
Hurghada – Sharm el Sheikh – Hurghada (sau invers):
- pentru egipteni 1100 EGP (aprox. 290 lei); pentru copiii sub 2 ani 150 EGP (aprox. 40 lei)
- pentru cetățenii străini: 110$; pentru copiii sub 2 ani 15$
Tarife pentru vehicule:
- autoturism – o direcție 1100 EGP (aprox. 290 lei) sau dus – întors 2000 EGP (aprox. 528 lei)
- microbuz – o direcție 1500 EGP (aprox. 396 lei) sau dus-întors 2500 EGP (aprox. 660 lei)
- autocar 20 locuri – o direcție 2000 EGP (aprox. 528 lei) sau dus – întors 3500 EGP (aprox 925 lei)
- autocar 50 locuri – o direcție 2500 EGP (aprox. 660 lei) sau dus-întors 4000 EGP (aprox. 1058 lei)
Condiții și documente necesare:
–biletul de călătorie emis de către Arab Bridge Company ori o agenție parteneră
–pașaport valabil cel puțin 3 luni, în cazul cetățenilor străini. Pentru cetățenii români este necesar pașaport valabil minimum 6 luni de la data intrării pe teritoriul Egiptului și viză turistică (sau diplomatică, după caz) pentru a li se permite întrarea în Egipt.
–viză turistică valabilă. Noi românii primim visa-on-arrival valabilă cel mult 30 de zile, care costă 25$. O să revin cu un articol ulterior despre celălalt tip de viză turistică de maximum 3 luni. Încă aștept emiterea acesteia.
– documente de călătorie valabile internațional, pentru vehicul, acolo unde-i cazul
–împuternicire valabilă, emisă de țara de reședință a fiecărui cetățean străin, pentru copiii de până în 18 ani, neînsoțiți de unul sau de ambii părinți
Dacă vă știți într-o situație mai specială, căutați mai multe informații pe site-ul Arab Bridge Maritime.
Iată și câteva imagini cu nava Queen Nefertiti!
Dacă apreciezi articolul a fi util, nu ezita să-l distribui și prietenilor tăi de pe Facebook! Posibil să fie persoane interesate de aceste informații!
Mai multe articole despre Egipt:
10 experiențe de neratat în Egipt
Unde shimbi bani în Egipt? Cum recuperezi banii “confiscați” de exchange-uri?
Riscuri Egipt. Iată care sunt acestea, dacă vrei să vizitezi Egiptul!
2 Comments
Maryanna_Nastase
16 decembrie 2019 at 15:52Cam „piperat“ tariful…
Pentru Peninsula Sinai aș alege tranzitarea Israelului. Prețurile biletelor de avion sunt relativ mici pentru ruta București – Eilat iar de acolo ( direct din aeroportul Ramon ) există un bus care te duce la graniță ( Taba ), plătești doar o taxă de tranzitare a Israelului ( aproximativ 120 shekeli ) iar dacă faci dovada că rămâi exclusiv în peninsulă nu plătești nici viza pentru Egipt.
Angela Călătorește
18 decembrie 2019 at 13:05Aceeasi parere o am si eu, intr-adevar piperat pretul. Si uite-asa cum ai spus tu, vizitezi doua tari dintr-o lovitura. Multumiri pentru informatie!