Newsletter

Alătură-te celorlalți 4.540 de abonați.
10 locuri must see în Egipt

10 locuri must see în Egipt

Am lipsit puțin de pe aici, iar în tot acest timp m-am tot gândit despre ce am omis eu să scriu și bineînțeles am tras cu ochiul printre căutările voastre, aici pe blog. Așa am constatat că am o mulțime de articole despre Egipt (nu mai puțin de 54 🙂 ), dar n-am făcut până acum nici un top al acelor locuri pe care le-am văzut și pe care-mi doresc să le revăd. Altfel spus, acele 10 locuri must see în Egipt, pe care, le-aș recomanda cuiva care urmează să ajungă aici pentru prima dată. Desigur, locuri demne de interesul nostru sunt foarte multe și nu veți reuși să le vedeți pe toate în timpul unui singur sejur, decât poate dacă acesta s-ar întinde pe măcar o lună de zile.

Egiptul nu e doar despre stațiuni turistice, resorturi all inclusive la Marea Roșie și leneveală la soare. Egiptul are o mulțime de locuri fabuloase, cu o încărcătură istorică de neegalat, numai disponibilitate din partea noastră să fie.

 

Ai fost degeaba în Egipt dacă n-ai văzut piramidele!

Dacă ați ști de câte ori mi mi-au auzit urechile asta….

Citeam zilele trecute un articol al cuiva care a fost recent în Egipt și povestea aventura prin care a trecut în timpul excursiei de-o zi, din Hurghada, pentru a vizita piramidele. Și m-am amuzat citind următoarea frază: “Să ajungi în Egipt și să nu vezi piramidele este o blasfemie. Ce mai, ai trăit degeaba! Ziceam cu aroganță înainte de plecarea spre Egipt. Acum (…) nu știu dacă aș mai recomanda cuiva experiența. E pentru nervi tari și pentru cei rezistenți la oboseală.” Să nu pierdem din vedere însă tonul ironic din exprimarea celui care-a scris asta!

Eh, blasfemie sau nu, eu a trebuit să ajung pentru a șasea oară în Egipt pentru a vedea piramidele. Știu pe cineva, care de abia la a zecea tură de Egipt a văzut piramidele. Așadar, acolo blasfemie! 🙂

 

 

Top 10 locuri must see în Egipt

 

Ordinea pe listă este oarecum aleatorie și nu reprezintă neapărat ordinea preferințelor mele. De altfel, îmi este aprope imposibil să spun care este locul meu preferat din Egipt. Mdaa, cred că există unul aflat acolo sus în vârful listei, dar vă las pe voi să vă dați seama care-i acela. Așadar, haideți să vedem care sunt acele locuri de neratat în Egipt!

 

1.Piramidele de la Giza

V-am spus, a trebuit să ajung pentru a șasea oară în Egipt ca să ajung și la piramide. Nu sunt eu vreo mare pasionată de istorie, dar când vine vorba de Egiptul Antic, n-ai cum să rămâi nemișcat. Am simțit cum începe să roadă curiozitatea, fiecare părticică din mintea mea și cu cât aflam mai multe, cu atât îmi doream să știu și mai mult. Uite așa m-am ales eu acum cartea Egiptul Secret, a lui Paul Brunton, pe care de abia aștept s-o citesc. O să revin cu siguranță cu o recenzie!

Dar să revin! Piramidele de la Giza sunt în număr de 6: cea mai mare a lui Keops, urmată în ordinea mărimii de cea a lui Khafra, cea a lui Menkhaura și nu în ultimul rând, de altele 3 mai mici, cunoscute și sub denumirea de piramidele reginelor.

 

Piramidele de la Giza

Piramidele de la Giza, una dintre cele 7 minuni ale lumii antice, singurele care s-au păstrat și-n zilele noastre. În dreapta imaginii – piramida lui Keops, cea mare din mijloc – piramida lui Khafra, cea din stânga imaginii – piramida lui Menkhaura; cele 3 mici – piramidele reginelor.

 

Anul acesta, am reușit să ajung la piramide pe cont propriu. În Cairo am ajuns din Hurghada cu autocarul Go-Bus, am rămas două nopți în capitală, unde mi-am luat o cazare centrală foarte aproape de Muzeul Egiptean.

 

Dacă nu aveți suficient timp, puteți opta pentru o excursie de-o zi (și-o noapte) din Hurghada ori din Sharm. Excursia este într-adevăr foarte obositoare, se pleacă din stațiune la miezul nopții, în Cairo ajungi dimineață pe la 8-9, toată ziua se vizitează pe fugă obiectivele turistice de prin Cairo, iar spre seară se pleacă înapoi spre stațiuni, unde veți ajunge tot pe la miezul nopții. Înarmați-vă cu multă răbdare, o carte de citit sau orice altceva care să vă ocupe timpul, iar dacă puteți dormi pe parcursul drumului și vă invidiez pentru asta, nu uitați de o pernă de gât!

Obositor, dar efortul vă va fi răsplătit cu una dintre cele mai râvnite priveliști din câte există în lume: piramidele de la Giza.

 

2. Marele Sfinx de la Giza

Este aproape imposibil să ajungi la piramide și să nu vezi și Sfinxul. Și nu poți ajunge aici fără să-ți faci prea întâlnita poză în care săruți Sfinxul. Mă rog, nu acesta este motivul pentru care trebuie să vii, deși… dar este fascinant să admiri un asemenea monument despre care nu se știe încă, cu exactitate anul construirii. O enigmă rămasă încă neelucidată, în jurul căreia s-au construit o mulțime de teorii, cea mai plauzibilă pentru mine fiind aceea că Sfinxul ar fi fost construit de Kafra, prin anul 2500 î.Hr, după terminarea piramidei acestuia. Marele Sfinx de la Giza are capul unui rege, al lui Khafra pare-se, iar corpul asemnător cu al unui leu.

Marele Sfinx nu impresionează doar prin forma lui, ci și prin dimensiunile lui deloc de neglijat. Partea superioară a monumentului, capul mai exact, pare să impresioneze cel mai mult: 6 metri înălțime și 4 pe lățime, ochii 2 metri înălțime. Nasul și bărbia acestuia lipsesc, cea din urmă fiind expusă la British Museum, în Londra. Sper ca următoarea dată când voi ajunge la Londra, să apuc să vizitez și muzeul.

 

Marele Sfinx de la Giza

10 locuri must see în Egipt

Marele Sfinx de la Giza – 2019

 

3. Muzeul Egiptean din Cairo

Dacă ești pasionat de istorie, arheologie și de tot felul de povești cu mumii și faraoni, Muzeul Egiptean din Cairo trebuie să fie pe primul loc în lista acelor 10 locuri must see în Egipt! Și rezervă-ți o zi întreagă, pentru că muzeul este imens și are o mulțime de exponate! Autoritățile de la Cairo au tot promis de vreo doi ani că îl mută în casă nouă, în apropierea complexului de la Giza, dar uite că nu-i gata. Am vizitat muzeul de două ori și nu m-aș da în lături nici la a treia tură. Locul e fenomenal, ce mai… e unul dintre cele mai mari muzee din toată lumea și găzduiește cea mai mare colecție de artefacte antice egiptene din lume. Următorul, este cel din Torino, pe care sper să-l vizitez curând.

 

Muzeul Egiptean din Cairo. Cuplul princiar Rahotep și soția sa Nofret. Fotografie luată pe furiș din 2015, când nu era permisă fotografierea în interiorul muzeului.

Muzeul Egiptean din Cairo 2019

 

4. Marea Roșie

Marea Roșie este fantastică, ceea ce ascunde în adâncurile ei întrece cu mult imaginația mea de dinainte de a-mi afunda capul. Pe lângă o mulțime de alte motive pentru care m-am îndrăgostit iremediabil de Egipt, Marea Roșie este motivul suprem. Până să ajung prima dată în Egipt, în ianuarie 2011, mai văzusem la televizor imagini cu recife de corali și pești colorați și-mi amintesc că-mi spuneam în gând: așa ceva n-are cum să existe, e făcătură! Cu toate că nu știam să înot și-mi era o frică teribilă de apă, mi-am luat inima în dinți și o vestă de salvare pe mine și m-am avântat  cu masca de snorkeling printre cele mai frumoase recife de corali din câte există în lume.

 

Marea Roșie este pur și simplu fantastică!

În primele dăți, de la apa de mare, mă alegeam de fiecare dată cu o alergie urâtă de tot pe corp. În special pe mâini, aveam pielea buburuzată și niște mâncărimi îngrozitoare. Nu m-am lăsat intimidată de acestea, eu tot intram în apă și după mă ungeam cu Betaderm. Nu-mi lipsea din bagaj!

Între timp, am scăpat și de alergia aceea, dar și de frica de apă. Am învățat și să înot cât de cât. Ba mai mult, am făcut și scuba diving, iar pe deasupra cu toate temerile mele, mi-am luat și certificatul PADI Open Water Diver. Deh… scafandru m-am făcut! Sunt nerăbdătoare să mă dau din nou la fund! 🙂

 

10 locuri must see în Egipt

La 18 metri sub apă!!!! Sentimentul? de nedescris 🙂

10 locuri must see în Egipt

 

5. Hurghada

Hurghada a devenit pentru mine un fel de a doua casă. Este destinația în care am petrecut cel mai mult timp, adunat de-a lungul a celor 7 ture, din 10, în care am ajung în Egipt. N-am fost nicăieri în altă parte, unde să petrec atât de mult timp și cu toate astea să nu mă satur. Și de abia aștept să revin. Hurghada are cam tot ce-mi trebuie să mă facă fericită: vreme însorită tot timpul anului, plaje cu nisip fin, Marea Roșie, piețe printre tarabele cărora aș petrece ore în șir și tot nu m-aș sătura, viață de noapte, atmosferă autentică egipteană, magazine, baruri și restaurante, resorturi de lux, etc, etc…

Am ajuns în Hurghada cu o oarecare strângere de inimă, era pe vremea când îmi rezervam vacanțele prin agenție, iar în perioada în care vroiam, nu se făceau plecări decât spre Hurghada. Mi-a plăcut mult și Sharm-ul, am fost de 3 ori acolo, dar nu s-a lipit de sufletul meu, așa cum s-a întâmplat cu Hurghada. Anul acesta am stat o lună, data viitoare sper mai mult 🙂

Citește și:

Sharm el Sheikh vs Hurghada

 

10 locuri must see în Egipt

Moscheea al Mina – Hurghada

Pe străzile din Hurghada

 

6. Piețele autentice ale Egiptului

Se spune că pentru a înțelege un loc, trebuie să-i cunoști piețele. În Egipt, ca în multe alte țări arabe, piețele reprezintă punctul central al activităților zilnice. Iar egiptenii chiar cunt buni comercianți. Toată familia este implicată în activitatea unui magazin/tarabe și chiar dacă femeile femeile reprezintă partea mai puțin vizibilă a afacerii, să nu vă imaginați că ele nu-s prezente!

Ador să mă plimb printre tarabele atât de atent aranjate, gândite în așa fel încât să nu poți rezista tentației de a cumpăra ceva. Și vă recomand și vouă să încercați această activitate! Pentru Hurghada, piața de pește de lângă Moscheea el Mina, precum și piața de legume și fructe din El Dahar, sunt un must din punctul meu de vedere. O tură printre tarabele acestora, vor fi curcubeu pe cerul gurii! Nu vă dați în lături de la a vă tocmi! Eh, aici este locul perfect unde să vă perfecționați abilitățile de negociatori!

În Alexandria am înțeles că sunt unele dintre cele mai faine și autentice piețe din tot Egiptul. De abia aștept să le iau la rând și să-mi clătesc ochii! Si nu doar atât, pentru că ador să-mi cumpăr legumele și fructele direct de la producătorii locali. Și ce gust au!!!!

 

Piața de pește din Hurghada

El Dahar Market - Hurghada. 10 locuri must see în Egipt

El Dahar Market – Hurghada

El Dahar Market – Hurghada

 

7. Templele de la Abu Simbel – Aswan

De ajuns la Abu Simbel nu este chiar la îndemâna oricui. Distanța este una foarte lungă, din Cairo sunt vreo 1000 km și destul de greu și extrem de obositor de parcurs. Vă spun asta din propria-mi experiență. Dar locul își merită fiecare efort, fiecare kilometru și nerv. Credeți-mă, Templele de la Abu Simbel sunt ceva nemai-întâlnit. Și nu doar templele în sine, priveliștea ce ne-o oferă acestea, ci și povestea mutării acestora. Cine oare n-a auzit despre Templele egiptene de la Abu Simbel, despre povestea dezmembrării și reansamblării acestora cu 65 de metri mai sus și 200 de metri față de locul inițial, ce-a fost ulterior acoperit cu apele lacului Nasser?!

Eh, toate astea s-au întâmplat recent, prin anii ’60, o muncă titanică, ce avea să reprezinte pentru multă vreme, cea mai mare mutare a unui sit arheologic.

Templele de la Abu Simbel – simbolul măreției Egiptului Antic e musai de pus pe lista acelor 10 locuri must see în Egipt!

Am ajuns în Aswan cu trenul de noapte de la Cairo, în care am petrecut nu mai puțin de 14 ore într-un frig cumplit, după care am rămas două nopți în Aswan, iar de aici am închiriat un mini-bus pentru încă vreo 300 km/sens pentru a vedea minunatele temple. Repet, e greu, e obositor, mai ales pentru cineva ca mine, care nu poate dormi, dar a meritat!

Mai există și varianta de a ajunge la Abu Simbel într-un cadru organizat, prin agenție de turism locală sau nu. Rămâne la aprecierea fiecăruia să aleagă.

 

10 locuri must see în Egipt

Marele Templu de la Abu Simbel – cele 4 statui înalte de 20 metri în reprezintă pe faraornul Ramses al II-lea

10 locuri must see în Egipt

Templul Mic de la Abu Simbel – închinat zeiței frumuseții si dragostei – Hathor și reginei Nefertari, prea iubita soție a faraonului

 

 

8. Elephantine Island

Locul acesta mi-a rămas întipărit pe retină și probabil tatuat pe suflet. Este cel mai autentic loc pe care-am putut să-l văd în tot Egiptul, de-a lungul a celor 10 ture în care am fost. Și aici am avut una dintre cele mai vitrege cazări din câte-am avut vreodată, iar cu toate acestea mi-a rămas în suflet.

Elephantine Island este o insulă locuită, aflată în mijlocul Nilului, la Aswan, care în epoca antică servea drept garnizoană la granița sudică a Egiptului, cu vecinii nubieni. În prezent, insula este un obiectiv turistic pentru cei care ajung aici de prin toate colțurile lumii. Pe insulă locuiesc în continuare familii de nubieni, care-și duc traiul în niște condiții greu de imaginat. Și așa cum se întâmplă cam peste tot, contrastul și diferențele dintre lux și sărăcie le vei întâlni negreșit chiar și aici. Pe insulă, alături de așezările nubienilor, se află unul dintre cele mai luxoase hoteluri: Movenpick.

 

10 locuri must see în Egipt

 

9. Luxorul cu ale sale văi și temple

Alături de faimoasele piramide de la Giza, Valea Regilor de la Luxor au devenit embleme ale Egiptului. Este aproape imposibil să cauți undeva informații despre Egipt și să nu fie pomenită Valea Regilor cu al său mormânt al lui Tutankhamon.

La Luxor poți ajunge într-o excursie de-o zi din Hurghada. Să fie clar: la fel de solicitantă și obositoare ca și cea din Cairo. Dar poți opta pentru o ședere mai lungă, de măcar două nopți în Luxor și să-ți acorzi timp necesar să vizitezi pe-ndelete toate obiectivele Luxorului. În Luxor trebuie să vezi musai Valea Regilor! Atenție să nu-ți iei țeapă, așa cum am pățit eu și am fost dusă în Valea Reginelor. Trebuie să ajung și eu, poate anul acesta reușesc. Templul de la Karnak și cel al reginei Hatshepsut sunt alte două locuri pe care n-ar trebui să le ratezi!

Deși îmi doream foarte mult, acesta fiind și motivul șederii de-o noapte de anul acesta din Luxor, plimbarea la răsăritul soarelui cu balonul cu aer cald, a trebuit s-o amân pentru o dată viitoare. Vântul a bătut puternic și nu ne-am putut ridica de la sol. Iată, motive să revin!

 

10 locuri must see în Egipt

Templul lui Hatshepsut – Luxor

10 locuri must see în Egipt

Templul Karnak – Luxor, Aleea cu sfincși

 

10. Alexandria

Nu întâmplător am lăsat Alexandria la final, ci pentru simplul motiv că n-am ajuns până acum aici. Mda, sunt o mulțime de locuri pe care nu le-am văzut, dar mi-am propus să o fac. Am citit o mulțime de lucruri interesante despre Alexandria și de curând am cunoscut-o, ce-i drept doar virtual pe Ramona, o româncă de-a nostră tare simpatică, stabilită acolo și desigur că-mi doresc s-o cunosc și să mă introducă în această parte fascinantă a Egiptului, pe care eu, iată că n-am apucat s-o văd. Sunt o mulțime de locuri de prin jurul Alexandriei pe care-mi doresc să le descopăr, tocmai de aceea, scopul următoarei mele escapade egiptene, este descoperirea Alexandriei. Așa că dacă aveți ceva ponturi pentru mine, le aștept cu mare drag!

 

Bonus!

Sahara!!! Nu puteam să nu pomenesc de Deșertul Sahara! Egiptul este acoperit aproape în întregime de acest deșert uscat, cunoscut fiind cel mai mare deșert din lume. Un safari prin deșert este așadar un must pentru Egipt!

 

Așadar, acesta-i topul meu, topul celor 10 locuri must see în Egipt, un top, care, din punctul meu de vedere merită/trebuiesc văzute musai. Bineînțeles, locuri faine sunt o mulțime, Egiptul are atât de multe de oferit…. Dar gândește-te bine ce vrei să faci și să vezi în Egipt, care sunt locurile pe care ți-ai dori să le vizitezi și stabilește-ți prioritățile. Nu vei reuși să faci tot Egiptul într-o singură săptămână, este imposibil! Este foarte important să știi de la început care-ți sunt așteptările și încearcă să fie unele realiste! În caz contrar te tei întoarce foarte dezamăgit. Și nu cred că-ți dorești asta.

 

Voi reveni curând cu un articol separat cu un top al activităților de merită să le încerci în Egipt și astfel, sper să-ți fac așteptările și planificările mai ușoare.

Dacă ți-a plăcut articolul, nu ezita să-l distribui și prietenilor tăi de pe Facebook! Să afle cât mai multă lume! Știu că sunt foarte mulți cei care-și doresc să vadă Egiptul, dar din cauza unor temeri, mai mult sau mai puțin întemeiate, amână de fiecare dată o escapadă prin tărâmurile faraornilor.

 

Călătorii fascinante să aveți!

 

 

10 Comments

  • Almona

    10 septembrie 2019 at 9:20

    Greu să mă decid care ar fi primul pe listă din cele 10 locuri must see în Egipt. Dar aș miza pe insula locuită de nubieni. Asta după Muzeul de Arheologie și Marea Roșie

    Răspunde
  • Illusion

    10 septembrie 2019 at 19:18

    E clar că Egiptul are mult mai mult de oferit decât piramidele, știam asta din documentarele pe care le tot urmăresc. Articolul tău mi-a confirmat acest lucru, oare a câta oară se întâmplă asta? Cred că mie mi-ar fi greu să fac un astfel de top, le-aș pune pe toate pe locul 1.

    Răspunde
    • Angela Călătorește

      11 septembrie 2019 at 8:59

      Îți mulțumesc! 🙂 Bineînțeles, așa cum am și specificat în articol, ordinea este aleatorie, dar nu puteam sa nu încep cu piramidele! Desigur, cu timpul voi descoperi și alte locuri faine prin Egipt iar lista se va mări în așa fel încât va ajunge la un “top…15,20…”.

      Răspunde
  • Mirela Marin

    10 septembrie 2019 at 23:03

    Ai dreptate, nu poți face o ierarhie a locurilor must See din Egipt!
    Sunt niște experiențe extraordinare, deși, după mine, Marea Roșie, chiar dacă nu știu să înot, cu ce oferă ea, este fantastica!
    Nimic din ce ne-ai povestit nu poate fi ignorat însă. Rămâne doar teama mea de epuizare și tempreraturi mari cărora nu le-aș face fata.
    Mulțumesc!

    Răspunde
  • cristina

    18 septembrie 2019 at 22:04

    Foarte frumos! Abia astept sa ajung in Egipt si sa iau in calcul toate locurile si toate sfaturile pe care le-ai impartasit aici cu noi! O povestitoare de exceptie, un spirit liber, curajos si un om cald, plcut, educat si sincer, care da o mana de ajutor! Multumim!

    Răspunde
    • Angela Călătorește

      19 septembrie 2019 at 7:53

      Îți multumesc din suflet pebtru aprecieri și pentru cuvintele frumoase, Cristina dragă! Toate astea mă fac să mă simt specială.
      Îți doresc să ajungi în Egipt, să experimentezi cele mai faine senzații, să descoperi cele mai frumoase locuri, să întâlnești numai oameni frumoși, să te îndrăgostești de toate astea și să revii!

      Răspunde

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

UA-80424723-1
%d blogeri au apreciat: